Premiile Oscar 2018: iată întreaga listă a câștigătorilor!

Acum câteva momente s-a încheiat ceremonia de decernare a celor mai prestigioase premii din an, Gala Premiilor Oscar, care a avut loc la Teatrul Dolby din Los Angeles, eveniment prezentat de comediantul Jimmy Kimmel. Toată lumea a așteptat cea mai importantă paradă de modă de pe covorul roșu, o mulțime de actrițe celebre, actori, regizori, producători și artiști îmbrăcând ținute de gală pentru evenimentul organizat de Academia Americană de Film.

separator

Ca în fiecare an, Academia Americană de Film a recompensat cel mai bun film, cel mai bun actor, cea mai bună actriță, dar și cel mai bun regizor. Așa cum era de așteptat, favoriții la Oscar au reușit să cucerească câte o satatuetă aurie anul acesta, una dintre cele mai râvnite din cariera lor.

„The Shape of Water” este marele câștigător la categoria Cel mai bun film, reușind să câștige 4 Oscaruri pentru Cel mai bun regizor, Cel mai bun film, Cea mai bună coloană sonoră și Cel mai bun designer de producţie. „Darkest Hour” a primit două Ocsaruri pentru Cel mai bun actor și Cel mai bun machiaj și coafură, la fel și „Three billboards outside Ebbing, Missouri” care a marcat premiul pentru Cea mai bună actriță și Cel mai bun actor în rol secundar. „Dunkirk” a reușit să cucerească 3 premii Oscar la categoriile Cel mai bun montaj de film, Cel mai bun montaj de sunet și Cel mai bun mixaj de sunet.

Gary Oldman  a plecat acasă cu un Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal în filmul „Darkest Hour”, iar Sam Rockwell a luat premiul pentru Cel mai bun actor în rol secundar pentru „Three billboards outside Ebbing, Missouri”, în timp ce Allison Janney a câștigat anul acesta primul Oscar pentru Cea mai bună actriță în rol secundar în filmul „I, Tonya”.Frances McDormand însă, nominalizată pentru a 5-a oară la Premiile Academiei Americane de Film, a reușit să cucerească cel de-al doilea Oscar al său pentru Cea mai bună actriță în rol principal – „Three billboards outside Ebbing, Missouri”, primul Oscar câștigându-l în 1997 pentru rolul său de suport din filmul „Fargo”.

Iată întreaga listă a câștigătorilor!

Cel mai bun actor în rol principal – Gary Oldman – „Darkest Hour”

Cea mai bună actriță în rol principal – Frances McDormand -„Three billboards outside Ebbing, Missouri”

Cel mai bun actor în rol secundar – Sam Rockwell – „Three billboards outside Ebbing, Missouri”

Cea mai bună actriță în rol secundar – Allison Janney pentru rolul din „I, Tonya”

Cel mai bun film – Guillermo del Toro, pentru „Shape of Water”

Cel mai bun regizor – Guillermo del Toro, pentru „Shape of Water”

Cel mai bun film de animație – „Coco”

Cel mai bun film documentar – Icarus (Bryan Fogel și Dan Cogan).

Cel mai bun documentar, categoria scurtmetraj – „Heaven Is a Traffic Jam on the 405” – Frank Stiefel

Cel mai bun scurtmetraj live-action – „The Silent Child”

Cel mai bun scenariu adaptat – „Call me by your name”

Cel mai bun scenariu original – Jordan Peele, pentru filmul „Get Out”

Cinematografie – „Blade Runner 2049” – Roger A. Deakins

Cel mai bun film străin – „Una Mujer Fantástica” (Chile), în regia lui Sebastián Lelio.

Cele mai bune efecte speciale – „Bladerunner 2049”

Cel mai bun film de scurtmetraj de animație – „Dear Basketball”

Cel mai bun montaj de film – „Dunkirk”

Cel mai bun designer de producţie – „The Shape of Water”

Cel mai bun montaj de sunet – „Dunkirk”

Cel mai bun mixaj de sunet – „Dunkirk” (Mark Weingarten, Gregg Landaker și Gary A Rizzo)

Cea mai bună coloană sonoră – Alexandre Desplat – „The Shape of Water”.

Cea mai bună melodie originală – „Remember Me” (Coco), de Robert Lopez și Kristen Anderson-Lopez.

