Polițiștii din Suceava au confiscat opt vehicule folosite de pirații rutieri din Republica Moldova

Având în vedere evenimentele rutiere în care au fost implicate în ultimul timp autovehicule transport persoane care tranzitează județul Suceava, având ca destinație țări din Vestul Europei, la nivelul IPJ Suceava a fost întocmit un plan de acțiune în scopul prevenirii și combaterii accidentelor rutiere, dar și pentru descurajarea șoferilor de a efectua  transport internaţional rutier public de persoane cu încălcarea dispoziţiilor legale sau transport public de persoane contra cost fără a deține o licență specifică tipului de transport efectuat, scrie ziardesuceava.ro.

În cursul serii și nopții precedente (intervalul orar 18.00 – 02.00), au fost aplicate 32 de amenzi în valoare totală de 26.040 de lei, au fost reținute trei permise și retrase 15 certificate de înmatriculare. Trebuie menționat că polițiștii au confiscat opt vehicule folosite pentru transport ilegal de persoane.

Un bărbat, de 34 de ani, din Republica Moldova, a condus un microbuz, efectuând activitatea de transport persoane contra cost, fără a deține o licență taxi valabilă sau copie conformă specifică tipului de transport în cauză. 

Un bărbat, de 39 de ani, a condus  un microbuz înmatriculat în Republica Moldova, efectuând activitatea de transport persoane contra cost, fără a deține o licență taxi valabilă sau copie conformă specifică tipului de transport în cauză. 

„Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, polițiștii recomandând cetățenilor să aleagă pentru călătorii unități autorizate, astfel încât să nu se expună unui risc rutier sporit și să nu riște un disconfort evident ca urmare a indisponibilizării mijloacelor de transport cu care se deplasează”, a declarat comisarul șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.

După discuția cu Putin, Trump a vorbit și cu Zelenski: ”Să o facem împreună”

După discuția cu președintele rus Vladimir Putin, liderul de la Casa Albă, Donald Trump, a purtat miercuri o convorbire telefonică și cu șeful statului ucrainean Volodimir Zelenski, a confirmat președinția de la Kiev, potrivit Unian.

Purtătorul de cuvânt al lui Zelenski, Serghei Nikiforov, le-a confirmat jurnaliștilor laconic cu un DA că discuția a avut loc. Unian mai scrie că discuția a durat o oră.

Totodată, Zelenski a scris pe canalul său de Telegram că a discutat cu Trump despre pace.

”Am discutat despre disponibilitatea noastră de a conlucra, despre dotarea noastră, mă refer la drone și alte tehnologii avansate. Îi mulțumesc președintelui Trump pentru interesul față de ceea, ce putem face împreună”, a declarat Zelenski.

Totodată, Zelenski a dezvăluit că a fost discutată și vizita ministrului american al finanțelor în Kiev, iar Trump l-a informat pe Zelenski despre discuția purtată cu Vladimir Putin.

”Stabilim pașii comuni pentru a opri agresiunea rusă și pentru a garanta o pace de durată. Cum a spus președintele Trump, let’s get it done (să o facem împreună)”, a mai anunțat Zelenski.

Un cunoscut om de televiziune din România, acuzat de întreținerea de raporturi sexuale cu minore, a fost condamnat la 8 ani de închisoare

Dan Diaconescu, fost om de televiziune din România, a primit o sentință de opt ani și patru luni de închisoare de la Judecătoria Constanța, potrivit surselor judiciare citate de News.ro.

Conform informațiilor furnizate de presa din România, Diaconescu este acuzat de întreținerea de raporturi sexuale cu două fete minore. Procurorii l-au trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni, toate în stare de recidivă postexecutorie.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a oferit detalii concrete despre acuzațiile aduse lui Diaconescu. Potrivit sursei citate, „În jurul datei de 19.11.2020 şi în jurul datei de 22.11.2020, D. C.-D. a întreţinut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimţite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta avea la acel moment vârsta de 15 ani şi 4 luni, contra sumei de 300 de RON, în timp ce se aflau în camera unui hotel situat în municipiul Bucureşti”.

Procurorii au menționat și alte incidente care au avut loc în septembrie 2020 și august 2021. În aceste cazuri, Dan Diaconescu este acuzat că a întreținut raporturi sexuale cu aceeași minoră, cunoscând că aceasta practica prostituția.

Aceste acte ar fi avut loc în hoteluri din stațiunea Olimp și într-un apartament din Constanța.

„În jurul datei de 20.09.2020 şi în jurul datei de 22.09.2020, inculpatul D. C.-D. a întreţinut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimţite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta este minoră şi că practică prostituţia, contra sumei de 800 de RON, în timp ce se aflau în camera unui hotel, situat în staţiunea Olimp din judeţul Constanţa”, au declarat procurorii care se ocupă de caz, potrivit News.ro.

În prezent, cazul se află în faza de judecată, iar sentința pronunțată de Judecătoria Constanța poate fi contestată.

„E mai frig fără tine. Îmi imaginez ce frumos a fost azi în cer!” Arcadie Spoială şi-ar fi sărbătorit astăzi ziua de naştere

Regizorul Arcadie Spoială, care a fost stivit de o creangă în timpul intemperiilor, în vara anului 2024, şi-ar fi sărbătorit astăzi, 12 februarie, ziua de naştere.

Interpretul Ionel Istrati a scris un mesaj emoționant pe Instagram dedicat prietenului său:

„12 februarie și e ziua ta. Îmi imaginez ce frumos a fost azi în cer!

Îngerii ți-au permis să-ți faci singur decorul, cum așa reușeai să creezi frumos aici, pe pământ!

Flori, muzică și lumină! În jurul tău era mereu frumos! Cred că ai zâmbit, pentru că așa te ținem minte noi, prieten drag. Noi, cu ochii triști ațintiți în amintiri ne-am dorit ca tu să ne veghezi dintr-o lume mai bună. Ne lipsești. E mai frig fără tine. E un februarie fără Arcadie. E un gol pe care vreau să-l refac chiar din seara când speram disperat că te vei face bine, că medicii te vor salva. Încercăm să-ți facem pe plac ca și mai înainte. Sper să zâmbești uitându-te la noi. Chipul tău senin e în memoria noastră”, a scris interpretul Ionel Istrati pe Instagram.

Președinta Maia Sandu, mesaj de felicitare pentru Victor Ciobanu: ,,Drapelul Republicii Moldova a fost arborat a treia oară la campionatul din Norvegia”
Articolul anterior
Motivul pentru care cetățenii din Rusia se vaccinează în masă, în Serbia, cu serurile Pfizer şi AstraZeneca
Articolul următor
Close menu