Președinta Maia Sandu, la Forumul Primarilor: „Vă asigur, autoritățile centrale vor continua să fie alături de primarii care lucrează pentru oameni”

Astăzi șefa statului a discutat cu peste 700 de reprezentanți ai administrației publice locale, prezenți la Forumul Primarilor, despre importanța parteneriatului între toate nivelurile administrației. În adresarea sa, Președinta a menționat că prin doar prin efort comun pot fi dezvoltate localitățile, iar Moldova să avanseze hotărât pe drumul european. 

„În această toamnă, peste 1 milion 200 de mii de oameni au ieșit la vot cu speranța că cei 895 de primari, alături de consilierii locali, vor munci pentru a construi sate și orașe în care să ne placă să trăim și cu care să ne mândrim. Acum trei ani, am promis să mobilizăm resurse interne și externe mai mari pentru finanțarea proiectelor în localități și ne-am ținut de cuvânt”, a declarat Președinta. 

Șefa statului a menționat că prin Programul „Satul European” au fost finanțate 496 de proiecte în întreaga țară, în sumă totală de 1,8 miliarde de lei. „Rezultatele acestor investiții se pot vedea cu ochiul liber, fie că ne referim la proiecte ce țin de alimentarea cu apă și canalizare, termoizolarea clădirilor, creșterea atractivității turistice sau de dezvoltare a infrastructurii economice. Mai mult, spre deosebire de guvernările precedente, care alocau fonduri adesea discreționar, de aceste programe au putut beneficia localități indiferent de culoarea politică a primarilor. Am solicitat Guvernului să lanseze cât mai curând apelul pentru „Satul European 2”, a punctat Președinta Maia Sandu.

Totodată, Președinta a subliniat în adresarea sa către aleșii locali că Republica Moldova se află într-un moment istoric și nu e timp de pierdut: „Cetățenii din toate localitățile așteaptă Europa acasă și cer ca satele și orașele noastre să aibă condiții de viață ca în localitățile din UE. Trebuie să ne unim eforturile pentru a îndeplini acest deziderat și, vă asigur, autoritățile centrale vor continua să fie alături de primarii care lucrează pentru oameni”. 

Doi magistrați, numiți de CSM în cadrul Colegiului pentru selecția și evaluarea judecătorilor

CSM a numit doi noi judecători în Colegiul pentru selecția și evaluarea judecătorilor. Dumitru Racoviță și Ghenadie Mîra au fost aleși în urma unui concurs încheiat astăzi, scrie tv8.md.

Dumitru Racoviță este judecător la Judecătoria Ungheni, iar Ghenadie Mîra președinte interimar al Curții de Apel Centru, fosta Curte de Apel Chișinău.

În cadrul concursului pentru suplinirea funcțiilor vacante de membru al Colegiului pentru selecția și evaluarea judecătorilor, din rândul judecătorilor, s-au înscris 6 candidați. Trei dintre ei, Stanislav Grosu, de la Judecătoria Bălți, Eugeniu Beșelea, de la Judecătoria Chișinău, și Vitalie Pîslariuc, de la Judecătoria Orhei, au depus cereri de retragere din concurs.

Vladislav Schibin, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, intervievat în ședință, nu a primit susținerea CSM.

Pe 19 decembrie, Adunarea Generală a Judecătorilor i-a ales în acest colegiu pe Ion Talpa – președintele Curții de Apel Nord, Petru Păun – judecător de la Judecătoria Chișinău și Adrian Cerbu – judecător al Judecătoriei Criuleni.

CSM mai urmează să selecteze 4 reprezentanți ai societății civile în acest colegiu.

Precizare importantă de la șeful „Moldovagaz” cu privire la achizițiile de gaze

SA Moldovagaz a contractat volumele necesare de gaze naturale, care vor asigura integral pînă la sfîrșitul lunii martie 2025 consumul malului drept al Nistrului, inclusiv al întreprinderilor din complexul energetic, al agenților economici și organizațiilor bugetare, scrie noi.md.

Despre acest lucru a declarat președintele interimar al Consiliului SA „Moldovagaz”, Vadim Ceban, menționînd că a făcut această precizare ca urmare a numeroaselor solicitări. Anterior, el a spus că Moldovagaz SA a luat act de decizia Gazprom de a limita, începînd cu 1 ianuarie 2025, ora locală 7.00, furnizarea gazelor naturale către Moldova pînă la un volum de 0 metri cubi pe zi. Vadim Ceban a declarat că, începînd cu decembrie 2022, toate gazele naturale furnizate de Gazprom în volum de 5,7 milioane de metri cubi pe zi au fost redirecționate de Moldovagaz SA către regiunea transnistreană a Moldovei. În același timp, gazele naturale pentru consumatorii din dreapta Nistrului au fost achiziționate de pe piețele regionale și europene. „Moldovagaz SA a contractat volumele necesare de gaze, care vor acoperi integral tot consumul malului drept pînă la sfîrșitul lunii martie 2025”, a subliniat atunci șeful Moldovagaz.

Tiraspolul refuză ajutorul Chișinăului pentru a depăși criza din regiune provocată de sistarea livrării gazelor din Rusia

Liderii de la Tiraspol refuză ajutorul propus de autoritățile de la Chișinău pentru a depăși criza din regiunea transnistreană, provocată de sistarea livrării gazelor din Rusia. Despre aceasta a anunțat președintele Maia Sandu, într-un video publicat după întrevederea de dimineață cu prim-ministrul Dorin Recean, vicepremierul pentru reintegrare Oleg Serebrian și șeful Legislativului, Igor Grosu, transmite IPN.

„Guvernul și partenerii externi au propus ajutor umanitar: alimente, medicamente, combustibil, generatoare, transportarea bolnavilor de pe malul stâng pe cel drept. Dar regimul de la Tiraspol a refuzat toate aceste ajutoare”, a comunicat Maia Sandu.

Potrivit președintelui Republicii Moldova, lucrurile sunt mai complicate pentru malul stâng, în această perioadă de criză energetică. „Vom vedea cum se vor desfășura lucrurile, dar autoritățile de la Chișinău fac totul ca să ușureze situația cetățenilor din regiunea transnistreană”, a promis șeful statului, Maia Sandu.

Cel mai scump condiment din lume. Valoarea sa a ajuns să o depășească pe cea a aurului
Articolul anterior
Mai multe orașe din Rusia au renunțat la decorațiunile festive și focurile de artificii de Revelion, pentru a face economii și să trimită bani pe front
Articolul următor