Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, își sărbătorește astăzi cea de-a 50-a aniversare

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, își sărbătorește astăzi cea de-a 50-a aniversare.

S-a născut la 24 mai 1972, în satul Risipeni, raionul Făleşti. A absolvit şcoala din satul natal în 1989. Între anii 1989-1994 a fost studentă la Academia de Studii Economice din Moldova, Facultatea de Management.

După absolvire, a studiat la Academia de Administrare Publică din Chişinău, obţinând titlul de Master în relaţii internaţionale (1995-1998). Continuă studiile la Harvard Kennedy School, SUA, obţinând titlul de Master în politici publice (2010).

Potrivit ”Calendarului Național”, și-a început activitatea profesională în calitate de consultant, apoi a fost şef adjunct de Direcţie la Ministerul Economiei (1994-1998). Între 1998-2005 a activat în calitate de economist la Oficiul Băncii Mondiale din Chişinău, a coordonat proiectele Băncii pentru susţinerea reformelor în sectoarele-cheie ale economiei Republicii Moldova. 

Îşi continuă activitatea în calitate de director al Direcţiei generale politici macroeconomice şi programe de dezvoltare la Ministerul Economiei şi Comerţului (2005-2006); coordonator de program la Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (2007). Între anii 2006-2009 a fost consultant în diferite proiecte în domeniul bunei guvernări şi al reformei administraţiei publice. 

Ulterior, după încheierea studiilor de la Harvard Kennedy School, SUA (2010), în perioada 2010-2012, a fost consilier al unuia dintre directorii executivi ai Băncii Mondiale la Washington.

Şi-a început activitatea politică în anul 2012. În perioada 2012-2015 a fost ministru al Educaţiei în Guvernul Republicii Moldova. 

În mai 2016 a înfiinţat Partidul Acţiune şi Solidaritate, al cărui lider a fost până în decembrie 2020. În 2019 (februarie-iunie) a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova. În perioada iunie-noiembrie 2019 a exercitat funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova. 

Începând cu 24 decembrie 2020, Maia Sandu este preşedinte al Republicii Moldova, fiind prima femeie aleasă în această funcţie în ţara noastră. 

În semn de înaltă apreciere pentru contribuţia la promovarea reformelor bazate pe valorile şi standardele europene, pentru merite deosebite în asigurarea negocierii, semnării şi ratificării Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, aportul la liberalizarea regimului de vize cu statele membre ale UE şi ale spaţiului Schengen şi activitate intensă în vederea sporirii prestigiului ţării pe plan internaţional, a fost decorată cu distincţia „Gloria Muncii” (2014). 

În semn de recunoaştere a asumării unei abordări raţionale şi sistemice în eforturile de a îmbunătăţi calitatea educaţiei, Maia Sandu a câştigat Premiul pentru Leadership în Responsabilitate Socială pentru regiunea Europa şi Asia Centrală, decernat de Parteneriatul Global pentru Responsabilitate Socială (2015). 

În anul 2021 a fost decorată de preşedintele ucrainean, Vladimir Zelenski, cu Ordinul de gradul I al „Cneazului Iaroslav cel Înţelept”.

sursa: www.moldpres.md

Tragedie pe un drum montan din Franța! Trei morţi şi 14 răniţi, după ce un autocar plin cu pasageri s-a izbit de o stâncă

Tragedie pe un drum montan din sudul Franţei! Mai mulţi morţi şi zeci de răniţi după ce un autocar s-a izbit de o stâncă, scrie observatornews.ro

Cel puţin trei persoane au murit şi alte 30 au fost rănite după ce autocarul în care se aflau s-au izbit de o stâncă şi s-a răsturnat. 14 persoane sunt în stare critică la spital!

Alegeri parlamentare în România: Peste 99% din voturi au fost numărate

Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor parlamentare din 1 decembrie 2024 sunt publicate pe site-ul prezenta.roaep.ro. Prezența la vot totală, incluzând diaspora, la ora 21.00, când s-au închis urnele din țară, a fost de 52,33%. După numărarea aproape în întregime a voturilor din țară, șapte partide au trecut pragul electoral, PSD și AUR sitându-se pe primele două poziții, scrie digi24.ro.

Numărătoarea voturilor, în timp real. Date furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă și STS

Rezultate parțiale oficiale, ora 08:30

Au fost centralizate voturile din 99,48% din secțiile de votare din țară. Rezultatele parțiale: Senat PSD – 22,58% AUR – 18,17% PNL – 14,39% USR – 12,13% SOSRO – 7,63% UDMR – 6,46% POT – 6,28% Camera Deputaților PSD – 22,22% AUR – 17,87% PNL – 13,38% USR – 12,25% SOSRO – 7,23% UDMR – 6,41% POT – 6,34%

28 de cazuri de femicid în 2024. Ce face Moldova ca să prevină și combată fenomenul

45 de femei au fost ucise pe parcursul anilor 2021 și 2022, iar în 2024 am înregistrat deja 28 de cazuri de femicid provocate de violență în familie, ceea ce constituite o creștere cu 7 cazuri față de 2023. Cu toate acestea, conform Inspectoratului Național de Securitate Publică, au fost înregistrate 35 de omoruri ale femeilor pe parcursul anului, însă nu toate pot fi calificate drept femicid. Aceste statistici au deschis cel de-al treilea panel a Conferinței pentru Prevenirea și Combaterea Violenței Împotriva Femeilor, ediția IV, organizată de Coaliția Națională „Viața fără Violență” pe 19 noiembrie, scrie moldova.org.md.  

