Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu comunitatea de moldoveni din Timișoara

Președinta Maia Sandu a avut, în această seară, o discuție caldă cu cetățenii moldoveni stabiliți în Timișoara.  Cei prezenți, în marea lor majoritate studenți, tineri, au plecat din țară pentru studii și oportunități profesionale. 

„M-am bucurat să îi aud, pe atât de mulți dintre ei, interesați și implicați în evoluțiile de acasă. I-am îndemnat să revină în țară să pună umărul la modernizarea Moldovei și aderarea noastră la Uniunea Europeană. În perioada ce va urma, va fi nevoie de entuziasmul și dedicația tuturor celor care cred că Moldova poate, că Moldova merită mai mult”, a punctat șefa statului.  

Cu această ocazie, Președinta și-a exprimat aprecierea pentru doi membri ai comunității noastre din Timișoara, Roman Zgardan și Demian Răileanu, care joacă un rol important în dezvoltarea sportului de performanță din țara noastră. 

„Le-am mulțumit pentru valorile pe care le promovează și pentru efortul și abnegația cu care antrenează și generează campioni pentru Republica Moldova în domeniul luptelor greco-romane”, a menționat șefa statului.

Inspector al Poliției reținut pentru corupție și falsificare de acte în scandalul amenzilor atribuite ilegal în Chișinău

Procurorii PCCOCS, în colaborare cu ofițerii SPIA, au reținut un inspector din cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică, suspectat de corupție și fals în acte publice, pentru a ajuta un șofer care a comis multiple încălcări rutiere, surprinse de camerele video pe șoselele din Chișinău, scrie ziarulmational.md

Camerele video l-au surprins pe acesta depășind viteza legală în capitală și ignorând semaforul. Pentru a evita sancțiunile, șoferul ar fi oferit inspectorului peste 7000 de lei, din care inspectorul și-a păstrat mai mult de jumătate. Restul banilor au fost folosiți pentru achitarea amenzilor, pe care inspectorul le-a atribuit în mod fals altor cinci șoferi nevinovați, ale căror semnături le-a falsificat, unii dintre aceștia neaflându-se în acel moment în Moldova.

Suspectul, recent angajat ca agent principal în cadrul INSP, a fost reținut pentru 72 de ore. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) investighează probele adunate pentru a formula acuzațiile de corupție și fals în acte publice.

Urmărirea penală este în desfășurare, iar persoanele implicate beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legii.

Fabricau droguri la domiciliu: Cinci ”laboratoare”, depistate în Chișinău și Criuleni

Activitatea infracțională a trei bărbați de 36, 40 și 46 de ani, locuitori ai mun. Chișinău și raionului Criuleni, care au amenajat la domicilii și într-un depozit cinci laboratoare echipate cu tehnicǎ de ultima generație pentru cultivarea marijuanei, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Astfel, cu suportul mascaților din cadrul Brigăzii cu destinație specială ”Fulger” au fost efectuate 10 percheziții, unde au fost depistate și ridicate 169 de plante de marijuana în fazǎ de creștere și aproximativ un kilogram jumǎtate de masă vegetală uscatǎ, telefoane mobile, aparataj performant de cultivare, producere și prelucrare a marijuanei, bani proveniți din activitate infracțională, carduri bancare eliberate de bǎnci din Federația Rusă, un automobil, un dispozitiv de bruiaj al semnalului GSM și o armă cu țeavă lisă modificată artizanal.  

Masa vegetală totală ridicată în fază de produs finit ajunge la 35 de kg și dacă era vândută pe piața neagră era obținut un profit de peste 7 milioane de lei.

Bănuiții au fost reținuți pentru 72 de ore, iar conform legislației, riscă închisoare de la 7 la 15 ani.

Ministra Nemerenco, în inspecție la Institutul Mamei și Copilului: Copiii nu pot fi tratați în așa condiții

Mai multe departamente ale Institutului Mamei și Copilului din Chişinău vor fi renovate. Este promisiunea ministrului Sănătății, Ala Nemerenco, care a făcut o inspecţie în spital, scrie tvrmoldova.md.


Institutul este foarte mare, are 47 de departamente, iar unele nu corespund nivelului terțiar. Mă refer la condițiile sanitare. Copiii nu pot fi tratați în astfel de condiții. Am discutat acest subiect la minister și vom pune presiune pentru accelerarea lucrărilor. Am rugat foarte mult să se înceapă reparaţii şi îmbunătăţiri la băi, blocuri sanitare şi locurile unde copiii se alimentează.”, spune ministra.

Săptămâna trecută, mai multe mame au postat pe reţelele sociale imagini în care arată condiţiile dezastruoase din cadrul secţiei de Neurologie a spitalului  – grupuri sanitare şi blocuri alimentare nereparate, precum şi mobilier vechi. 

Asta deşi în ultimii doi ani spitalul a primit o investiție de peste 150 de milioane de lei pentru reparații.

Strănepotul lui Stalin spune că invazia Rusiei în Ucraina este „ilegală”. „Poporul rus nu a trimis forţele armate la război”
Articolul anterior
Oraşul din România care se clasează pe locul 10 în topul oraşelor din Europa în privinţa calităţii vieţii
Articolul următor
Close menu