Un român este singurul om din lume care l-a bătut pe liderul de la Kremlin în sportul său preferat.

Vladimir Putin este unul dintre cei mai temuți lideri ai lumii și nu ratează nicio ocazie de a-și arăta atitudinea de „mascul alpha”. De-a lungul timpului, liderul de la Moscova a fost surprins în multe ipostaze inedite, iar în una dintre ele a fost implicat chiar un român. Paranteze.md a scris despre povestea senzațională a lui Cornel Roman, românul care l-a bătut pe Putin.
Pe Vladimir Putin, toată lumea îl cunoaște ca fiind unul dintre cei mai de temuți lideri politici din întreaga lume. A intrat în politică de mai bine de 30 de ani, având o ascensiune spectaculoasă. A devenit pentru prima dată președintele Rusiei la 31 decembrie 1999, iar recent a semnat o lege care îi permite să candideze pentru încă două mandate prezidențiale, ceea ce înseamnă că ar putea să rămână la Kremlin până în anul 2036
Este, fără dar și poate, unul dintre cei mai puternici oameni din lume și mulți l-au văzut doar în postura de politician. Dar există și Vladimir Putin sportivul, cel care care a dus multe lupte pe tatami și care se laudă cu centura neagră la Judo.
Deși era un copil mic de statură, chiar și astăzi este un bărbat scund și slab, Putin își găsea singur dreptatea printre colegii de la școală, mulțumită cursurilor de arte marțiale la care lua parte. A început de la vârsta de 14 ani să practice sambo, artă marțială originară din Uniunea Sovietică, o combinație rusească de judo cu wrestling, pentru ca după doi ani să treacă la practicarea judo-ul, sport pe care îl exercită și în prezent.
Este singurul om din lume care l-a învins pe liderul rus în acest sport
Există o mulțime de fotografii memorabile cu liderul de la Kremlin, dar de departe cele mai cunoscute sunt cele cu el la bustul gol în apa rece ca gheața a unui râu, în timp ce pescuiește, ori cele în care își arată forța fizică și îndemânarea la judo. De altfel, el se mândrește cu numeroase competiții câștigate la acest sport și cu centura neagră cu opt dani.
Însă, în ciuda tuturor disticțiilor primite, puțini cunosc faptul că există un român, singurul om din lume de altfel, care l-a bătut pe Vladimir Putin, chiar la sportul său preferat. Este vorba despre Cornel Roman, un campion mondial care l-a îngenunchiat, la propriu, pe liderul rus.

Are 69 de ani, la fel ca Vladimir Putin, și a reușit performanța istorică de a îl învinge într-o competiție de mare anvergură, la Dinamoviada din 1976. Românul avea să se întorcă la Moscova 4 ani mai târziu, pentru a participa la Jocurile Olimpice. Acum ceva timp, fostul judoka român a povestit cum s-a desfășurat lupta dintre cei doi:
„Eu eram subofițer la Academia de Poliție, iar el nu știu ce era… Știu că am câștigat la puncte greu, foarte greu. Știți că, de obicei, ții minte cine te învinge. Pe cine bați, mai puțin.”, a povestit românul care l-a bătut pe Putin.
A practicat judo mai bine de 50 de ani
În copilărie, Cornel Roman a jucat fotbal, însă alt sport avea să îi aducă gloria. S-a înrăgostit iremediabil de judo, pe care l-a practiat mai bine de 50 de ani. În prezent, el este ofițer în rezervă al Ministerului de Interne și mândrește cu faptul că este primul român care a reprezentat țara la JO, la judo.
Întrebat dacă ar avea curajul să îl mai înfrunte încă o dată pe unul dintre cei mai puternici lideri ai lumii, Cornel Roman a răspuns că nu se pune problema de curaj, ci de condiția fizică. Acum, el antrenează copiii dornici să practice acest sport de contact.