Povestea unei tinere adoptate în Italia care și-a întâlnit mama biologică din România după 25 de ani. Femeia a fost păcălită să semneze documentul

O tânără de 29 ani din Italia, adoptată pe când avea 4 ani, a aflat că este româncă după un test AND primit cadou de Crăciun și astfel a reușit să-și întâlnească mama biologică din România după 25 de ani.

Daniela Della Frera, o tânără în vârstă de 29 de ani din Crema, regiunea Lombardia, a reușit să-și reîntâlnească mama biologică din România grație unui test ADN și cu ajutorul rețelelor sociale, scrie rotalianul.com, care citează presa italiană.

Daniela s-a născut în România și a fost adoptată pe când avea 4 ani de către familia sa din Italia, care i-a spus totul încă de când era mică. „Mama (adoptivă – n.r.) mi-a spus totul de când eram mică; îmi spunea: nu te-am purtat în pântece, dar te port în inimă”, a povestit tânăra.

Curiozitatea ei a crescut odată cu vârsta, încurajată și de comentariile celor din jur despre trăsăturile sale, care păreau mai degrabă ale unei fete sud-americane.

O schimbare majoră a venit când a primit cadou de Crăciun un test ADN de la o prietenă. Daniela a făcut testul, care a confirmat fără îndoială originile sale 100% române.

Rezultatele testului, postate online, au condus la o întâlnire virtuală cu o verișoară de gradul doi, de asemenea adoptată, care i-a sugerat să contacteze o pagină de socializare.

Prin aceasta și cu ajutorul documentelor pe care le deținea, Daniela a reușit să intre în contact cu familia ei biologică:
De mult timp am vrut să aflu informații despre familia mea biologică, de multe ori sentimentul de neputință în fața imensității acestei lumi mă făcea să stau pe gânduri dacă să continui să sper sau nu. Mulțumită documentelor pe care le dețineam și semnalării din partea familiei mele biologice, s-a produs miracolul. În tot acest timp, și ei mă căutau”.

În 2022, Daniela a călătorit în România, unde a întâlnit-o pe mama sa, Rodica. Femeia trăiește într-o mică localitate, la două ore și jumătate de București.

A aflat că are alți șase frați și surori, ea fiind penultima. În anii ’90, din cauza sărăciei, Daniela și sora ei mai mică, Claudia, au fost duse la orfelinat.

Claudia a fost adoptată de o familie americană și acum trăiește în Michigan, este căsătorită și are trei copii. Daniela și Claudia s-au reîntâlnit și mențin acum o legătură strânsă.

Mama ei biologică a fost păcălită să semneze un document pentru adopție

Tânăra a descoperit că, după Revoluția din 89′, când în România era haos în ce privește legea adopției, cei de la orfelinatul unde au fost duse au profitat de situație, separând-o pe ea și pe sora sa pentru adopție.

Mama lor, fiind analfabetă, a fost înșelată să semneze un document crezând că este pentru confirmarea șederii lor în orfelinat:

„Îmi aminteam puțin sau deloc de orfelinatul din București. Familia noastră era săracă, era singura modalitate de a ne permite să creștem. După căderea dictaturii, întreaga țară era în dificultate.

Din păcate, unii au profitat de situație: cei care gestionau acel azil-orfelinat ne-au separat pe mine și pe sora mea pentru a ne da spre adopție. Mama și tata, care a decedat acum zece ani, veneau să ne viziteze și într-o zi nu ne-au mai găsit.

Profitând de faptul că mama era analfabetă au făcut-o să semneze un document prin care autoriza adopțiile, crezând că este vorba despre un act care confirma șederea noastră în orfelinat”.

