Universitatea Tehnică din Moldova va lansa un nanosatelit în spațiu

Echipa Centrului Național de Tehnologii Spațiale din cadrul UTM a fost selectată de JAXA și United Nations Office for Outer Space Affairs (UNOOSA) pentru runda a IV-a a Programului KiboCUBE pentru lansarea, în anul 2020, a nanosatelitului TUMnanoSAT de pe Stația Spațială Internațională (ISS) cu ajutorul modulului experimental japonez KiboCUBE.

separator
KiboCUBE este o colaborare dedicată dintre UNOOSA și JAXA în utilizarea ISS KiboLancer pentru lansarea nanosateliților tip CubeSat. KiboCUBE își propune să furnizeze instituțiilor educaționale sau de cercetare, membre ale Organizației Națiunilor Unite, oportunitatea lansării de la ISS KiboCUBE a sateliților de tip CubeSat, care sunt dezvoltați în scop educațional și de cercetare, transmite UTM.

Centrul Național de Tehnologii Spațiale al UTM a proiectat familia de nanosateliți „TUMnanoSAT”, în conformitate cu standardul internațional CubeSat. Misiunea acestor nanosateliți constă în verificarea funcționalității diferitelor module și subsisteme ale sateliților.În anul curent CNTS a participat la a IV-a rundă a Programului KiboCUBE cu proiectul de nanosatelit din familia „TUMnanoSAT”. Nanosatelitul „TUMnanoSAT” prezentat include următoarele misiuni de bază:

-studierea funcționalității și comportamentului senzorilor bazați pe nano și micro-fire în condițiile spațiului;

-testarea senzorilor subsistemului pentru determinarea atitudinii satelitului (magnetometre, micro-giroscoape, senzori solari) pentru optimizarea algoritmilor de control al atitudinii.

-dezvoltarea unui subsistem eficient de comunicare „satelit – stație terestră”;

-testarea sistemului de alimentare cu energie solară pentru obținerea modurilor optime de distribuție a energiei acumulate;

-testarea fiabilității componentelor electronice în condițiile radiației spațiale.

Acest proiect include lansarea în spațiu a primului satelit al Republicii Moldova în cadrul programului KiboCUBE sub auspiciile UNOOSA și JAXA. Acesta are un impact major în îmbunătățirea calității studiilor de inginerie bazate pe tehnologii spațiale moderne, atragerea tinerilor studenți pentru dezvoltarea și consolidarea cercetării științifice în domeniul explorării spațiului și a integrării Republicii Moldova în comunitatea de țări care dezvoltă tehnologii spațiale.

Deputații ruși cer pedepse pentru soldații care folosesc smartphone-uri în războiul din Ucraina

Duma de Stat a Federației Ruse a propus reținerea disciplinară până la 10 zile pentru trupele care folosesc dispozitive cu funcții de cameră și geolocalizare în zone de luptă din Ucraina, potrivit Reuters, cu referire la agenția de presă TASS. Telefoanele mobile au fost utilizate de ambele părți pentru a identifica ținte în războiul din Ucraina prin urmărirea locațiilor semnalelor și accesarea fotografiilor sau mesajelor postate, scrie moldova1.md.

Proiectul de lege, susținut de Comitetul de Apărare al Dumei de Stat, clasifică utilizarea dispozitivelor electronice pentru filmare, înregistrare audio și transmitere de geodate în zona de luptă ca infracțiune disciplinară gravă. Comandanții unităților militare vor avea autoritatea de a impune arestul disciplinar pe o perioadă de până la 10 zile pentru astfel de abateri.

Un raport al firmei de software de securitate cibernetică Enea din 2024 a constatat că telefoanele mobile pot fi urmărite cu ușurință pe câmpul de luptă. În 2023, o lovitură cu rachete ucrainene a ucis aproape 100 de soldați în regiunea Donețk, după ce utilizarea neautorizată a telefoanelor mobile a permis localizarea trupelor de către forțele ucrainene.

Proiectul de lege al Dumei prevede, de asemenea, arestarea disciplinară pentru până la 10 zile pentru trupele care încalcă interdicția privind distribuirea publică a informațiilor care ar putea identifica personalul militar rus sau locația acestora.

Instrumente de zeci de mii de lei furate dintr-o mașină parcată la Ciocana. Individul a reușit să le vândă

Un bărbat de 40 de ani din capitală, este cercetat penal pentru furt, după ce a sustras dintr-un Volkswagen mai multe instrumente pentru construcție, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Suspectul, aflându-se pe o stradă din sectorul Ciocana, profitând de faptul că automobilul se afla fără supraveghere și descuiat, a sustras instrumentele electrice.

Prejudiciul cauzat victimei se ridică la 21.000 de lei.

În urma măsurilor întreprinse de polițiștii de la Ciocana, suspectul a fost identificat și reținut.

În cadrul acțiunilor procesual penale, bărbatul a comunicat că bunurile le-a vândut. Urmare a acțiunilor întreprinse de polițiști o parte dintre instrumente au fost depistate și întoarse proprietarului.

Bărbatul este cercetat în stare de libertate, iar conform legislației în vigoare riscă închisoare de până la 4 ani.

17 milioane de lei pentru revitalizarea râului Cubolta din satul Plop, raionul Dondușeni

Ministerul Mediului va aloca peste 17 milioane de lei în din Fondul de Mediu, pentru curățarea și revitalizarea râului Cubolta în satul Plop, raionul Dondușeni. Suma alocată, va fi utilizată pentru curățarea a 4 km din albia râului, lucrări de adâncire a albiei, întărirea malurilor, plantarea de arbori și amenajarea zonei, informează unica.md cu referire la un comunicat al instituției.

În ultimii ani, râul Cubolta și izvoarele sale au suferit de înnămolire și creștere excesivă a vegetației, ceea ce a afectat calitatea și aspectul său natural. 

Această inițiativă nu doar că va îmbunătăți funcționalitatea râului, dar va oferi și locuitorilor din satul Plop o oportunitate de a redescoperi frumusețea acestui curs de apă, pe care mulți îl țin minte din copilărie.

Doi tineri au fost loviți pe trecerea de pietoni, la Botanica. Băiatul s-a stins pe loc
Articolul anterior
Edith Gonzalez este a doua soţie pe care Lorenzo Lazo a pierdut-o din cauza cancerului
Articolul următor