Criza energetică cauzată de războiul Rusiei în Ucraina ar putea duce la întreruperi de curent de două ore în gospodăriile franceze, în această iarnă, a avertizat premierul francez.
Elisabeth Borne a spus că problemele în alimentarea cu energie electrice sunt cauzate parțial de consecințele războiului, dar și de oprirea planificată a aproximativ jumătate din reactoarele nucleare ale Franţei, pentru întreținere.
„Asta înseamnă că producem mai puțină energie electrică și este posibil ca, dacă este foarte frig, să fie momente în care să avem probleme cu furnizarea energiei electrice”, a declarat premierul francez pentru televiziunea TMC, adăugând că în acele cazuri, electricitatea. ar fi oprită prin rotaţie în cartiere, timp de două ore.
În ceea ce priveşte alimentarea cu gaz, ea a dat asigurări că populaţia nu va fi afectată, iar restricțiile ar putea fi impuse doar companiilor. Totuși, ea i-a invitat pe francezi la moderație, sfătuindu-i să-şi încălzească locuinţele la maxim 19 grade Celsius în această iarnă.
În timp ce premierul se afla pe platoul TMC, gigantul rus Gazprom a anunțat că va suspenda complet livrările de gaze către grupul francez Engie de joi, 1 septembrie, din cauza neplăţii de către acesta din urmă a tuturor livrărilor efectuate în iulie. Potrivit unui decret al președintelui rus Vladimir Putin semnat la sfârșitul lunii martie, Gazprom precizează că „este interzis să se livreze mai mult gaze naturale unui cumpărător străin dacă acesta nu a efectuat plata integrală în termenul stabilit în contract”, scrie l’Express.