Protoiereul de la biserica „Sfântul Dimitrie”, despre unii preoți de la noi care susțin agresiunea Rusiei în Ucraina

Protoiereul Pavel Borşevschi, parohul Bisericii „Sfântul Dimitrie” din Chişinău, a vorbit într-un interviu pentru „Gazeta de Chișinău” despre atitudinea unor colegi ai săi față de tragedia din Ucraina. ,,Ce face patriarhul Kirill este nu numai un păcat, e și mai grav”, spune protoiereul.

Preot: Ce face patriarhul Kirill este nu numai un păcat, e și mai grav

– Părinte, care este opinia Dvs. despre agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei?

Negativă… Toată lumea civilizată, toată lumea creștină condamnă orice agresiune, inclusiv acest război.

– Dvs. pomeniți numele patriarhului Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill al II-lea, în timpul serviciului divin?Publicitate

Nu, am spus acest lucru cu mai multe ocazii… Noi toți suntem o biserică, nu poate să existe biserică română sau biserică rusă. Eu nu vorbesc despre lucruri politice. La Soborul din Constantinopol, la 1872, a fost discutată această problemă și a fost condamnată. 

Dacă începe să vorbească Preafericitul Daniel că există Biserică Ortodoxă Română, fără să o pomenească pe cea rusă la același nivel, nu mai este în biserică.

– Plonjează în politic sau ce aveți în vedere?

Dacă la fiecare slujbă Kirill nu îl pomenește și pe Daniel ca un frate al său, de asemenea nu mai este în biserică.

Păcatul Patriarhului Kirill constă în faptul că el a binecuvântat războiul fratricid. Predecesorul său, patriarhul Tihon, în momentul în care a fost pus să binecuvânteze Armata albă împotriva Armatei roșii, a spus că nu poate să o facă, deoarece toți sunt fiii săi.

Unii greșesc, iar alții se străduiesc să nu greșească și a mai spus că nu poate să binecuvânteze o armată împotriva celeilalte.

Iată păcatul lui Kiril constă numai în așa-numitul „filetism” condamnat în 1872, atunci când noi ținem de o biserică națională.

Biserica Ortodoxă în Moldova este divizată, da, trebuie să recunoaștem acest lucru.

Dar dacă spunem că în Moldova sunt două biserici, nu este corect.

Este păcatul mare al celor care o divizează. A divizat-o KGB-ul pentru că membrii fondatori ai Mitropoliei Basarabiei au fost doar doi politicieni – Iurie Roșca și Vlad Cubreacov. 

[Potrivit dezvăluirilor recente, Iurie Roșca a fost racolat în 2003 de generalul FSB, Serghei Beseda, generalul arestat de Putin pentru eșecul în Ucraina. Generalul Beseda a încercat să îl recruteze pe Iurie Roșca și să îl atragă de partea Moscovei – i.g.]. 

Dacă ar fi fost altfel, de mult eram și eu acolo [Mitropolia Basarabiei – i.g.]. Nici nu vreau să aud de biserica ceea.

Nu am eu nimic cu Biserica Ortodoxă Română, dar nu pot să accept numele lui Cubreacov și Roșca.

– Bine, să revenim la Kirill…

O să vă dau un exemplu similar. Cât de sever l-a condamnat pe patriarhul Daniel societatea civilă pentru atitudinea față de tragedia din Clubul „Colectiv”. Daniel a interzis categoric preoților să meargă la locul acestei tragedii. S-a întâmplat în Postul Mare sâmbătă spre duminică… muzică grea.

Au mers toți preoții în afară de preoții ortodocși, niciunul nu a mers să facă un serviciu divin sau să susțină lumea. Nu au mers pentru că i-a oprit Daniel. Eu am fost cel care l-am condamnat și pe patriarhul Daniel din considerentul că nu a fost tată.

Un tată face tot ca un copil să nu meargă în aceste localuri. Face tot… Dacă trebuie se duce după ușă și îl așteaptă ca pe fiul risipitor. Și dacă s-a întâmplat, tatăl nu își mai condamnă fiul risipitor. Îl așteaptă cu brațele deschise și îl primește așa cum venit… Îl spală și îl pune în dreapta lui.

Dar nu îi dă icoană să lupte împotriva Ucrainei, cum face Kirill, împotriva fiilor săi duhovnicești, doar acolo este biserica lui. 40% din populația Ucrainei sunt credincioși ai Mitropoliei Ucrainei, care face parte din Patriarhia Bisericii Ortodoxe Ruse.

– Părinte, se vorbește între parohii Mitropoliei Chișinăului și Întregii Moldove despre războiul din Ucraina?

Eu nu vorbesc cu nimeni.

– Dvs. nu ați fost sancționat de către IPS Vladimir pentru declarațiile pe care le-ați făcut despre războiul din Ucraina?…

Nu mi-a telefonat niciun superior. Dacă m-ar fi sunat, le-aș fi spus ceea ce vă spun și Dvs.

– Poate e vorba de personalitatea Dvs. și ei nu au curajul să o facă?…

Nu sunt eu personalitate. Eu vorbesc doar canonic, ceea ce face astăzi patriarhul Kiril este nu numai un mare păcat, ci e și mai grav. El a binecuvântat vărsarea de sânge între frați. Războiul dintre frați este cel mai mare păcat. 

