Povestea celei mai frumoase prințese musulmane – Ameera, cea mai râvnită femeie din Arabia Saudită

Are 39 de ani și poate rivaliza cu ușurință cu vedetele feminine de la Hollywood. Frumoasa brunetă, pe numele ei complet Ameera bint Aidan bin Nayef Al-Taweel Al-Otaibi, este o fostă purtătoare a titlului de prințesă, considerată și acum una dintre cele mai frumoase femei din Orient, scrie adevarul.ro.

Născută la Riad, capitala Arabiei Saudite, într-o familie cu origini nobile, frumoasa Ameera a devenit cunoscută grației frumuseții sale, a mariajului cu Prințul Al Waleed bin Talal Al Saud, nepotul fostului rege saudit Abdulaziz, dar și a luptei sale în favoarea drepturilor femeilor arabe. Frumoasă, educată și cu vederi occidentale, deci, o combinație irezistibilă care face din Ameera mai mult decât o femeie frumoasă.

La vârsta de 18 ani, Ameera, o elevă cu note excelente, a fost admisă la Universitatea New Haven din Statele Unite cu specializare în administrarea afacerilor. Pasionată de jurnalistică, tânăra studentă din Arabia Saudită a început să lucreze pentru ziarul școlii și i s-a cerut să-l intervieveze pe Prințul Al Waleed, un bărbat cu 28 de ani mai în vârstă decât ea, dar un afacerist de succes, cu venituri de ordinul miliardelor.

A treia soție a unui prinț cu 28 de ani mai vârstnic

Acel interviu de doar 10 minute i-a schimbat complet destinul frumoasei Ameera, căci, așa cum era de așteptat, Prințul Al Waleed s-a îndrăgostit de această fată elegantă, frumoasă și inteligentă. Și-a vrut-o numai a lui…

Dar tânăra saudită nu era atât de dornică să se căsătorească cu un membru al familiei regale, fiind mai preocupată să-și continue studiile în Statele Unite, lucru susținut de prințul și logodnicul ei, dispus să aștepte ca ea să-și împlinească visul. Șapte ani mai târziu, Prințul Al Waleed, în vârstă de 53 de ani, se căsătorea oficial cu Ameera, în vârstă de 25 de ani, aceasta din urmă devenind a treia lui nevastă (cea preferată).

Numai că frumoasa saudită nu s-a mulțumit cu titlul de prințesă și de soție-trofeu. Ea avea o misiune: să schimbe statutul femeilor în lumea musulmană. Ea și soțul ei au înființat Fundația Al Waleed, o organizație internațională non-profit dedicată atenuării sărăciei, asistenței în caz de dezastre și drepturilor femeilor.

În numele fundației, ea a vizitat peste 71 de țări și a avut discuții diplomatice cu multe personalități politice.

„Într-o țară ca a mea, femeile nu pot conduce sau nu călătoresc singure. Au nevoie de permisiunea soților lor pentru a avea un job. Nici femeile cu educație exemplară nu beneficiază de un astfel de drept”, spunea prințesa saudită.

În plus, Ameera nu voia să poarte voalul islamic și nici haina care s-o acopere complet: din contră, își arăta fața de fiecare dată când apărea în public. Evident că membrii conservatori ai familiei regale din Arabia Saudită n-au privit cu ochi buni acțiunile prințesei, ba chiar au avertizat-o că va fi pedepsită dacă nu va purta vălul islamic.

n cele din urmă, sub aceste presiuni, Prințul Al Waleed a ales să divorțeze de Ameera: în 2013, cei doi s-au despărțit pașnic, iar saudita și-a pierdut titlul regal. Chiar și așa, Ameera nu a renunțat să militeze public pentru cauza celor defavorizați, a femeilor musulmane, în special.

Chiar și divorțată, o femeie atât de frumoasă și articulată nu duce lipsă de pețitori, iar din anul 2018, fosta prințesă este căsătorită cu miliardarul din Emiratele Arabe Unite Khalifa Bin Butti Al Muhairi, căruia i-a dăruit și un băiat un an mai târziu.

Povestea frumoasei prințese din Arabia Saudită merită spusă oricând căci, datorită eforturilor ei, în iunie 2018, femeile din regatul saudit au primit, în sfârșit, dreptul de a conduce legal un vehicul. O voce care n-a rămas, așadar, fără ecou…

Azi începe ”POVESTEA DE IARNĂ” – două spectacole grandioase la Palatul Național ”Nicolae Sulac”

În decembrie 2024, proiectul caritabil Povestea de Iarnă își sărbătorește aniversarea. De-a lungul a 5 ani, compania Media Show Grup, împreună cu Lupii lui Calancea, organizează un spectacol grandios de iarnă, inspirând fanii să devină mai buni și mai milostivi în ajunul sărbătorilor de Crăciun.

