Președinta Maia Sandu, pe covorul roșu la Roma întâmpinată de Președintele Italiei

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu Președintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella, în cadrul vizitei oficiale pe care o efectuează în aceste zile la Roma, la invitația omologului său.

„Vizita la Roma a început cu o discuție foarte bună cu Președintele Republicii Italiene, domnul Sergio Mattarella. Am vorbit despre stadiul actual al cooperării bilaterale, despre prietenia care leagă țările noastre și mi-am exprimat determinarea de a dezvolta în continuare relații bune de parteneriat cu Italia”, a spus Președintele Maia Sandu.

Oficialii au făcut un schimb de păreri despre situația politică din Republica Moldova în perioadă electorală curentă, șefa statului accentuând că prioritatea noastră este ca scrutinul să fie unul liber și corect. „În ceea ce privește pandemia Covid-19, am menționat că mizăm pe deschiderea autorităților italiene în sensul simplificării condițiilor de călătorie a cetățenilor noștri în Italia, inclusiv în baza unui certificat recunoscut de statele membre ale UE. De asemenea, am abordat subiectele de pe agenda regională și europeană, menționând că mizăm pe susținerea Italiei la Bruxelles. În special, avem nevoie de sprijin în atingerea obiectivelor stipulate în Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană și în consolidarea Parteneriatului Estic”, a menționat doamna Maia Sandu.

Un subiect important al discuției dintre cei doi șefi de stat a vizat comunitățile de moldoveni din Italia, problemele cu care se confruntă diaspora și felul în care aceasta poate contribui la buna cooperare dintre țările noastre. În context, Președintele Maia Sandu a mulțumit pentru efortul partenerilor italieni de a finaliza negocierea unui document așteptat de mulți concetățeni de-ai noștri – Acordul în domeniul securității sociale între Republica Moldova și Republica Italiană – și de a pregăti semnarea lui cu ocazia vizitei sale la Roma.

„Am vorbit cu domnul Matarella și despre relațiile economice și comerciale dintre țările noastre, dezvoltate pe parcursul celor 29 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice, precum și despre posibilitatea de a le amplifica și de a extinde domeniile de interes investițional. Mai multe investiții înseamnă mai multe locuri de muncă, mai multe contribuții bugetare, deci și o țară mai bogată”, a afirmat Președintele Republicii Moldova.

La rândul său, Președintele Sergio Mattarella a dat asigurări că Italia va rămâne un susținător activ al Republicii Moldova. La final, părțile au  convenit să mențină un dialog dinamic, prilej cu care Președintele Maia Sandu l-a invitat pe omologul său italian să viziteze țara noastră.

Eveniment de poveste la Bălți! «Lumea Uriașilor», un concept unic în lume, va fi inaugurat pe 21 decembrie

Pe 21 decembrie, în parcul Andrieș din Bălți va începe proiectul interactiv «Lumea Giganților», un concept unic în lume. Este un parc tematic dedicat personajelor de basm, iar eroii principali vor fi giganții buni și răi din legenda Văii Necuratului.

Toate figurile din parc vor avea o înălțime de până la 5 metri și «vor prinde viață» prin mecanisme de animatronică. Ele vor putea să se miște și să vorbească cu vizitatorii, povestindu-le propria lor istorie unică.

În parc, pe lângă figurile animate ale giganților, vor fi expuse și dinozauri care se mișcă, respiră și execută diverse comenzi.  

De asemenea, vizitatorii vor putea să se bucure de distracții interactive.

Biletele pot fi achiziționate de pe site-ul oficial al proiectului «Lumea Giganților» sau la casa de bilete din parc. Detalii suplimentare pot fi găsite pe paginile evenimentului din Instagram și Facebook.

Important: Accesul este gratuit pentru copiii până la 3 ani, precum și pentru persoanele cu dizabilități de gradul I și II.

Adresa: Scuarul Mariinski (fostul parc Andries)

Ore de funcționare: 11:00 – 20:00  

Preț bilet: 80 lei.

Alte cinci mașini din Italia și Elveția, ridicate în dosarul mașinilor de contrabandă de 4 milioane de lei

Polițiștii de Frontieră din cadrul Direcției investigare criminalitate transfrontalieră de comun cu angajații Direcției urmărire penală a IGPF, sub conducerea procurorilor PCCOCS, anunță reținerea altor două persoane, în dosarul de bază al celor șapte mașini de contrabandă de 4.000.000 lei, comunicat în iulie 2024, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Cei doi sunt cercetați penal pentru introducerea ilegală în Moldova a cinci mașini în valoare de circa 2.000.000 lei, din Italia și Elveția – două Mercedesuri, două Toyota RAV4 și o mașină de model Toyota CH-R. Mai exact, aceștia le-au adus în Moldova prin intervenție ilegală și modificarea codului „VIN” ale caroseriei mașinilor.

