Autoritățile de frontieră și vamale din Republica Moldova și România au pus astăzi, 10 aprilie 2023, în aplicare, în regim de testare, controlul coordonat în punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița, pe teritoriul României.
Potrivit unui comunicat al Ministerului de Interne, pe durata exercițiului de testare, procedurile de control la traversarea frontierei de stat, pe direcția de ieșire din Republica Moldova, au fost efectuate în cadrul infrastructurii punctului de trecere a frontierei Albița, amplasat pe teritoriul României.
Exercițiul s-a încheiat cu succes, fără ca traversarea frontierei de stat să fie periclitată sau îngreunat. În continuare, se vor face ultimele ajustări ale infrastructurii necesare, dar și a procedurilor interne pe partea română pentru intrarea în vigoare a Acordului bilateral.
Acordul între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind controlul coordonat în punctul de trecere al frontierei Leușeni-Albița, pe sensul de intrare în România, a fost inițiat din nevoia ambelor state de a avea mecanisme noi și complexe, pentru asigurarea securității frontierelor și pentru a rezista provocărilor aduse de război.
Rusia a lansat în premieră o rachetă balistică intercontinentală, cea mai puternică armă de până acum, asupra Ucrainei
Rusia a lansat joi, 21 noiembrie, dimineața devreme, o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) asupra Ucrainei, marcând o escaladare semnificativă a atacului său în curs asupra țării, scrie Kyiv Post, scrie adevarul.ro.
Forțele Aeriene ale Ucrainei au confirmat atacul , care a inclus și diverse alte tipuri de rachete care au vizat infrastructura critică.
„Între 5:00 și 7:00 dimineața, pe 21 noiembrie, trupele ruse au atacat orașul Dnipro, lovind întreprinderi și infrastructura critică”, au declarat Forțele Aeriene.
„Atacul a inclus o rachetă intercontinentală (ICBM) lansată din regiunea rusă Astrahan, o rachetă aerobalistică H-47M2 Kinjal trasă dintr-un avion MiG-31K în regiunea Tambov și șapte rachete de croazieră H-101 lansate de bombardierele Tu-95MS în apropierea regiunii Volgograd”.
Atacul a declanșat alerte aeriene în toată țara la ora 5:05. Au fost semnalate explozii la Dnipro în jurul orei 7:15, unde, potrivit autorităților locale , o instalație industrială și o infrastructură critică au suferit daune grave, iar incendii au izbucnit în zonă.
Au fost implementate întreruperi de urgență în regiunile Kiev, Dnipro, Odesa, Sumî, Jitomir și Donețk pentru a stabiliza rețeaua energetică pe fondul atacurilor.
Rachetele, lansate de bombardierele Tu-95MS, au intrat în spațiul aerian ucrainean din nord, traversând Cernihiv înainte de a se îndrepta spre centrul și sud-estul Ucrainei.
Au fost raportate explozii și alerte aeriene în Poltava, Kremenciuk și Zaporojie.
Miercuri, 20 noiembrie, pe rețelele sociale ucrainene au circulat informații conform cărora Rusia plănuia o lovitură cu rachete la scară largă pentru aceeași zi. Se estima că va fi folosită și o rachetă intercontinentală RS-26 Rubej, o nouă rachetă balistică cu o rază de acțiune de până la 6.000 de kilometri. Cu toate acestea, cel puțin unele dintre informații au fost respinse ca dezinformare rusă, a declarat serviciul de informații militar al Ucrainei GUR.
Ambasada SUA la Kiev i-a avertizat pe 20 noiembrie pe cetățenii americani cu privire la o potențială lovitură cu rachete, care ar avea loc în aceeași zi.
Avertismentul, postat pe site-ul ambasadei, cita „informații specifice” cu privire la amenințare. Ambasada a cerut cetățenilor americani din Ucraina să fie pregătiți să caute imediat adăpost în timpul alertelor aeriene.
Acest avertisment vine în urma tensiunilor crescute după ce Ucraina a folosit rachete cu rază lungă de acțiune ATACMS furnizate de SUA împotriva unui depozit de muniții din regiunea rusă Briansk. Atacul a survenit la câteva zile după ce Washingtonul a autorizat Kievul să folosească aceste arme ca răspuns la escaladarea atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice ucrainene – 120 de rachete și 90 de drone trase de ruși duminică – și la sosirea trupelor nord-coreene în Rusia .
