Primarul Capitalei, Ion Ceban, a anunțat că vor fi stopate lucrările de reparație de pe strada 31 August 1989, între str. Bănulescu-Bodoni și str. Pușkin. Acest lucru se întâmplă după ce au fost descoperite două insule cu pavaj vechi.
În context, edilul solicită autorităților centrale să examineze rapid porțiunile vizate, transmite realitatea.md.
„Am luat decizia de a stopa lucrările pe porțiunea de pe strada 31 August 1989, între str. Bănulescu-Bodoni și str. Pușkin, acolo unde au fost descoperite două insule cu pavaj vechi, caldarâm. Solicităm autorităților centrale să examineze rapid porțiunile vizate. Adevărații specialiști și arheologi rugăm să se implice, nu cei cu carnet de partid, care critică pe Facebook. Trebuie să ne mobilizăm, responsabilii trebuie să se grăbească, să nu stea pe la cafea, iar dacă va fi nevoie suntem gata să finanțăm unele lucrări. Un lucru trebuie să fie însă clar: nu putem lăsa șantierul descoperit doi ani în centrul Capitalei”, spune primarul.
Ion Ceban a menționat că se lucrează operativ pentru a finaliza lucrările cât mai rapid.
„Noi lucrăm operativ ca să finisăm lucrările cât mai repede. Oamenii stau în trafic, strada trebuie reabilitată”.
Amintim că strada 31 August 1989 a intrat în reparație capitală la începutul lunii aprilie 2022. Conform contractului de execuție, lucrările urmau a fi finalizate la sfârșitul anului curent.
Reacţia furioasă a unui politician democrat, după anunţul lui Trump privind pauza în aplicarea tarifelor: „What the f*ck?”
Steven Horsford, ales democrat al statului Nevada în Camera Reprezentanţilor, a avut o reacție furioasă la auzirea veștii lui Trump privind suspendarea aplicării tarifelor reciproce, sugerând că a fost vorba de „manipularea pieţei”, scrie adevărul.ro
„Cum să nu fie asta manipulare a pieţei?!”, l-a întrebat Horsford pe Jamieson Greer, reprezentantul Statelor Unite pentru comerţ, scrie News.ro.
De asemenea, Horsford a remarcat absența republicanilor, care părăsiseră audierea după anunțul lui Trump, „pentru că nici măcar nu vor să fie nevoiţi să apere decizia”.
„Cât de lungă este pauza? Câte zile? Câte săptămâni?” l-a întrebat Horsford pe Greer.
„Am înţeles că este vorba de 90 de zile, nu am vorbit cu preşedintele”, a răspuns Greer, întrerupt apoi de Horsford.
„Deci, reprezentantul comercial nu a vorbit cu preşedintele Statelor Unite despre o reordonare globală a comerţului şi totuşi a anunţat-o pe un tweet? WTF, cine este la conducere?” s-a indignat Horsford.
„Se pare că şeful tău tocmai ţi-a tras preşul de sub picioare”, i-a transmis acesta lui Greer, adăugând că „nu există nicio strategie”, ci tocmai aflase „acum trei secunde”.
De asemenea, alesul din Nevada l-a întrebat de ce nu a dezvăluit mai devreme planurile de a întrerupe tarifele, la care Greer i-a răspuns că nu îşi dezvăluie „discuţiile cu preşedintele”.
„Acestea sunt consecinţe reale pentru poporul american şi pentru întreprinderile mici. Am avut un grup de întreprinderi mici în biroul meu mai devreme astăzi, vorbind despre impactul acestor tarife pe aluminiu şi oţel.
Aceasta este vremea amatorilor şi trebuie să înceteze. Ce înseamnă acest lucru pentru strategia dumneavoastră de negociere? Cum vă ocupaţi de negocieri dacă preşedintele scrie pe Twitter despre asta de oriunde s-ar afla?”, i-a spus Horsford.
Greer a răspuns: „Preşedintele a fost ales şi el conduce politica comercială, iar eu îl consiliez şi îi execut politica comercială”.
Schimbul de replici tensionat al democratului a continuat apoi cu preşedintele republican al comisiei, Jason Smith.
„Timpul dumneavoastră a expirat” i-a spus Smith, după ce Horsford solicitase dezbaterea pe această temă. „Şi am spus nu”, i-a răspuns Smith.
„Pentru că nu vrei să aperi politica sau strategia”, a replicat Horsford înainte ca Smith să-i dea cuvântul unui alt membru al comisiei.
