Prima sucursală maib a fost modernizată cu succes

După anunțarea noii identități de brand, maib a lansat o primă sucursală modernă, unde, în premieră, nu există casă, iar clienţii pot beneficia comod şi rapid de orice serviciu la același ghișeu. În atmosfera caldă de la sucursala Buiucani s-a pus accent pe confortul clienților: aceştia se vor simți în centrul atenţiei, iar designul din interior îi va uimi – muzică lentă pe fundal, tablouri cu feţe zâmbitoare şi loc de aşteptare relaxant, iar în aer – un parfum delicat. Toate, pentru ca clienții să se simtă familiar și să se bucure de servicii eficientizate.

Reprezentanții băncii susțin cu mândrie că au putut transforma o primă sucursală în conformitate cu promisiunea lor de brand orientată către clienți, având un nou model de serviciu operațional și o nouă identitate vizuală. Sucursala Buiucani este prima în care noua personalitate și noua identitate de brand au fost transpuse într-o experiență reînnoită a clienților, unde să le fie satisfăcute necesitățile financiare și să le fie depășite așteptările. Designul inovator al sucursalei își propune să creeze un mediu care să ofere un confort familiar clienților, fiind mai primitor, mai colorat, mai pozitiv, transparent și mai deschis.

Toate aceste transformări au fost concepute pentru a eficientiza timpul clienţilor, dar şi pentru a-i face să se simtă cofortabil chiar şi atunci când vin la bancă. Uimitor este şi faptul că, în premieră, în această sucursală reînnoită directorul acesteia îşi are biroul chiar în sală, pentru a fi şi el mai aproape de nevoile celor care păşesc pragul sucursalei și mereu alături de angajați.

Giorgi Shagidze, președintele maib: „Ne dorim să creăm în sucursale o nouă experiență care reflectă personalitatea maib și valorile noastre – mereu orientați către clienți, transparenți, profesioniști, demni de încredere, inovatori, agili, cu spirit de echipă. Rețeaua noastră de sucursale este și va rămâne în continuare partea tangibilă a brandului și identității noastre pentru clienți. Depunem eforturi pentru ca interacțiunea cu serviciile maib să fie cât mai simplă și mai ușoară, orice ar face și oriunde s-ar afla clienții noștri.”

Această sucursală e total diferită: prin abordare, rapiditate și asistență personalizată. La intrarea, fiecare vizitator este întâmpinat de un „consultant clienți” – care determină necesitățile individuale privind serviciile bancare, îi oferă sprijin și ghidează clientul către una dintre cele 3 zone speciale.

Zona de autoservire
Este o zonă dedicată pentru clienții care își doresc să facă autonom și rapid anumite operațiuni la ATM-uri, terminale de plată, cum ar fi: achitarea facturilor, achitarea creditului, verificarea contului, depunerea numerarului în cont etc. Consultantul clienți oferă sprijin în utilizarea tehnologiilor digitale atât în mediul real, cât și în cel online, ajută și ghidează clientul spre zonele de deservire conform necesităților sale, fiind mereu alături pentru a crea experiențe de deservire de calitate fiecărui client.

Zona tranzacțională
Aici s-a pus accentul pe timpul și satisfacția clientului, trecând, astfel, la un nou nivel de deservire – „one-stop shop”, care permite facilitarea mai multor operațiuni la un singur ghișeu, cu o deservire mai rapidă pentru o listă vastă de operațiuni și, implicit, economie de timp prețios pentru toată lumea. Alte beneficii ale acestuia ar fi simplificarea fluxului operațiunilor, o comunicare proactivă și asigurarea unei experiențe pozitive.

Zona consultativă
Zona consultativă, pe de altă parte, este una semi-privată, facilitând comunicarea directă, analizarea necesităților și planurilor complexe personale sau de dezvoltare a afacerii, pentru a putea alege împreună cele mai potrivite soluții și a-l ajuta pe client să își atingă scopurile. Această zonă este mai relaxantă, potrivită pentru luarea deciziilor importante,
precum cele legate de creditele ipotecare, de afaceri sau altele asemănătoare. 

Aliona Stratan, prim-vicepreședintă maib: „Avem convingerea că datorită acestei noi strategii vom avea multe rezultate pozitive: reducerea semnificativă a timpului de așteptare și diversificarea funcțională a operațiunilor, dar și creșterea satisfacției angajatului maib pentru lucrul bine făcut, care este la fel de importantă pentru noi. Noile funcționalități operaționale au în spate filosofia noastră de business, au fost extrase din așteptările clienților prin sute de sondaje realizate și au fost testate timp de câteva luni în o serie de sucursale, unde am măsurat zilnic satisfacția clienților, iar rezultatele au demonstrat clar că aceasta este direcția în care trebuie să continuăm. În acest moment,
noul model operațional este deja disponibil la Sucursala Buiucani și se implementează în întreaga rețea.”

Implementarea noii strategii maib s-a produs din dorința de a fi mai aproape de clienți, fapt ce a determinat administrația băncii să creeze soluții inteligente, prin transformarea aspectului, dar și a modului de funcționare a sucursalei.

Scopul managementului băncii, cel de a oferi o experienţă unică, dar foarte comodă clienților, a fost atins cu succes.

Sucursala Buiucani este situată în Chișinău, pe strada Ion Creangă, nr. 78. Este îmbucurător faptul că, în curând, în această stilistică vor arăta și funcționa întreaga rețea maib.

Maib este cea mai mare bancă din Moldova, cu 59 de sucursale și 86 de agenții pe întreg teritoriul țării. Dintre acestea – 22 de sucursale și 32 de agenții se află în Chișinău, iar 37 de sucursale și 54 de agenții sunt distribuite uniform în republică. Prin rețeaua sa vastă de sucursale, maib servește circa un milion de clienți – corporații, întreprinderi mici și mijlocii, persoane fizice.