Cel mai bun machiaj și coafură – „Darkest Hour”

Cele mai bune costume – „Phantom Thread” – Mark Bridges

sursa

Doi elevi din Moldova au obținut locul I la un concurs global de AI

Nikita Moglan și Daniela Malancea, de la Liceul Teoretic “Iulia Hasdeu” din municipiul Chișinău au obținut locul 1 la concursul global de Inteligență Artificială organizat de compania americană Intel. Inclusiv, Oleg Rata și Anastasia Batrincea de la Liceul Teoretic „Nicolae Milescu Spătaru” din mun. Chișinău au câștigat competiția INTEL , la categoria 13-17 ani. Pentru prima dată, Republica Moldova câștigă la nivel global asemenea concurs, Competiției INTEL AI Global Impact Festival 2024.

Nikita Moglan și Daniela Malancea au concurat alături de 105 echipe, au dezvoltat un proiect de inteligență artificială care are ca scop îmbunătățirea accesului echitabil la sănătate. Proiectul lor oferă diagnostice rapide pentru comunitățile dezavantajate, permițând atât pacienților din zone izolate, cât și furnizorilor de servicii medicale să obțină rapid informații esențiale.

Oleg Rata și Anastasia Batrincea au dezvoltat proiectul ,,Road Condition Recognition”, un exemplu de cum inteligența artificială poate transforma problemele cu care ne confruntăm în soluții inovatoare. Identificarea și evaluarea calității drumurilor din Chișinău nu doar că îmbunătățește siguranța rutieră, ci și condițiile de trai pentru toți cetățenii.

Patru persoane, încătușate în urma perchezițiilor de la Primăria Orhei

Patru persoane au fost reținute și urmează a fi plasate în izolator, în urma descinderilor efectuate vineri, 11 octombrie, la Primăria municipiului Orhei într-un dosar de corupție. Potrivit CNA, pe parcursul zilei, 18 funcționari publici printre care primarul și viceprimarul orașului Orhei, arhitectul-șef, agenți constatatori și mai mulți consilieri raionali au fost percheziționați.

Toate cele 18 persoane vizate urmează a fi recunoscute în calitate de bănuit.

„Potrivit faptelor investigate, mai multe persoane cu funcție de demnitate publică, funcționari publici și consilieri raionali, în vederea executării obligațiunilor care le reveneau în calitate de funcționari publici din cadrul Primăriei municipiului Orhei, ar fi acceptat și primit sistematic mijloace bănești ce nu li se cuvin de la diferite persoane printre care persoane publice, persoane cu funcție de demnitate publică, precum și de la membrii unui grup criminal organizat care acționau în interesele unei formațiuni politice.

Totodată, aceștia ar fi acceptat și primit remunerații ilicite în vederea susținerii unor formațiuni și persoane politice, participarea în calitate de organizatori și coordonatori la diverse acțiuni politice, acțiunile fiind executate în detrimentul principiilor de bună funcționare a autorității publice locale”, se arată în comunicatul emis de CNA.

Reprezentanții CNA precizează că despre rezultatele perchezițiilor, dar și sumele de bani depistate, vor reveni cu detalii suplimentare.

Notă: Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Un tânăr a rămas blocat sub un strat de pământ. Incident pe un șantier de construcții din țară

O persoană a fost salvată de angajații IGSU, după ce a rămas blocată sub un strat de pământ. Cazul a fost înregistrat în după amiaza zilei de vineri, 11 octombrie, pe o stradă din Chișinău, informează unica.md, cu referire la un comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență

„Incidentul a avut loc pe teritoriul unui șantier de pe strada Stroescu 24 din municipiul Chișinău. Aici, un bărbat a rămas blocat sub un strat de pământ care s-a surpat în timpul lucrărilor de construcție.

La fața locului au ajuns trei echipe de salvatori, care au stabilit că, în timpul efectuării lucrărilor de izolare a fundației, pământul lutos s-a surpat, iar, în consecință, bărbatul s-a prăbușit într-o groapă sub peretele unei case cu două nivele”, comunică Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Ulterior, tânărul de 24 de ani a fost predat medicilor de pe ambulanță pentru îngrijiri. Cauza și circumstanțele incidentului urmează a fi investigate de autoritățile competente.

,,Malliny”, rochiile elegante și exclusiviste ale brandului autohton au impresionat publicul la Paris Fashion Week!
Articolul anterior
Premiile Oscar 2018! Ce ținute au purtat vedetele pe covorul roșu?
Articolul următor