Daniela, care acum lucrează în domeniul cosmetic și a studiat la Liceul artistic Munari din Crema, este extrem de apropiată de părinții săi adoptivi, care au însoțit-o în România pentru a-și întâlni familia biologică, împărtășind cu ea acest moment emoționant.

sursa

Veste bună pentru elevi! Mai puține materii în școli, cu posibilitatea de a alege

Ministerul Educației și Cercetării a lansat în cadrul Săptămânii Educației proiectul noului concept de dezvoltare a curriculumului școlar, viziunea generală a căruia este de a alinia curriculumul național la necesitățile pieții muncii, la provocările globale și a asigura competitivitatea elevilor noștri la nivel internațional.

Documentul este expus pentru dezbateri publice până în luna august 2024. Acesta descrie viziunea și obiectivele dezvoltării curriculare din următorii ani și servește drept punct de pornire pentru revizuirea curriculumului. Conform calendarului propus, noul curriculum ar urma să fie implementat în școli în 2027. Totodată, conceptul propune un model de plan cadru alternativ care va putea fi implementat de școlile care o vor dori din 2025. Conceptul poate fi accesat aici.

Noutatea acestui concept ține de flexibilitatea curriculei școlare, pentru a spori relevanța studiilor conform necesităților, aptitudinilor și intereselor elevilor, și adaptarea mai bună la cerințele pieței muncii. Respectiv, școlile vor oferi un număr de obiecte de studiu mai redus, dar predate mai profund, iar elevii vor avea posibilitatea să aleagă obiectele de studiu în dependență de capacitățile și interesele lor de viitor.

De principiu, documentul descrie două perspective privind schimbările care se vor produce la nivelul sistemului educațional, în mod special al învățământului secundar general. Este vorba despre aplicarea aceluiași plan-cadru de către instituțiile de învățământ general și aplicarea unui plan-cadru de alternativă, de către instituțiile de învățământ general care vor opta pentru o diversificare a ofertei educaționale a școlii. Prin urmare, planurile-cadru de învățământ propuse spre dezbateri publice vor fi de alternativă celor în vigoare și vor fi implementate în școlile pilot care vor opta pentru acestea. 

Printre rezultatele așteptate în urma implementării noului concept de dezvoltare curriculară este creșterea performanței elevilor prin aplicarea unor planuri cadru noi, flexibile, centrate pe interesele elevilor și a unor curricula cu mai multe elemente de interdisciplinaritate care vor stimula dezvoltarea unui spectru mai larg de competențe și abilități relevante în contextul global actual. Conceptul noului curriculum național se bazează pe rezultatele celor mai actuale studii precum și analize cuprinzătoare în domeniul calității învățământului general din țară și de peste hotare. 

Ulterior, după consultarea cu toate părțile a conceptului de dezvoltare a curriculumului școlar, vor fi elaborate cadrul de referință al curriculumului național, planurile-cadru de învățământ (de alternativă), noile generații de curriculă și toate produsele curriculare aferente.

Scandal la Eurovision! Concursul a pierdut mulți fani din cauza evoluției unor participanți: A fost o exorcizare live

Scandal la Eurovision 2024. Participanta Irlandei, Bambie Ray Robinson, a fost aspru criticată de fanii concursului muzical. Aceștia au declarat că aceasta n-a pregătit un moment artistic, ci o exorcizare live. Ei au fost nemulțumit și de ținuta cântăreței, scrie evz.ro.

Vedeți mai jos momentul:

Finala Eurovision 2024, sub amenințare teroristă

Aceasta nu este singura problemă a organizatorilor concursului. Manifestații cu aproximativ 40.000 de oameni, propalestinieni și proisraelieni, au fost anunțate în Suedia, țară care găzduiește în această săptămână concursul Eurovision 2024, în urma prezenței cântăreței israeliene Eden Golan. Au fost primite inclusiv amenințări teroriste, iar autoritățile încearcă să țină situația sub control.

Reprezentanta Israelului este păzită 24/24

Israelul este reprezentat de artista Eden Golan, 20 de ani. Ea s-a calificat cu piesa „October Rain”, dar melodia a fost interzisă pentru că este „prea politizată” și avea presupuse referiri la atacul Hamas asupra Israelului din 7 octombrie. Tânăra a rescris versurile, melodia se numește acum „Uragan” și a fost aprobată.

