Wojtek (1942-1963) a fost un urs brun sirian găsit în Iran. Când era pui a fost adoptat de către soldaţii Companiei de Artilerie 22 a Armatei poloneze. Inteligent şi prietenos, se juca adeseori cu soldaţii, învăţase să salute milităreşte şi a fost înrolat oficial în armată.
Ursul Wojtek, al cărui nume poate fi tradus liber ca ”războinicul zâmbitor”, a fost găsit de un copil localnic în apropiere de Hamadan, Iran şi vândut soldaţilor polonezi pentru câteva conserve cu carne. Cu timpul, ursuleţul a învăţat să se joace cu soldaţii, să se ia la trântă cu aceştia, să salute milităreşte şi să bea bere, care a devenit băutura lui preferată.
A devenit mascota oficială a companiei şi a călătorit împreună cu camarazii săi în Irak, Siria, Palestina şi Egipt, dormind de multe ori în acelaşi cort cu ei. A fost înrolat oficial în Armata poloneză, cu rangul de soldat, participând la lupta de la Monte Cassino, unde şi-a ajutat camarazii să transporte încărcăturile grele de rachete şi muniţie.
După demilitarizarea din 15 noiembrie 1947, Wojtek a fost dat Grădinii Zoologice din Edinburgh, unde avea să mai trăiască încă 16 ani, departe de front. Până când a murit la vârsta de 22 de ani, a fost frecvent vizitat de foştii săi camarazi.
Sursa: http://www.impactnews.ro