Premiul Naţional: Lista laureaţilor care vor primi câte 100.000 de lei

Guvernul Republicii Moldova, întrunit astăzi în şedinţă, a aprobat lista laureaţilor care se vor învrednici în acest an de Premiul Naţional.

separator

Laureaţii au fost desemnaţi în urma votului secret al membrilor Comisiei pentru decernarea Premiului Naţional, care s-a desfăşurat pe 12 august, transmite Moldpres.

În 2020, mai multe premii vor fi acordate sistemului medical. Astfel, de înalta distincţie naţională se va învrednici: Colectivul Instituției Medico-Sanitare Publice „Centrul COVID-19 Chișinău”, pentru responsabilitatea majoră în gestionarea răspunsului socio-medical la pandemia COVID-19, precum și pentru sprijinul și fortificarea acțiunilor întregului sistem medical autohton; Colectivul Instituției Medico-Sanitare Publice Asociația Medicală Teritorială Buiucani, pentru prestarea serviciilor de înaltă calitate în condiții de siguranță, promovarea modului sănătos de viață și implicarea socială a personalului medical; Colectivul Instituției Medico-Sanitare Publice Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”, pentru perseverență în activitate și pentru lupta cu infecția COVID-19.

De asemenea, cu Premiul Naţional-2020 vor fi distinși: Belîi Adrian, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, Ciocanu Mihail, doctor habilitat în științe medicale, pentru lucrarea „Abordări inovative în managementul pacienților critici COVID-19 spitalizați în Institutul de Medicină Urgentă”; Mereuță Ion, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, Carauș Vladimir, doctor în științe biologice, cercetător științific superior, Strutinschi Tudor, doctor habilitat în științe biologice, Cicalchin Serghei, director general al „CSK GRUP PLUS” S.R.L., Morar Aurel, director general al „Maurt” S.R.L., pentru ciclul de lucrări „Biotehnologii inovative în profilaxia și ameliorarea sănătății populației”; Holban Tiberiu, profesor universitar, doctor habilitat în științe medicale, Pântea Victor, profesor consultant, doctor habilitat în științe medicale, Plăcintă Gheorghe, conferențiar universitar, doctor habilitat în științe medicale, Rusu Galina, conferențiar universitar, doctor în științe medicale, Bîrca Ludmila, conferențiar cercetător, doctor în științe medicale, Iarovoi Liviu, conferențiar universitar, doctor în științe medicale, pentru ciclul de lucrări științifice „Contribuții la diagnosticul, tratamentul și instituirea unui management clinic eficient în bolile infecțioase emergente”.

Laureaţii Premiului Naţional din alte domenii de activitate sunt: Gaindric Constantin, profesor universitar, membru corespondent al AȘM, pentru rezultate remarcabile în domeniul matematicii și informaticii și pentru promovarea imaginii Republicii Moldova prin întreaga activitate științifică de înaltă ținută; Chiriac Anatolie, compozitor, pentru contribuția valoroasă la dezvoltarea artei muzicale naționale; Mudrea Andrei, pictor, pentru merite deosebite în creație și promovarea culturii naționale; Hadârcă Ion, poet și publicist, pentru Opera Omnia; Bechet Boris, actor, pentru Opera Omnia; Cucul Mihail, antrenor-profesor de lupte greco-romane, pentru contribuție substanțială la promovarea valorilor olimpice și a imaginii Republicii Moldova; Babară Serghei, director de imagine, Ixari Lilia, pictor de costume, Turea Marin, sunetist, Cașcaval Valeriu, compozitor, Ixari Rodica, actriță, Suveică Cornelia, actriță, Butnaru Eugenia, actriță, Nazarchevici Margareta, actriță, pentru abordarea artistică de înaltă măiestrie, evocarea și redarea veridică a evenimentelor istorice marcante la crearea filmului documentar „Siberia din oase”.

Premiul Național a fost instituit în scopul aprecierii de către Guvern a abordării inovative, perseverenţei şi abnegaţiei în activitate, a contribuţiei substanţiale cu impact considerabil la dezvoltarea societăţii, ştiinţei, tehnologiilor, culturii, artei şi sportului, la promovarea principiilor morale/umanitare, precum şi la consolidarea valorilor, patrimoniului şi imaginii Republicii Moldova.