Deja un eveniment tradițional, concertul va avea loc la Palatul Național „Nicolae Sulac” pe 18 și 19 decembrie, la ora 19:30. Ediția a 5-a a proiectului promite și mai multe momente spectaculoase, invitând pe aceeași scenă energica trupă Lupii lui Calancea și emoționant al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Naționale „Sergei Lunchevici”.

Concertul va încânta spectatorii cu decorațiuni spectaculoase, show de lumini și momente muzicale inspiraționale. Totuși, scopul principal al evenimentului este misiunea caritabilă. Fiecare oaspete va deveni parte dintr-o inițiativă care ajută pe cei care au nevoie, în special în lunile de iarnă.

Povestea de Iarnă este mai mult decât un concert. Este un moment în care muzica, bunătatea și tradițiile se unesc, creând amintiri care vor rămâne în suflet pentru totdeauna. Vino cu familia și prietenii pentru a simți căldura sărbătorilor și a face acest decembrie de neuitat!

Biletele pentru concertele din 18 și 19 decembrie sunt disponibile online: https://povesteadeiarna.md și în casele Palatului Național 

Organizatori: MEDIA SHOW GRUP și ALEX CALANCEA

Acest articol este publicat în cadrul unui parteneriat gratuit de promovare a evenimentelor culturale.

Comercianții de brazi, luați la control de inspectorii de mediu

Odată cu apariția brazilor în vînzare, au fost intensificate măsurile de verificare a comercianților. În această perioadă, inspectorii de mediu din toate localitățile desfășoară razii, pentru a-i prinde pe cei care recurg la acțiuni ilegale.

Comercianții sînt verificați minuțios în această perioadă dacă vînd molizii în corespundere cu normele legale. De regulă, vînzătorii sînt receptivi și prezintă fără ezitare toate actele permisive. În caz contrar, inspectorii aplică amenzi și acestea sînt destul de mari.

Vînzătorii trebuie să prezinte neapărat actele de proveniență a brazilor, dar și autorizația care permite comercializarea acestora. „În cazul în care se constată că molizii sînt comercializați fără acte de proveniență, în primul rînd, se face un act de predare-primire la întreprinderea silvică, în cazul dat – Întreprinderea silvică Chișinău”, a menționat Grigore Ciugui, inspector de mediu, notează Noi.md cu referire la jurnaltv.

Sînt și cazuri cînd vînzătorii spun că nu au actele asupra lor sau că așteaptă să vină cineva responsabil de activitatea lor pentru a le putea prezenta. „Unii au documentele asupra lor, le prezintă. Deja vedem dacă corespund, dacă sînt valabile. Alții dacă nu au, urmează să fie întocmite procese-verbale cu privire la contravenție”, a spus Ion Țurcanu, inspector de mediu. Cei care sînt identificați că vînd ilegal brazi se pot alege cu amenzi de la 2500 la 5000 de lei în cazul persoanelor fizice. Persoanele juridice pot fi sancționate cu amenzi de la 15 la 20 de mii de lei.

Eveniment de poveste la Bălți! «Lumea Uriașilor», un concept unic în lume, va fi inaugurat pe 21 decembrie

Pe 21 decembrie, în parcul Andrieș din Bălți va începe proiectul interactiv «Lumea Giganților», un concept unic în lume. Este un parc tematic dedicat personajelor de basm, iar eroii principali vor fi giganții buni și răi din legenda Văii Necuratului.

Toate figurile din parc vor avea o înălțime de până la 5 metri și «vor prinde viață» prin mecanisme de animatronică. Ele vor putea să se miște și să vorbească cu vizitatorii, povestindu-le propria lor istorie unică.

În parc, pe lângă figurile animate ale giganților, vor fi expuse și dinozauri care se mișcă, respiră și execută diverse comenzi.  

De asemenea, vizitatorii vor putea să se bucure de distracții interactive.

Biletele pot fi achiziționate de pe site-ul oficial al proiectului «Lumea Giganților» sau la casa de bilete din parc. Detalii suplimentare pot fi găsite pe paginile evenimentului din Instagram și Facebook.

Important: Accesul este gratuit pentru copiii până la 3 ani, precum și pentru persoanele cu dizabilități de gradul I și II.

Adresa: Scuarul Mariinski (fostul parc Andries)

Ore de funcționare: 11:00 – 20:00  

Preț bilet: 80 lei.

Scandal în Ucraina după ce ofițerul de presă al grănicerilor din Odesa s-a lăudat cu Revelionul petrecut la Paris
Articolul anterior
Campionul olimpic Roman Kostomarov, internat în stare gravă cu septicemie
Articolul următor