Pretinsul ministru de Externe de la Tiraspol, care urma să zboare aseară spre Federația Rusă, a pierdut zborul și învinuieşte de acest fapt autoritățile Republicii Moldova.
Vitalie Ignatiev urma să plece cu o aeronavă obișnuită, dar s-a reținut la etapa de control și nu a mai ajuns la Moscova, transmite Zona de Securitate.
„Prin întârzierea deliberată a procedurilor de control al pașapoartelor și a verificărilor aprofundate numite de „linia a doua”, inclusiv prin inspecția bunurilor personale și a bagajelor. Această provocare a fost sancționată de conducerea Republicii Moldova, care, sub pretextul executării de către Poliția de Frontieră a Republicii Moldova a unor proceduri tehnice au zădărnicit plecarea. Prin provocarea de ieri, Chișinăul și-a demonstrat atitudinea reală față de valorile, drepturile și libertățile democratice”, se arată într-un comunicat emis de pretinsul minister din regiune.
Biroul politici de reintegrare a declarat pentru Zona de Securitate, în legătură cu aceste acuzații, că „nu a fost notificat despre o deplasare de serviciu a negociatorului-șef din partea Tiraspolului la Moscova.”
Amintim că, recent, o delegație de la Tiraspol, condusă de pretinsul spicher transnistrean, Alexandr Korșunov, a fost la Moscova săptămâna trecută. Aceștia au mers acolo cu voia Chișinăului și a Misiunii OSCE în Moldova, această permisiune a fost însă folosită de Tiraspol împotriva Chișinăului. Mai multe informații citiți aici.
Solicitarea unei permisiuni este necesară după ce Biroul politici de reintegrare a introdus, începând cu 1 august, mecanismul de notificare – permitere a trecerii peste frontiera de stat a pretinșilor funcționari din regiunea transnistreană care merg peste hotare în afara deplasărilor private.