Au încins grătarul și au sărbătorit cu muzică răposații. S-a întâmplat astăzi, în Moldova

Cu mesele pline de bucate, romii din diferite regiuni ale Republicii Moldova au sărbătorit Paștele Blajinilor. La Soroca romii au întins mese copioase cu bucate preparate acasă, buchete de flori, ouă cu pietricele, plăcinte, dar și băuturi alese, transmite www.stiri.md.

La Glodeni aceștia au încins grătarul și au sărbătorit cu chef răposații. De asemenea, romii din Chișinău și Florești s-au remarcat prin pomenile luxoase, bucatele sofisticate, pască grandioasă, rațe umplute, miel sau pește la cuptor și muzică ce răsuna tare.

foto: captura www.stiri.md; www.protv.md

A 5-a oară președinte, Putin trăiește o nouă poveste de dragoste. Cine e femeia care i-a furat inima

Proaspăt învestit în funcție pentru cel de-al cincilea mandat, Vladimir Putin trăiește și o nouă poveste de dragoste. Liderul de la Kremlin s-ar fi despărțit de iubita gimnastă și ar trăi o nouă poveste de iubire cu fiica unui senator, cu 32 de ani mai tânără. Deși s-ar fi despărțit încă de la începutul anului, Alina Kabaeva a fost prezentă la ceremonia de învestitură și a vorbit în cuvinte elogioase despre Putin, potrivit digi24.ro.

Printre miile de invitați la ceremonia de inaugurare, presa internațională a identificat-o și pe Alina Kabaeva. Frumoasa gimnastă pentru care Vladimir Putin a divorțat de soție și alături de care a trăit o relație secretă aproximativ două decenii.

Cei doi s-ar fi despărțit, la începutul anului, dar Kabaeva are doar cuvinte de laudă pentru președinte și tatăl celor doi copii ai ei. Kabaeva a participat la inaugurare împreună cu lotul de gimnaste pe care îl antrenează.

Alina Kabaeva: O operațiune militară specială este în desfășurare, nu este ușor, este complicat, dar este minunat că oamenii au venit la alegeri, l-au susținut pe președinte, i-au susținut politicile, iar noi, în calitate de alegători, vedem că liderul nostru nu se bazează pe țări străine, ci se bazează pe propriul popor. Aceasta este cheia tuturor succeselor și victoriilor noastre.

Kabaeva a vorbit și despre viitorul Rusiei la Jocurile Olimpice, dar presa speculează că declarația a făcut trimitere și la relația ei cu Vladimir Putin.

Alina Kabaeva: Un atlet este la fel ca un războinic. Dacă îți spune conducerea să mergi, atunci trebuie să mergi. Dacă îți spune conducerea să nu te duci, atunci nu te duci. Dacă antrenorul mi-a spus că este imposibil, fie că vreau sau nu, atunci este imposibil!

Presa internațională spune că Vladimir Putin are deja o altă iubită. Ar fi înlocuit-o pe gimnasta olimpică cu Ekaterina Mizulina, în vârstă de 39 de ani. Blonda fermecătoare este cu 32 de ani mai tânără decât președintele rus. Mizulina este fiica unei senatoare și foarte activă în online, fiind implicată și în politică. Ea a condus represiunea de către Rusia a conținutului online anti-război, dar este și un foarte activ susținător al legislația anti-LGBT din țară.

Un aeroport din Italia a introdus FaceBoarding la îmbarcarea în avion, un sistem de recunoaștere facială

Aeroportul Milano Linate nu face excepție de la avansarea tehnologică, introducând recent un serviciu inovativ numit FaceBoarding.

Acesta permite pasagerilor să utilizeze exclusiv recunoașterea facială pentru accesul la controalele de securitate și la îmbarcarea directă în avion de la poarta de îmbarcare, scrir rotalianul.com

FaceBoarding, care nu este obligatoriu, a fost dezvoltat de SEA, compania care administrează aeroporturile din Milano Linate și Malpensa, în colaborare cu Thales, o firmă specializată în sisteme de securitate biometrică.

Serviciul este un sistem sigur, simplu și rapid, care oferă o alternativă la procedurile tradiționale de check-in și îmbarcare, propunând un parcurs fluid și fără necesitatea prezentării documentelor fizice la fiecare etapă.

Pasagerii nu vor fi obligați să utilizeze acest serviciu, va fi un traseu care va merge în paralel cu cel clasic. Îl vor putea folosi cei care s-au înregistrat anterior.

Utilizatorii trebuie să urmeze câțiva pași, precum citirea Politicii de confidențialitate și acordarea consimțământului pentru prelucrarea datelor personale, înregistrarea cărții de îmbarcare și a documentului electronic.

Ulterior, ei se identifică printr-un proces de recunoaștere facială la o cameră dedicată, ceea ce le permite să acceseze apoi coridoarele speciale către avion.

În viitorul apropiat, SEA plănuiește să simplifice și mai mult procesul prin introducerea unei aplicații mobile care va elimina necesitatea prezentării fizice la chioșcurile de înregistrare, permitând înregistrarea facială direct de pe dispozitivul mobil.

Această tehnologie este deja adoptată de companii aeriene precum Ita Airways și Sas, deschizând calea pentru o experiență de călătorie mult mai rapidă.

FaceBoarding promite nu doar eficiență, dar și un nivel ridicat de securitate, asigurându-se că doar pasagerul înregistrat poate avea acces la avion.

Familia Adrianei Ochișanu s-a mărit
Articolul anterior
Tendințe în modă în iarna 2022. Ce look-uri te vor face remarcată
Articolul următor