Guvernul decernează anual premii naţionale în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Independenţei. Premiul Naţional, în valoare de 100.000 de lei, se acordă anual de Guvern în semn de recunoștință și gratitudine pentru rezultate care au contribuit substanțial la promovarea imaginii țării pe plan internațional și au avut un impact considerabil asupra progresului științific.

Caz revoltător în trafic: Un vitezoman, prins cu 215 km a oră prin Măgdăcești

Polițiștii Direcției patrulare Centru a INSP au surprins, noaptea trecutǎ, un tânăr de 23 de ani, originar din Chișinău, care conducea un Mercedes cu 215_km/h pe traseul R-6, în apropierea localității Măgdăcești, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Viteza dublă față de limita legală nu a fost doar o încălcare gravă a legii, ci și un pericol real pentru viața sa și a celorlalți participanți la trafic.

Consecințe:
Amendă de până la 5000 de lei.
Suspendarea permisului de conducere pentru 60 – 90 de zile.

Cât valorează Viața ta? Înainte sǎ accelerezi, întreabǎ-te dacǎ se merită să riști.

Poliția reaminteșe: Viteza ucide! Respectați regulile de circulație pentru siguranța tuturor!

Fetița accidentată mortal în drum spre școală la Baurci era singurul copil al familiei

O elevă și-a pierdut viața astăzi în satul Baurci din raionul Ceadîr-Lunga, accidentată de un automobil în drum spre școală. Administrația liceului din localitate precizează că fata avea 11 ani și era singurul copil al familiei. Era o elevă sârguincioasă și învăța foarte bine, scrie IPN.

Directoarea liceului, Galina Pamujac, spune că în sat copiii ajung, de regulă, neînsoțiți de adulți la școală, iar un autobuz școlar nu există în localitate. Accidentul rutier în care și-a pierdut viața eleva s-a produs în preajma unui pod, una dintre puținele porțiuni fără infrastructură pietonală.

Totodată, directoarea liceului a precizat că până acum astfel de incidente nu au mai avut loc în sat.

Elena Cașu, ofițer de presă al Direcției de Poliție Găgăuzia, a declarat pentru IPN că în momentul tragediei copila se deplasa de una singură pe carosabil, nefiind însoțită de alți copii sau adulți. Anchetatorii iau în calcul ipoteza unei defecțiuni tehnice a volanului, care l-ar fi împiedicat pe șofer să efectueze o manevră sigură. Potrivit ofițerului de presă, mașina era veche, fapt care probabil a influențat producerea coliziunii.

Conducătorul auto, un bărbat de 74 de ani, nu a consumat alcool înainte să urce la volan.

Ecologiștii îndeamnă comunitățile să participe la campania de plantare

O Moldovă mai împădurită înseamnă o țară mai sănătoasă! Acesta este mesajul transmis de inspectorii de mediu, care încurajează cetățenii să se implice activ în procesul de împădurire și protecție a mediului, transmite MOLDPRES.

Inspectorii de mediu din mai multe localităţi ale ţării desfăşoară acţiuni de informare şi sensibilizare, motivând comunitățile să se implice în campania de plantare de primăvară.

În cadrul acțiunilor, cetățenii sunt informați şi despre demararea campaniei de salubrizare de primăvară, fiind îndemnați să participe activ la curățarea localităților lor.

„Protecția mediului este o responsabilitate comună, iar fiecare arbore plantat contribuie la un viitor mai verde și mai sănătos pentru Moldova”, afirmă ecologiştii.

Inspectoratul pentru Protecția Mediului (IPM) face apel către toți locuitorii să se alăture inițiativei de împădurire și să adopte practici ecologice, evitând distrugerea naturii prin incendierea vegetației uscate.

„Împreună, putem transforma Moldova într-o țară mai verde!”, este îndemnul IPM

Foto! Cum arată trecerea subterană de la Shopping MallDova după renovare
Articolul anterior
626 cazuri noi de infectare cu Covid-19, confirmate în ultimele 24 de ore
Articolul următor
Close menu