Așadar, polițiștii de frontieră, sub conducerea procurorilor PCCOCS, au desfășurat 17 percheziții în Chișinău și Dubăsari, de unde au ridicat inclusiv sume de bani care ar proveni din activitatea infracțională investigată, înscrisuri de ciornă, telefoane mobile, date cu privire la transferuri bancare între membrii grupului criminal, cartele bancare, acte pentru mijloace de transport, numere de înmatriculare străine, precum și acte românești cu semne vădite de falsificare. Cele cinci mașini nu vor putea fi folosite, așa cum au fost ridicate și ele ca probe în dosarul penal investigat.

Prin urmare, au fost reținuți cei doi bărbați cu vârste de 35 și 40 de ani (al doilea anterior ispășindu-și pedeapsa cu închisoarea pentru trafic de droguri, în Penitenciarul nr. 12 – Bender) la domiciliile cărora au fost desfășurate perchezițiile. În unul din domicilii, a fost depistat încă un bărbat certat cu legea, care a fost trimis în judecată de Procuratura din Telenești pentru furt, iar apoi condamnat la 9 ani închisoare. Chiar dacă acesta le-a prezentat polițiștilor de frontieră buletinul de identitate al unui verișor, oamenii legii l-au deconspirat și l-au reținut pentru plasarea lui în penitenciar.

Ulterior, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), cei doi bărbați învinuiți de contrabandă cu cele cinci mașini au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, prin încheierea Judecătoriei Chișinău (sediul Ciocana). Investigațiile penale continuă, inclusiv în privința complicilor din afara Moldovei, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Descoperire macabră la Anenii Noi. Cadavrele a doi bărbați, găsite împușcate într-o locuință

Cadavrele a doi bărbați au fost găsite zăcând într-o baltă de sânge, unul împușcat în piept, iar altul împușcat în cap, într-o casă. Descoperirea macabră a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 21:52, în localitatea Ciobanovca, din raionul Anenii Noi, scrie PulsMedia.MD.

Astfel, potrivit surselor, victimele s-au dovedit a fi doi bărbați de 56 de ani, unul din ei fiind proprietarul locuinței, iar cel de-al doilea se presupune că este un prieten de al acestuia, originar din stânga Nistrului. Despre crime oamenii legii au fost alertați de către asistentul social din localitate, care a comunicat că a fost sunată de către proprietarul locuinței care i-a comunicat că și-a împușcat mortal un prieten. Imediat după ce a telefonat asistentul social, pistolarul și-a pus capăt zilelor aplicându-și un glonț în tâmplă.

Sursele mai menționează că proprietarul casei în care au fost găsite cele două cadavre, locuia acolo periodic, mai des locuind în ultima jumătate de an, deoarece se afla la evidența asistentului social din cauza acutizării unor boli cronice.

În urma unui conflict între cei doi bărbați, care se presupune că ar fi izbucnit în urma consumului de alcool, gazda a luat un pistol cu care i-a aplicat oaspetelui o împușcătură în regiunea pieptului care a fost fatală, după care s-a și sinucis, nu înainte de a a anunța asistentul social.

Totodată, de la fața locului oamenii legii au ridicat un pistol de model CZ 83, cu calibrul de 9x18mm, pe care proprietarul îl deținea legal în baza permisului de port armă pe care îl deținea din 2015, dar și trei tuburi și două gloanțe de calibrul de 9x18mm.

Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-au produs cele două tragedii, inclusiv identitatea primei victime, dar și mobilul crimei.

Amintim că acum două zile, tot în raionul Anenii Noi, dar în localitatea Șerpeni, un bărbat a fost înjunghiat mortal și lăsat să zacă într-o baltă de sânge de un semen de-al său care venise în ospeție.

Date actualizate: 26 de țări au aprobat reguli noi de călătorie, inclusiv pentru cetățenii moldoveni
Articolul anterior
Coronavirus în Moldova: 154 de persoane infectate rămân internate în spitale, din care 43 – în stare extrem de gravă
Articolul următor