Intitulată „Femicidul nu începe și nu se termină cu omorul unei femei”, la discuție au participat reprezentanta Ministerului Afacerilor Interne, Inna Chiriliuc, secretarul de stat din cadrul Ministerului de Justiție, Stanislav Copețchi, avocata Elena Cojocaru din cadrul Centrului de Drept al Femeilor și consiliera în cadrul Ministerului Egalității din Spania, Laura Cubero.  

Începând cu 2008, în Spania funcționează Ministerul Egalității, responsabil de elaborarea politicilor menite să reducă inegalitățile de gen și să combată violența domestică și femicidul. În cadrul ministerului activează structuri care analizează datele din mai multe resurse disponibile pentru femeile din Spania și de a combate violența de gen. 

Dacă din 2003, datele colectate vizau doar cazurile de violență exercitată de partenerii intimi asupra femeilor, atunci începând cu 2013 statul spaniol a inclus și copiii uciși sau rămași orfani ca urmare a femicidului. Ulterior, conform Convenției de la Istanbul, sfera de monitorizare a fost lărgită pentru a cuprinde toate formele de violență împotriva femeilor. „Aceste cercetări sunt făcute atât la nivel local cât și la nivel european. Din 2003 sunt raportate toate cazurile de femicid, asta ne ajută să vedem imaginea de ansamblu.”  

Statistica femicidului este publică pe site-ul ministerului și poate fi verificată oricând de publicul larg. De exemplu, în 2024, în Spania, au fost înregistrate 40 de victime. 

Republica Moldova la capitolul prevenirii 

Potrivit Innei Chiriliuc, ofițeră principală în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Republica Moldova dispune de mai multe instrumente pentru a preveni și combate femicidul:  

  • ordinul de restricție de urgență,  
  • ordonanța de protecție, 
  • Centrul de Justiție Familială din Chișinău, 
  • luarea la evidență a agresorului. 

Potrivit ofițerei, cele mai grave probleme din domeniu sunt cazurile care combină formele de violență și lipsa unui sistem viabil care să reeduce foștii condamnați. 

Inna Chiriliuc a povestit despre chestionarul de evaluare a riscurilor de letalitate, care poate ajuta la prevenirea cazurilor de femicid. „Uneori, fiind într-o situație de stres, victima nu-și dă seama de acei factori de risc, însă oamenii legii dotați cu acest chestionar, pot interveni și înlătura agresorul de la locul unde trăiește victima”, punctează Ina Chiriliuc. 

Registrul agresorilor este în proces de elaborare și va fi menit să ia la evidență persoanele ce comit acte de violență. „Aceștia vor fi înregistrați timp de un an într-un registru din momentul în care este emis ordinul de restricție de urgență sau ordonanța de protecție. Astfel, în cazul în care persoana își schimbă domiciliul, oamenii legii vor ști cu cine au de afacere”, explică Chiriliuc. 

Lipsurile sistemului 

Avocata Elena Cojocaru din cadrul Centrului de Drept a Femeilor accentuează importanța specializării în domeniul violenței în bază de gen. „Dacă în fiecare sector de poliție va fi măcar o persoană specializată pe cazurile de violență împotriva femeilor și violență în familie, toți angajații poliției vor alerga la el cu întrebări pe aceste cazuri.” 

Avocata a accentuat și importanța specialiștilor în sănătate mentală. „În cazurile de violență în familie și cazurile de femicid este foarte important lucrul psihologilor cu victimele în reabilitarea psihologică”, spune Cojocaru, adăugând că uneori cazurile complexe de femicid sunt lăsate cu vederea. 

„Lege mai puțin folosită” 

Potrivit secretarului de stat Stanislav Copețchi, legea 137 din 2016, care reglementează reabilitarea și compensarea victimelor infracțiunilor, inclusiv acordarea de compensații, este rar aplicată. „Această lege este insuficient utilizată de practicieni și ar trebui revizuită, atât în ceea ce privește procesul de depunere a cererilor, cât și condițiile care trebuie îndeplinite.” Totuși, revizuirea acestei legi este una din prioritățile Ministerului Justiției. 

Termenul de femicid ar putea fi inclus și în Codul Penal, și în Codul Contravențional. „Suntem în proces de modificare a Codului Contravențional și încercăm să adăugăm prevederi legate de violența în familie. Acest proiect ar putea completa inițiativa legislativă pe care o avem deja în lucru”, a declarat oficialul. Totuși, specialistul subliniază că, deși există deja circumstanța agravantă bazată pe motive de prejudecată, va fi necesară o analiză detaliată pentru fiecare caz în parte. 

Scădere pentru economia rusă, dublu față de așteptări: „Va face implozie”. Doar în Al Doilea Război Mondial a căzut mai mult
Articolul anterior
Rușii sapă gropi comune pentru mii de morți în Mariupol
Articolul următor