Proiect de lege: Ministerul Apărării ar urma să fie redenumit

Ministerul Apărării ar urma să fie redenumit în Ministerul Apărării Naționale. Acest lucru este prevăzut în proiectul de modificare a Legii cu privire la apărarea națională, elaborat de autorități și propus spre consultări publice.

Potrivit responsabililor din cadrul Ministerului Apărării, noul concept „Ministerul Apărării Naționale” a fost inspirat de la dezideratul că apărarea națională constituie cauza întregii națiuni. În acest context, denumirea instituției apărării trebuie sa reflecte expres aceasta, transmite deschide.md

„Ținem să menționăm că însuși potrivit dicționarelor de specialitate, «apărarea» este o formă de bază a acțiunilor de luptă, iar «apărarea națională» constituie conceptul politic de bază al unei doctrine militare cu caracter defensiv, ansamblul măsurilor și acțiunilor politice, economice, militare întreprinse în scopul de a apăra independența națională, suveranitatea și integritatea teritorială a statului”, se arată în document.

Totodată, proiectul de modificare a Legii cu privire la apărarea națională prevede definirea clară a Ministerul Apărării Naționale ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale care organizează, conduce, coordonează şi desfăşoară, potrivit legii, activităţile în domeniul apărării naționale și securității militare. 

La fel, documentul prevede clarificarea structurii ministerului, dar și atribuțiilor acestuia.

În acest sens, Ministerul Apărării Naționale va fi responsabil pentru asigurarea securității militare a statului, „dictată de lipsa definirii exhaustive a sistemului de asigurare a securităţii naţionale, rolului şi misiunilor instituţiilor în acest sens”.

„Aceasta se pornește și de la premiza că la formarea şi la realizarea politicii de asigurare a securităţii naţionale Ministerul Apărării Naționale este unica instituție care are capacitate și bază legală pentru a asigura «securitatea militară» a statului ca parte componentă a securității naționale. Aceste aspecte la moment, ca urmare a multiplelor intervenții legislative, sunt reglementate vag, motiv pentru care necesită o abordare corespunzătoare la nivel de lege, transpusă în legislația din domeniu”, precizează autoritățile.

O nouă rundă de negocieri ruso-americane se va desfășura la Istanbul. Când va avea loc întâlnirea

Kremlinul a confirmat marţi că în curând va avea loc la Istanbul, în Turcia, o reuniune cu Statele Unite pentru normalizarea relaţiilor bilaterale. „Participarea noastră va fi pe linia Ministerului de Externe”, a declarat purtătorul de cuvânt prezidenţial Dmitri Peskov în conferinţa de presă telefonică zilnică, informează EFE, potrivit Agerpres.

Peskov a răspuns în acest fel la întrebarea cine va reprezenta Rusia în noua rundă de negocieri, care ar urma să aibă loc pe 10 aprilie.

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat în urmă cu câteva zile că următoarea întâlnire va avea loc în oraşul turc, dar nu a confirmat o dată.De la sosirea lui Trump la Casa Albă, negocierile ruso-americane au avut loc în mare parte în capitala Arabiei Saudite, Riad, şi o singură dată, la sfârşitul lunii februarie, la Istanbul.

Lavrov, care a participat doar la una dintre aceste întâlniri, a precizat că următoarea întâlnire va aborda problemele cu care Moscova şi Washingtonul încă se confruntă la nivel diplomatic. Ultima întâlnire de la Istanbul a avut loc la nivel de experţi, astfel că nivelul de reprezentare este de aşteptat să fie mai mare de această dată.

Kremlinul a apreciat că Washingtonul nu a răspuns încă preocupărilor de securitate formulate de partea rusă, împiedicând declararea unei încetări a focului în Ucraina pe uscat, pe mare şi pe aer.

Între timp, Trump şi-a exprimat nemulţumirea faţă de recentele atacuri ruseşti, precum cel care a ucis 20 de oameni, inclusiv copii, săptămâna trecută în Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Noi reguli pentru evenimentele publice! Ar putea fi interzise, dacă defaimează țara, națiunea sau promovează terorismul

Organizarea evenimentelor publice va fi reglementată prin lege. Guvernul pregătește un proiect care să stabilească circumstanțele în care se vor desfășura reuniunile, va stipula persoanele și mecanismele de asigurare a ordinii publice, dar și cazurile când acestea pot fi interzise, scrie realitate.md

Noile prevederi enumeră responsabilitățile organizatorilor, forțelor de ordine și instituțiilor statului. Unul dintre articole stabilește cazurile când autoritățile vor putea cere instanței să dispună stoparea activităților.

Este vorba despre situațiile când se urmărește chemarea la acțiuni militare de agresiune, instigarea la acțiuni violente pe motive de prejudecată. De asemenea, nu se vor permite reuniunile care prevăd instigare la discriminare pe motive de prejudecată, chemare la subminarea securităţii naţionale sau a integrității teritoriale a Republicii Moldova, comiterea contravențiilor sau infracțiunilor contra securității publice și a ordinii publice, a altor fapte ilegale care pot pune sau pun în pericol viața, integritatea corporală și sănătatea persoanei.

Judecătorii vot putea stopa și organizarea evenimentelor la care se va recurge la instigare la comiterea contravențiilor sau infracțiunilor, încălcarea normelor morale unanim acceptate în societate, a drepturilor şi libertăților persoanelor, propagarea ideilor totalitare, rasiste sau ale oricăror organizații terorist-diversioniste, defăimarea țării și a națiunii.

Administrația publică locală va fi responsabilă să inițieze procedura de judecată, dacă deține probe că se planifică acțiunile ilegale enumerate. Totuși, măsura nu va suspenda dreptul de a organiza reuniunea, decizia finală aparținând instanței.

Magistrații vor avea trei zile la dispoziție pentru a lua o hotărâre și a interzice desfășurarea evenimentului sau a menține dreptul al reuniune. Hotărârea va putea fi contestată în maxim 3 zile de la data pronunțării.

Haine cusute pentru UE. O fabrică, modernizată datorită programului 373

Peste 200 de angajați de la o fabrică din Bălți creează articole vestimentare de excepție. Astfel, hainele sunt vândute de un brand renumit în Italia. Zilnic, sunt create peste 400 de piese vestimentare. Echipamentele moderne, procurate prin intermediul programelor guvernamentale, le ușurează munca și oferă produse de calitate.

Tot procesul începe de la mașina de șpanuit. Întreprinderea dispune de roboți automați, mașini de matlasare, recent procurate tot pe baza unui grant care le simplifică muncitorilor procesul de lucru, transmite moldova1.md.

Până ajung să fie vândute pe rafturile din Uniunea Europeană, confecțiile trec printr-un proces migălos, care necesită multă muncă.

Noile echipamente, achiziționate prin intermediul creditelor preferențiale, le ajută foarte mult în munca de zi de zi, spun angajatele.

„Activăm pe piața din Republica Moldova de 17 ani. În prezent, avem 210 angajați. Prestăm servicii de cusut pentru un partener extern din Italia”, menționează managerul Alina Ghilețchi.

Menționăm că Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) oferă, cu sprijinul Uniunii Europene, granturi și credite în condiții avantajoase. Astfel, prin intermediul programului 373, gestionat de ODA, fabrica de confecții de la Bălți a accesat un împrumut în valoare de 815.000 de lei pentru procurarea mașinilor moderne de cusut.

Partidele proeuropene vor fi invitate la Președinție
Articolul anterior
Refugiaţii politici ruși s-au mobilizat la Nisa, pentru a cere o Rusie fără Putin
Articolul următor
Close menu