Marea Britanie este acum în mare pericol de a cădea în capcana lui Vladimir Putin. Războiul său economic kamikaze asupra Occidentului va doborî în cele din urmă grupul său dezgustător de criminali de război, dar între timp începe să provoace pagube imense și permanente modului de viață occidental, spre marea bucurie a durilor de la Moscova.
Riscăm să ajungem la o sărăcie lucie, nesupunere civilă, un nou guvern socialist până anul viitor, o destrămare a Regatului Unit, naționalizări, politici de preț și venituri, taxe punitive pe avere și, în cele din urmă, o criză economică și financiară completă și apelul în cele din urmă la colacul FMI. Situația în UE este, dacă este ceva, şi mai proastă.
Riscăm să ajungem la o sărăcie lucie, nesupunere civilă, un nou guvern socialist până anul viitor, o destrămare a Regatului Unit, naționalizări, politici de preț și venituri, taxe punitive pe avere și, în cele din urmă, o criză economică și financiară completă și apelul în cele din urmă la colacul FMI. Situația în UE este, dacă este ceva, şi mai proastă.
Aceasta nu este o pledoarie pentru pacifism, pentru privirea în altă parte când Ucraina este invadată ilegal de un regim sălbatic. Marea Britanie a avut – și rămâne – moral dreptul să susțină Ucraina într-un mod atent calibrat. În schimb, aceasta este o pledoarie pentru o contraofensivă economică, pentru Liz Truss, următorul premier, pentru a aborda războiul economic și energetic al lui Putin.
Intervenția în masă, imediată, este inevitabilă, dar trebuie concepută pentru a evita grăbirea trecerii Marii Britanii la demagogie, bunăstare și planificare centrală socialistă, toate pași pe „drumul spre iobăgie” al lui Hayek pe care elitele de stânga și verzi își doresc să-l luăm. Răspunsul greșit – pentru că se face prea puțin sau pentru că sunt alese soluții greșite – nu ar face decât să avanseze planul general al lui Putin de a paraliza Occidentul.
Energia ieftină și abundentă este esențială pentru societățile noastre de consum. Nu putem amăgi amploarea catastrofei în curs de dezvoltare. Costurile pentru energia casnică și combustibilul pentru vehicule vor crește de la 4,5% din cheltuielile gospodăriilor la începutul lui 2021 la aproximativ 13,4% până în aprilie anul viitor, mult mai mari decât oricând în ultimii 50 de ani, inclusiv în anii 1970, potrivit Carbon Brief. Gospodăriile se pot confrunta cu o creștere a costurilor energiei de 167 de miliarde de lire sterline, sau 7% din PIB, ducând cheltuielile totale la 231 de miliarde de lire sterline, mai mult decât cheltuielile guvernamentale pentru sănătate, și asta înainte ca impactul asupra afacerilor să fie luat în considerare. Creșterea doar pentru consumatori este mai mult decât bugetele combinate pentru apărare și educație.
Acest lucru este echivalent cu un șoc în stil depresiv. Creșterile salariale vor proteja unii lucrători în detrimentul investitorilor, dar – până când și dacă nu scad din nou prețurile la energie – nivelul nostru de viață național va scădea masiv. Națiunea trimite mai multe zeci de miliarde în străinătate pentru a plăti importurile de energie.
Statul se poate împrumuta pentru a amortiza lovitura, reducând consumul viitor pentru a susține standardele de trai actuale, dar sărăcia noastră nu poate fi eliminată prin magie. După ani de QE, există un pericol real ca împrumuturile în exces să declanșeze o inflație și mai mare, rate ale dobânzilor crescânde, reposedări în masă și o criză bancară, așa că prudența este imperativă.
Vestul nu putea face nimic decât să se bazeze pe națiunile OPEC ostile în anii 1970, ultima dată când un război energetic aproape ne-a distrus; dar a fost o eroare de neiertat ca Europa să devină atât de dependentă de aprovizionarea Rusiei și să eșueze atât de lamentabil în a crește producția internă de energie. Francezii au permis chiar și centralele lor nucleare să se închidă.
