Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a cerut liderilor mondiali ajutor pentru Ucraina. Solicitarea a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă la Davos, Elveția.
Șefa statului a vorbit și despre criza energetică din Moldova, generată de războiul din țara vecină, transmite TV8.
„Este dificil, dar trebuie să ajutăm Ucraina, toți împreună. Să o ajutăm ca să câștige acest război, altfel noi toți vom fi în pericol”.
Șefa statului a mai declarat că țara noastră a fost puternic afectată de războiul din Ucraina, mai ales pe dimensiunea economică. Ea s-a referit la faptul că Moscova a încercat să șantajeze țările din regiune prin faptul că deținea controlul asupra resurselor energetice, în special gazele naturale livrate în Europa. Dar pentru cetățenii din Republica Moldova acest lucru a însemnat costuri devastatoare, mai ales că o mare parte a populației are venituri destul de modeste:
„Da, noi trebuie să plătim un preț și ne pare rău că cetățenii au plătit un preț foarte mare. În Moldova, tariful la gaze a crescut de șapte ori și asta nu e o țară în care oamenii să aibă venituri mari. Puteți înțelege care sunt costurile. Dar noi credem în democrație și noi vrem să fim parte a lumii libere”.
Maia Sandu a mai declarat că țara noastră a reușit să facă față situației datorită sprijinului partenerilor de dezvoltare, prin diversificarea resurselor energetice. Forumul Economic Mondial de la Davos are loc în perioada 16-20 ianuarie și întrunește diverse personalități politice din lume. Subiectul principal din acest an al Forumului este războiul din Ucraina.
Video: