Duminică, 24 martie, începând cu ora 11, peste 20 de agricultori din toate colțurile țării își vor aduce roadele la vânzare în Parcul Catedralei. Zeci de tone de struguri ”Moldova” vor aștepta să fie luați acasă. Aceștia sunt buni pentru a fi consumați proaspeți, la suc, la tarte sau la plăcinte.
Târgul va dura până la ultimul cumpărător. Prețul unui kilogram de struguri va fi de 5 lei și se va vinde la ladă.
Această inițiativă a apărut după ce la sfârșitul lunii februarie, mai mulți fermieri din Moldova au venit cu inițiativa ”Struguri în loc de flori”, prin care anunțau pe rețelele de socializare că stau cu roada în depozite și riscă să suporte pierderi financiare, în timp ce în supermarketurile din capitală se aduc struguri de import la prețuri exorbitante. Producătorii locali au îndemnat consumatorii să ofere în dar de sărbători struguri locali și nu buchete de flori de import.
Moldovenii din diasporă, care cel mai bine știu cum e la gust dorul de struguri de acasă au reacționat imediat la mesaj și au comandat partide mai mari de struguri care au fost livrate în Finlanda, Marea Britanie, etc. Unii consumatori de pe loc au comandat lăzi de struguri pentru a fi livrați la aziluri de bătrâni.
Echipa K Lumea, a promovat mereu prin activitățile sale consumul local și areo experiență bogată în organizare de evenimente ce sprijină producătorii locali.
,,Am venit cu inițiativa de a face voluntariat pentru agricultorii noștri și a organiza târgul ”Ia Moldova acasă”. Veniți să sprijiniți agricultorii noștri și să dați o mână de ajutori celor care lucrează cu dragoste pământurile noastre și cresc din ele cei mai dulci struguri”, comunică echipa K Lumea.
Data: 24 martie
Ora: 11:00
Locul: Parcul Catedralei, havuz (intrarea din str. Pușkin)
INTRARE GRATUITĂ!