Premieră în Republica Moldova! Pentru prima dată, copiii din toată țara vor studia folclorul în școli! Disciplina opțională ”Tradiții și obiceiuri populare românești” va fi introdusă în curricula educație socioumanistică pentru elevii din clasele a V-VI-a în noul an de studii, începând cu 1 septembrie.
Decizia a fost aprobată astăzi de Consiliul Național de Curriculum a Republicii Moldova.
Această inițiativă frumoasă aparține entnografului și maestrului Valeriu Chiper și doctorului în pedagogie Valentina Olaru, directoarea Liceului Teoretic ”Lucian Blaga” din Capitală, și vine din dorința copiilor și părinților care au înțeles rolul deosebit în existența socială al tradițiilor și obiceiurilor din arealul nostru. Totodată, inițiativa a fost avizată de cele mai importante instituții din domeniu, dar și personalități din țara noastră care au tangență cu folclorul.
Astfel, elevii din cele două clase vor studia tradițiile neamului nostru la ore, vor avea activități aplicative și practice în cadrul unui program liber.
”Este o victorie pentru țara noastră! Este, de fapt, o etapă care nu ne va lăsa să ne pierdem ca neam, iar de acum încolo am convingerea că tradițiile și obiceiurile nu se vor pierde, pentru că va avea cine le duce mai departe. De o viață adun folclorul autentic, sunt 35 de ani de experiență, muncă colosală, iar acum sunt liniștit că nu a fost în zadar, și că vor avea continuitatea. Dragul de neam și de folclor trebuie cultivate copiilor, astfel vom crește mici patrioți ai neamului!”, a spus pentru unica.md etnograful și maestrul Valeriu Chiper.
Doctorul în pedagogie Valentina Olaru s-a arătat mândră de faptul că elevii vor putea studia esența noastră ca neam.
”Tradițiile, obiceiurile, portul popular și folclorul sunt comori indispensabile, care ne definesc ca popor, făcându-l unic, statornic și nemuritor. Cu regret, foarte puțini dintre tinerii de azi cunosc valoarea unor obiecte, de o rară frumusețe, de altfel, și pe care nu le apreciază la adevărata lor valoare. Foarte rar tinerii de astăzi ascultă cu plăcere cântece populare și nu e vina lor că nu pot selecta din ceea ce li se oferă, lucruri de calitate, valoroase din punct de vedere cultural și spiritual. A fost o lacună a sistemului educațional, dar extrem de importantă – patrimoniul valoric național, dar care a fost recuperată.”, a mărturisit pentru unica.md Valentina Olaru, doctor în pedagorie și directorul Liceului Teoretic ”Lucian Blaga” din Capitală.
Amintim că în urmă cu câțiva ani, Centrul de Excelență ”Ștefan Neaga” din Capitală a exclus din program catedra de canto popular și a păstrat doar o oră pentru elevii care studiază acolo, doar că o fac deja în cadrul catedrei de canto academic, fapt ce a generat revoltă în rândul celor care voiau să studieze cântecul popular. Mulți dintre cei care visau să facă asemenea studii în țară sunt nevoiți să le urmeze în România.
Maestrul Valeriu Chiper este etnograf cu activitate de peste 35 de ani în spate. A studiat și a adunat folclor din toată țara și are în palmares zeci de lucrări adunate, dansuri, câtece, obiceiuri și ritualuri vechi. Este conducător artistic al ansamblului etno-folcloric ”Moștenitorii”, cu grupuri de maturi și de copii.