Moldova Agroindbank a prezentat o serie unică de carduri bancare GAMA emise sub egida sistemului internațional de plăți Mastercard. Noua serie de carduri GAMA nu are analog pe piața Republicii Moldova și acordă clienților băncii un șir de avantaje unice. Astfel, cardul oferă posibilitatea de a primi cashback garantat atât de la bancă, cât și de la parteneri pentru plățile zilnice în unitățile comerciale și de prestări servicii.
Totodată, deținătorul de card poate utiliza nu doar mijloacele financiare proprii, dar și resursele liniei de credit cu o perioadă de grație de până la 60 de zile, deschisă la solicitare. În afară de aceasta, pentru noile carduri vor fi disponibile serviciile Premium, ce oferă titularului cardului privilegii speciale.
În prima etapă pentru utilizatori vor fi disponibile două carduri, ce combină funcţia de card de debit și card de credit – GAMA Universal și GAMA Premium. Ambele carduri sunt dotate cu tehnologia de plată fără contact Mastercard, care oferă mai multă siguranță plăților și asigură confort maxim utilizatorilor.
Toate cardurile din această serie sunt realizate într-un design luminos și memorabil, care este inspirat de muzică. Seria GAMA înglobează o întreagă orchestră, deoarece fiecare tip de card are propriul său sunet și reprezintă un anumit instrument muzical. Astfel, Gama Universal este un card ce întruchipează rafinamentul unei vioare, iar GAMA Premium – măreția unui pian.
“La crearea noului produs, ne-am gândit mai întâi de toate, că, pe lângă beneficiile funcționale tangibile, cardurile noastre ar trebui să trezească clienților emoții speciale. Și aici muzica a devenit sursa noastră de inspirație. GAMA este o serie unică în care fiecare client va găsi un card de plată care se va potrivi cel mai bine necesităților sale individuale. Tot ce trebuie de făcut, este să alegeți sunetul potrivit și să vă bucurați de cardul cu o linie de credit, cu cashback garantat și servicii Premium. Per ansamblu, Moldova Agroindbank propune clienților săi cele mai noi tehnologii, servicii și produse. Punem accent pe dezvoltarea plăților fără numerar în unitățile comerciale și de prestări servicii, investind permanent în infrastructura sistemului de plăți, deoarece este o metodă de plată convenabilă și sigură, ceea ce este foarte important în situația actuală”, a precizat Aliona Stratan, prim-vicepreședinte al Comitetului de Conducere al Moldova Agroindbank.
Utilizând cardurile GAMA la achitarea cumpărăturilor în magazine sau online, clientul Moldova Agroindbank va primi cashback garantat în valoare de 0,5% din suma achiziției. Totodată, acesta va beneficia de cashback suplimentar pentru plățile în rețeaua partenerilor comerciali ai băncii. Cashback-ul se va calcula atât pentru plățile efectuate în Moldova, cât și în străinătate. De asemenea, în primele trei luni, Moldova Agroindbank va returna o parte din bani clienților care vor plăti facturile pentru serviciile comunale sau vor efectua transferuri P2P cu cardurile GAMA în aplicaţia mobilă MAIBank.
În plus, cardul GAMA Premium oferă privilegii unice în aeroporturi. În special, deținătorii cardului vor avea acces gratuit și nelimitat în sălile de așteptare Mastercard Lounge și Lounge Key.
„Pe an ce trece observăm că interesul moldovenilor pentru plățile fără numerar este în continuă creștere. Și ne bucurăm că, împreună cu partenerul nostru de încredere, Moldova Agroindbank, lansăm pe piața moldovenească un nou produs, care va acorda și mai multe beneficii clienților băncii și va deveni un stimul suplimentar pentru trecerea la un stil de viață fără numerar. Sunt sigură, că utilizatorii vor aprecia pe deplin combinația dintre stilul unic și funcționalitatea noii serii GAMA”, a declarat Irina Untilă, Director Regional Mastercard în Moldova.
Cererea de emitere a cardului poate fi depusă în orice sucursală a Moldova Agroindbank. Nu se aplică nicio taxă de emitere a cardului, iar taxa lunară de deservire va fi de 30 de lei (GAMA Universal) și 100 de lei (GAMA Premium). De asemenea, primul an de deservire va fi gratuit pentru cardurile emise până la 28 februarie 2021.
În viitor, seria GAMA se va extinde și va include produse noi, cum ar fi cardul salarial. De asemenea, gama de servicii va fi suplinită cu așa funcționalități, precum alimentarea cardurilor GAMA de pe cardurile altor bănci, transferuri de bani gratuite între carduri, posibilitatea de a solicita o linie de credit din aplicația mobilă a băncii și multe alte opțiuni care vor deschide noi oportunități pentru deținătorii cardurilor GAMA.
###
Moldova Agroindbank este banca comercială nr.1 în Republica Moldova, în topul clasamentelor performanţei bancare, cu peste 1/3 cotă de piaţă la indicatori, precum credite, depozite, active şi profit. MAIB este cel mai mare acceptant de carduri pe toate domeniile de business: POS terminale, ATM, comerţ electronic, terminale de autoservire. Banca oferă clienţilor săi cele mai variate şi inovative soluţii de acceptare a plăţilor prin intermediul cardurilor bancare. Prin reţeaua sa vastă, MAIB deserveşte aproximativ un milion de clienţi, persoane fizice, IMM-uri şi clienţi corporativi.
În anul 2020, MAIB a fost desemnată Cea mai Bună Bancă din Moldova de experţii concursurilor organizate de prestigioasele publicaţii Finance Central Europe şi de Global Finance, precum şi deţinătoarea trofeului ”Best Digital Bank Moldova”, conform clasamentului Global Banking and Finance Review, prestigioasa publicaţie internaţională dedicată finanţelor.
Mastercard (NYSE: MA) este o companie tehnologică globală din industria plăților. Misiunea noastră este să dezvoltăm și să fortificăm o economie digitală, care oferă priorități tuturor și oriunde, prin intermediul tranzacțiilor sigure, simple și accesibile bazate pe tehnologie. Folosind date și rețele sigure, parteneriatele și energiile noastre, oferim soluții și inovații care ajută oamenii, instituțiile financiare, guvernele și afacerilor să-și realizeze cel mai mare potențial. Cultura noastră și acțiunile întreprinse atât în cadrul companiei, cât și în afara ei sunt determinate în funcție de coeficientul de decență (decency quotient, DQ). Gestionăm afaceri în peste 210 țări și teritorii și creăm o lume durabilă care oferă oportunități neprețuite pentru toată lumea. www.mastercard.com