Cod roșu de viscol în 7 județe din România
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a extins avertizările de vreme rea și anunță că vremea se înrăutățește începând de joi noapte. Meteorologii au emis noi avertizări cod galben, cod portocaliu, dar şi cod roşu. Vântul va sufa cu putere în cea mai mare parte a ţării şi vor cădea precipitaţii, scrie digi24.ro.
ANM a emis un cod galben de intensificări ale vântului valabil joi până la ora 23:00, „În Dobrogea, jumătatea sudică a Munteniei și Olteniei și în sudul Transilvaniei, precum și în zona Carpaților Meridionali și Orientali vântul va avea intensificări, cu rafale de 50…70 km/h”. Potrivit meteorologilor, „Pe creste, rafalele vor depăși temporar 80…90 km/h, viscolind zăpada”. Aceștia mai informează că „în prima parte a zilei va mai ninge în zona de munte și local în Transilvania și Moldova”.
Cod galben valabil vineri în mai multe zone din țară Începând de astăzi și până vineri la ora 20:00, „vântul va avea intensificări în vestul, nord-vestul și centrul țării, iar pe parcursul zilei de vineri (22 noiembrie) și în regiunile estice, cu viteze de 50…70 km/h. Aria precipitațiilor predominant sub formă de ninsoare va cuprinde toată zona de munte, se va depune strat de zăpadă, în general de peste 10…20 cm și va fi viscol”, avertizează ANM. Meteorologii mai anunță și că „În Crișana, Maramureș și nordul Moldovei vor predomina ninsorile, iar local se va depune strat de zăpadă, în general, de peste 5…10 cm. În Transilvania, Banat și nordul Olteniei precipitațiile vor fi mixte, pe arii restrânse cu depuneri de polei”.
Cod portocaliu de vânt puternic
A fost emis și un cod portocaliu de intensificări ale vântului, care va fi valabil de vineri dimineață până vineri la ora 14:00, în zona joasă a județelor Caraș-Severin, Timiș și Arad. „În zona joasă a județelor Caraș-Severin, Timiș și Arad, în a doua parte a nopții de joi spre vineri și în prima parte a zilei de vineri, vor fi intensificări puternice ale vântului, cu viteze la rafală de 70…85 km/h”, scriu meteorologii. ANM a emis cod portocaliu de viscol puternic, ninsori abundente în zona înaltă a Carpaților, valabil tot vineri începând cu ora 02:00, până la 20:00. Sunt afectate zonele Capraților Meridionali și local Carpații Occidentali și Orientali. Potrivit ANM, „În zona înaltă a Carpaților Meridionali și local în Carpații Occidentali și Orientali vântul va sufla tare, cu rafale de 80…120 km/h. Va ninge viscolit, se va depune strat de zăpadă consistent (local peste 30 cm), va fi vizibilitate foarte redusă și zăpada troienită”.
Primul cod roșu de viscol din sezon
Meteorologii au emis și o avertizare cod roșu de viscol, care va fi valabil vineri de la ora 02:00, până la ora 14:00. Astfel, „la altitudini de peste 1700 metri în județele Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Argeș și Dâmbovița va fi viscol foarte puternic, cu viteze de peste 120 km/h, care determină reducerea vizibilității spre zero și troienirea zăpezii”.
Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani la Comrat: Sunt funcționari din conducerea Găgăuziei
La moment, procurorii PCCOCS de comun cu ofițerii INI desfășoară percheziții în Sudul țării. Acțiunile au loc cu sprijinul angajaților „Fulger” în cadrul unei cauze penale de evaziune fiscală și spălare de bani,informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
Presa din regiune scrie că sunt vizați funcționari din conducerea Găgăuziei, cum ar fi prim-vicepreședintele Comitetului Executiv al autonomiei, Ilia Uzun, și deputatul Adunării Populare a Găgăuziei, Ruslan Ulianovschi.
Oamenii legii urmează să revină cu amănunte la finalizarea acțiunilor procesual-penale, timp în care persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.