Reprezentanta Israelului este păzită 24/24 de bodyguarzi. Doar ei și autoritățile știu unde este cazată. Aceasta are voie să părăsească hotelul doar pentru repetiții, întâlniri cu presă și pentru concursul oficial.

România nu participă la Eurovision 2024

România nu va participa la Eurovision 2024. Consiliul de Administraţie al SRTv nu a aprobat participarea la ediția din acest an a prestigioasei competiții. TVR nu va lua parte la întrecerea muzicală din cauza constrângerilor financiare.

Decizia a fost luată în şedinţa de joi, 25 ianuarie, cu 5 voturi „pentru”, 4 „abţineri” şi 4 „împotrivă”. De asemenea, Consiliul de Administraţie a aprobat bugetul SRTv pentru anul curent. Acesta nu include fondurile necesare participării țării noastre la prestigioasa competiție. Standardele concursului muzical ar fi tot mai ridicate de la an la an, iar țara noastră nu și-ar mai permite.

„Constrângerile financiare şi dorinţa de a reprezenta România la un nivel performant sunt motivele pentru care Consiliul de Administraţie (CA) a decis ca TVR să nu participe la ediţia din acest an a Eurovision Song Contest (ESC)”, a explicat TVR decizia.

Se înăspresc măsurile la examenele de absolvire a gimnaziului

În Republica Moldova, aproximativ 29.000 de elevi vor susține în acest an examenele naționale de absolvire a gimnaziului, iar Ministerul Educației și Cercetării a adoptat măsuri mai stricte pentru a asigura transparența și corectitudinea desfășurării acestora.

În perioada examenelor, circa 400 de voluntari vor asista în 8 raioane ale țării, acolo unde, din practica anilor trecuți, au existat suspiciuni de fraudă. Directorii instituțiilor de învățământ apreciază această măsură și spun că doar așa va crește calitatea învățământului în Republica Moldova.

Măsuri anunțate de Ministerul Educației din Republica Moldova

Directoarea adjunctă a Liceul „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Drochia, unul dintre raioanele unde vor fi trimiși observatori la examenele de absolvire a gimnaziului, este de părere că măsura este binevenită la această etapă. Dar, pentru a asigura calitatea educației în Basarabia, e nevoie de eforturi suplimentare. Cum ar fi înființarea unor centre raionale de examinare, după modelul celor de la bacalaureat.

„Dacă în fiecare centru raional deja sunt două centre amenajate de evaluare a Bacalaureatului s-ar putea, poate, la nivel raional, de organizat încă două centre de evaluare și elevii de la treaptă gimnazială să fie toți în centrele respective de evaluare. Examenul de bacalaureat a demonstrat că această organizare este eficientă și este foarte bună. S-a schimbat atitudinea cadrelor didactice din treapta de liceu, atitudinea elevilor, imaginea școlii, în general”.

Ministerul Educației a luat această măsură în contextul diferențelor uriașe dintre notele obținute de elevi la examenele de absolvire a gimnaziului și cele de la bacalaureat, din cele 8 raioane, a explicat directoarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, Lilia Ivanov, la emisiunea „Spațiul Public” de la Radio Moldova. Aceasta a mai spus că o parte din lucrări vor fi reevaluate centralizat pentru a se asigura că lucrurile s-au derulat corect.

„Noi venim ca să asigurăm că fiecare copil își ia nota binemeritată. Vom reevalua circa 30 de procente din lucrările care vor fi evaluate mai întâi de către comisiile raionale municipale”, a spus Lilia Ivanov, conform radiomoldova.md.

Ce este salvia? Beneficiile pe care le aduce sănătății tale
Articolul anterior
Un bărbat a murit, dintr-un accident stupid, chiar în timpul ceremoniei sale de logodnă
Articolul următor