Horsford a putut fi auzit spunând: „Daţi-mă afară, ce aveţi de gând să faceţi?”
Rep. Steven Horsford to Greer: "So the trade representative hasn't spoken to the POTUS about a global reordering of trade, but yet he announced it on a tweet? WTF! Who is in charge? It looks like your boss just pulled the rug out from under you. There is no strategy … this is… pic.twitter.com/hwxZbuYtV1
Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri, 9 aprilie, o pauză de 90 de zile cu privire la aplicarea „taxelor reciproce” cu care a zguduit piețele lumii. Excepție de la această „îngăduință” face China, căreia îi mărește taxele la 125%.
Trump a declarat că a „autorizat o PAUZĂ de 90 de zile și un tarif reciproc substanțial redus în această perioadă, de 10%, de asemenea cu efect imediat”.
Orașele din R. Moldova vor concura pentru titlul de „Capitala Sportului”
Orașele din Republica Moldova vor concura pentru titlul de „Capitala Sportului”. Ministerul Educației, în colaborare cu Comitetul Olimpic și cel Paralimpic, au lansat astăzi un nou proiect, care îşi propune promovarea sportului pentru toți, scrie tvrmoldova.md.
MARCEL MARIN, reprezentant, Direcția Tineret și Sport, Ministerul Educației: „Pentru prima dată vom oferi acest titlu onorific unei localități, în care, pe parcursul anului 2025, urmează să fie desfășurate activități sportive de masă, festivaluri sportive, activități pentru sportul de performanță, forumuri și orice tip de activitate care reunește la aceeași masă reprezentanții structurilor sportive”.
Oraşul câştigător va găzdui cinci activități importante, printre care un campionat republican la o probă olimpică sau recunoscută la nivel mondial și un festival sportiv. Una dintre cerințele este prezența unui minim de infrastructură necesară organizării acestor evenimente. „Capitala Sportului” va fi anunțată la sfârșitul lunii mai, iar acel oraș va primi până la un milion de lei pentru realizarea proiectelor și inițiativelor sportive în 2025.
Rusia și Statele Unite au făcut schimb de prizonieri. Moscova a eliberat-o pe Ksenia Karelina, condamnată la 12 ani pentru o donație de 51 de dolari
Un schimb de prizonieri între Rusia și Statele Unite a avut loc joi la Abu Dhabi. Rusia a predat-o pe Ksenia Karelina (Havana), condamnată pentru trădare, autorităților americane, iar Statele Unite, ca răspuns, l-au eliberat pe Artur Petrov, acuzat de exportul ilegal de microelectronice, relatează Wall Street Journal, cu referire la BBC.
Eliberarea Karelinei a fost confirmată de avocatul ei, Mihail Mushailov. El a spus pentru RBC că fata și-a contactat rudele în timp ce se afla încă în avion.
După cum notează Wall Street Journal, schimbul de prizonieri a avut loc „ca un semn al întăririi continue a încrederii” dintre Moscova și Washington și al „extinderii contactelor între serviciile de informații” din cele două țări.
Ksenia Karelina, care deține cetățenia americană și rusă, a fost condamnată la 12 ani de închisoare în august anul trecut. Tribunalul Regional Sverdlovsk a găsit-o vinovată de trădare pentru că a donat 51,8 dolari unei organizații caritabile americano-ucrainene.
Tânăra a fost reținută în ianuarie 2024 la Ekaterinburg, unde a zburat din Los Angeles pentru a vizita rudele. La început, a fost condamnată pe caz administrativ, acuzată de huliganism mărunt, iar apoi a fost acuzată de trădare.
Cazul împotriva Karelinei a fost audiat cu ușile închise. Avocatul fetei a raportat că și-a recunoscut vinovăția. În ajunul schimbului, Karelina a fost grațiată, a informat FSB.
Artur Petrov, care a fost eliberat de partea americană, are și el două pașapoarte – rus și german. El a fost arestat în august 2023 în Cipru la cererea Washingtonului și extrădat în Statele Unite un an mai târziu.
Petrov a fost acuzat că a participat la o schemă de achiziție de microelectronice de fabricație americană, supuse controlului exporturilor de către Statele Unite. Potrivit acuzării, el și alți doi ruși au achiziționat în mod fraudulos cantități mari de microelectronice de domeniul militar de la distribuitori americani, pentru Rusia.
Din 11 capete de acuzare, Petrov risca până la 160 de ani de închisoare. Bărbatul, după cum a relatat TASS, a declarat că a considerat cazul său ca fiind de ordin politic.