De aceea este condamnată biserica națională, deoarece este erezia cea mai mare și se face între frații de aceeași credință. 

De aceea s-au luat la bază cuvintele apostolului Pavel: „Nu există elen, nu există rob, nu există barbar, numai Hristos întru toate”. Biserica este universală și capul acestei biserici este Hristos. Un patriarh este primul între egali, acesta este principiul. Poți urmări interviul integral aici.

Pe o porțiune a bulevardului Decebal va fi suspendat traficul rutier, timp de mai mult de o lună

Începând cu marți, 14 mai, traficul rutier va fi suspendat pe o porțiune de drum de pe bulevardul Decebal din capitală. Este vorba despre tronsonul cuprins între bd Dacia și str Nicolae Titulescu (partea impară).

Suspendarea traficului va fi aplicată în perioada 14 mai – 30 iunie. Potrivit autorităților locale, acțiunea are loc în legătură cu efectuarea lucrărilor de reparație a trotuarelor de pe bd Decebal. Lucrările sunt effectuate de către compania SRL „VICOLIV-GRUP”.

În acest sens, autoritățile îndeamnă cetățenii să evite zona și să opteze pentru circulația pe alte străzi.  

Rusia anunță că a ocupat încă patru sate din regiunea Harkov

Ministerul rus al Apărării a anunţat duminică ocuparea a încă patru sate în provincia Harkov în partea de nord-est a Ucrainei, după alte cinci sate ocupate cu o zi în urmă în aceeaşi provincie, relatează agenţiile internaţionale de presă, transmite Digi24.ro.

„Unităţile grupării de trupe ‘Nord’ au avansat profund în liniile inamice şi au eliberat localităţile Gatişce, Krasnoie, Morokhoveţ şi Oleinikovo în regiunea Harkov, situate aproape de frontiera cu Rusia”, a transmis Ministerul rus al Apărării într-un comunicat citat de AFP, potrivit Agerpres.

Potrivit raportului public matinal al armatei ucrainene, trupele ruse au lansat în ultimele 24 de ore 12 operaţiuni de asalt în nordul provinciei Harkov ca parte a unei noi ofensive, despre care unii comentatori afirmă că ar avea ca obiectiv să oblige armata ucraineană să redirecţioneze resurse din alte sectoare ale frontului lung de circa o mie de kilometri.

O unitate a forţelor speciale din Garda Naţională ucraineană a anunţat sâmbătă seară că trupele ucrainene au fost nevoite să abandoneze unele poziţii, în timp ce trupele ruse au reuşit să ocupe mai multe sate. Comandantul-şef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, a recunoscut că situaţia trupelor sale în Harkov este „dificilă”, adăugând însă că inamicul nu a reuşit să străpungă frontul în ceea ce Kievul descrie drept o mare ofensivă rusească.

Ideea lansării unei astfel de ofensive majore în Harkov este contrazisă de Institutul pentru Studiul Războiului din SUA (ISW), conform căruia trupele ruse desfăşoară doar „operaţiuni ofensive limitate” de-a lungul graniţei Rusiei cu această provincie ucraineană şi „continuă să obţină câştiguri tactice semnificative în zone probabil mai puţin apărate”.

Nici Rusia nu a confirmat lansarea unei mari ofensive pe frontul din Harkov, menţionând doar desfăşurarea unor „acţiuni ofensive” în acea direcţie, în timp ce bloggerii militari ruşi analizează pe reţelele de socializare intensificarea atacurilor armatei ruse şi posibilele obiective ale operaţiunilor acesteia.

România livrează Ucrainei curent electric, în urma avariilor din sistemul energetic naţional provocate de bombardamentele ruse

La cererea Ucrainei, România, alături de Polonia şi Slovacia, furniza duminică energie electrică de urgenţă, iar acest lucru s-a întâmplat şi sâmbătă, relatează presa ucraineană, transmite News.ro.

Sâmbătă, necesarul consumatorilor ucraineni a fost acoperit din producţia proprie, importuri comerciale şi asistenţă de urgenţă din partea reţelelor electrice din Polonia, România şi Slovacia, a transmis Ministerul Energiei de la Kiev, scrie Ukrainskaia Pravda. Volumul total al livrărilor de urgenţă a fost mai mic de 3% din consumul zilnic de energie electrică, se arată într-un comunicat.

La cererea Ucrainei, duminică, 12 mai, a fost deja furnizată energie electrică de urgenţă din Polonia, România şi Slovacia.

Tot duminică, la cererea Poloniei, Ucraina va furniza asistenţă de urgenţă pentru a primi surplusul de electricitate din reţeaua electrică a acestei ţări.

Având în vedere pagubele semnificative suferite de reţeaua electrică ucraineană în urma bombardamentelor ruseşti, Ministerul Energiei din Ucraina îi îndeamnă pe consumatori să reducă folosirea aparatelor cu consum mare de energie în orele de vârf (în special seara, între orele 17:00 şi 22:00).

De asemenea, industria este îndemnată să îşi revizuiască procesele de producţie pentru a reduce sarcina asupra reţelei electrice şi să utilizeze importurile cât mai mult posibil pentru a se asigura că sunt evitate întreruperile şi că reţeaua este mai rezistentă.

Australia trimite ajutor militar Ucrainei
Articolul anterior
Au intrat în vigoare noile tarife pentru energia electrică
Articolul următor