Un proiect în acest sens a fost dezbătut astăzi la primărie. Autoritățile au invitat la ședință pentru consultații mai mulți reprezentanți care au prezentat exemplul Odesei.
Autoritățile din Odesa au anunţat recent licitaţia pentru companiile, care vor implementa proiectul etichetării electronice în localitate. Potrivit documentului, autorităţile locale nu vor cheltui niciun ban în acest sens, iar firma care va realiza conceptul, va avea o cotă parte din venit, menționează publika.md.
„Datorită tehnologiilor moderne, puteţi cere transportatorilor să respecte regulile, orarul rutelor. În tot sistemul, controlul se face prin GPS. Plăţile oamenilor care circulă se înregistrează în regim online”, a spus ex-ministrul Infrastructurii, Ucraina, Alexandr Maliv.
„Fiecare persoană primeşte câte o cartelă. Ea poate fi adaptată cu un card bancar, telefon mobil, portmoneu electronic, care poate fi încărcat şi pe stradă”, a spus directorul unei companiei IT din Moldova, care colaborează într-un proiect asemănător în Turcia.
Cei de la Regia Transport Electric și Direcţia Transport a Capitalei s-au arătat optimiști și gata să implementeze proiectul și la noi. „Consiliul Municipal trebuie să aprobe conceptul şi să ne apucăm de lucru. Schimbarea modalităţii de taxare este necesară, nu este nicio îndoială”, a spus şeful adjunct Direcţia Transport a Capitalei. „Ar aduce beneficii, ar înlătura factorul uman de la bani publici s-ar micşora fondul salarial, pe care îl plătim anual”, a spus şeful Regiei Transport Electric.
În troleibuzele din Capitală activează în jur de 700 de taxatori, mult sub minimul necesar. Unii dintre ei spun că se vor reprofila.
Municipalitatea speră că va putea prezenta un document, care prevede metodele de implementare a etichetării electronice abia la sfârșitul acestui an.