Putin a lovit la momentul potrivit: economia occidentală zombificată era în stare de colaps. Covid a fost un dezastru al nepregătirii și al erorilor, care a crescut datoriile naționale și inflația și a consolidat o cultură a dependenței. Dar cea mai înțeleaptă mișcare a tiranului rus a fost să înțeleagă cât de sinucigașă a devenit politica noastră energetică. O băutură toxică de ideologie net zero, ipocrizie profundă cu privire la decarbonizarea fără a face efortul nuclear, nimbyismul endemic, pe termen scurt și incompetența statului au slăbit radical Occidentul.
Există patru opțiuni largi de urgență. Primul este ajutorul direcționat: oricine sub un anumit venit primește numerar de la stat, plătit prin împrumut. Unele cazuri nevoiașe ar fi ratate, totuși, și poate face față sistemul de beneficii? A doua este înghețarea prețurilor la energie pentru toți, statul subvenționând achiziția de gaze: aceasta pare „gratuită”, în timp ce de fapt crește masiv datoria națională, ca în Franța. Al treilea este reducerea dramatică a taxelor, lucru pe care stânga îl respinge întotdeauna ca fiind „nețintit” sau „regresiv”. Al patrulea este de a ajuta unele sau toate firmele.
Ori de câte ori este posibil, Truss trebuie să reducă impozitele; ori de câte ori este posibil, ea ar trebui să vizeze ajutorul către familiile și companiile care au nevoie de el și să evite salvarea celor avuți; dacă trebuie să plafoneze prețurile, având în vedere colapsul total al sistemului, are nevoie de o strategie de ieșire; și trebuie să lanseze cel mai mare și mai urgent program de infrastructură energetică din istorie, suspendând în același timp cât mai multe reguli verzi posibil. Ea trebuie să lucreze în mod vizibil cu afacerile, arătându-le alegătorilor că realizează investiții mari în condiții de război, reducând presiunea pentru taxele excepționale confiscatoare.
Pe lângă datoria suplimentară, toate aceste opțiuni vin cu dezavantaje. Toate cele patru sunt înarmate de stânga pentru a schimba permanent politica în direcția lor. Pentru mulți activiști, aceasta este o criză utilă. Ei cer impozite pe avere și suprataxe la impozitul pe venit: ei susțin că acest lucru ar fi „doar” dacă „bogații” beneficiază de îndemnizații nedirecționate sau limite de prețuri. Ei cer „tarife sociale”, în care utilizatorii bogați sau mai mari plătesc suprataxe paralizante.
Dar odată ce astfel de taxe sunt impuse, ele nu dispar niciodată. În Franța, Stânga cere interzicerea piscinelor private, a avioanelor private și chiar a locuințelor decomandate: austeritate verde permanentă. Germanii reduc costurile transportului public, se presupune că pentru a economisi energie, dar într-adevăr pentru a submina mașina privată. În Marea Britanie, există un sprijin uriaș pentru naționalizări, chiar dacă acestea nu ar crește oferta de energie sau nu ar reduce costul acesteia. Plafoanele de preț, devenite mainstream datorită Theresei May, sunt acum norma: tot mai multe salarii și prețuri sunt stabilite de funcționarii publici. Următoarele vor fi supermarketurile?
Un paradox al revanșismului neo-sovietic al lui Putin este că acesta întărește poziția Americii ca lider al Occidentului. SUA au ieșit mai bine din Covid. Ratele dobânzilor sale au crescut mai repede, susținând dolarul. Sistemul său de sănătate nu a căzut ca NHS. Dar politica sa energetică – „Frack, baby, frack”, așa cum au susținut republicanii la începutul anilor 2000 – a fost adevăratul triumf. Tyler Cowen, polimatul Universității George Mason, susține într-un articol pentru Bloomberg că „2022 poate fi amintit ca fiind anul în care standardele de viață din SUA s-au îndepărtat cu adevărat de cele din Europa de Vest”.
De ce, oare de ce, Marea Britanie și Europa și-au permis să devină ostaticii lui Putin?
Editorial semnat de Allister Heath şi publicat de The Telegraph.
