Putin nu va mai călători în Turcia. Vizita sa la Ankara a fost amânată

Vizita președintelui rus Vladimir Putin în Turcia a fost amânată pe termen nedefinit. Precizarea a fost făcută, pe 21 august, de președintele turc Recep Tayyip Erdogan în cadrul unor declarații de presă, transmite Newsmaker.

Putin nu va mai călători în Turcia în august. Vizita la Ankara, amânată

Liderul de la Ankara a afirmat că se așteaptă să se întâlnească cu Putin în septembrie pentru a discuta, printre altele, despre viitorul Inițiativei cerealelor de la Marea Neagră.

„În septembrie va avea loc summitul G20 din India şi Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în SUA. Dacă găsim o oportunitate în această agendă densă, ne vom întâlni personal cu Putin pentru a vorbi”, a spus Erdogan.

Totuși, acesta nu a menționat niciun potențial loc unde ar urma să se defășoare întâlnirea.

Amintim că, pe 2 august, administrația prezidențială de la Ankara a anunțat că Vladimir Putin va afectua o vizită oficială în Turcia, în căreia se va întâlni cu Recep Tayyip Erdogan. Ulterior, purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitrii Peskov a declarat că deplasarea ar urma să se desfășoare în august.

De menționat că aceasta ar fi fost prima întâlnire dintre cei doi preşedinţi de la declanșarea invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022.

Ankara a menţinut o poziţie relativ neutră în conflict, pe de o parte declarându-şi sprijinul deplin pentru „suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei”, pe de altă parte refuzând să impună sancţiuni Rusiei şi îndemnând ambele părţi să negocieze.

De când Moscova a pus capăt, în iulie, acordului privind exportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră, la care s-a ajuns în urmă cu un an graţie medierii turce, Erdogan şi-a intensificat eforturile de reactivare a pactului.

„Obiectivul nostru, în discuţiile noastre telefonice cu Putin, este ca Rusia să adopte o poziţie pozitivă referitor la coridorul cerealelor”, a insistat Erdogan. „Este posibil ca ministrul nostru de externe (Hakan Fidan – n. r.) să călătorească în Rusia în curând. Pe acest subiect este foarte important să vorbim faţă în faţă, şi se vor putea obţine rezultate mai precise”, a conchis preşedintele turc.

Mesajul preşedintelui Franței Emmanuel Macron transmis cetăţenilor moldoveni înainte de turul II al alegerilor

Preşedintele francez Emmanuel Macron a afirmat vineri că „drumul Europei este cel al libertăţii şi al democraţiei” într-un mesaj adresat „cetăţenilor moldoveni” care îşi aleg preşedintele duminică, având de făcut o alegere crucială între un lider prooccidental şi un candidat care face apel la restabilirea legăturilor cu Moscova, transmite agenția AFP, citată de Agerpres.

„În acest moment decisiv pentru Moldova şi odată cu el, pentru Europa noastră, vreau să transmit cetăţenilor moldoveni un mesaj de curaj şi speranţă. Calea Europei este cea a libertăţii şi a democraţiei, fundamentele unui viitor comun. Uniţi suntem mai puternici”, a scris şeful statului francez pe X.

Dans ce moment décisif pour la Moldavie et avec elle, pour notre Europe, je veux adresser aux citoyens moldaves un message de courage et d’espoir.La voie de l’Europe est celle de la liberté et de la démocratie, les fondations d’un futur partagé.Unis nous sommes plus forts.— Emmanuel Macron (@EmmanuelMacron) November 1, 2024

În turul doi al alegerilor de duminică se confruntă preşedinta în exerciţiu Maia Sandu, de care Emmanuel Macron este apropiat, şi Alexandr Stoianoglo, un fost procuror în vârstă de 57 de ani, susţinut de socialiştii proruşi.

Maia Sandu a câştigat primul tur al scrutinului (42,49%), iar Stoianoglo s-a situat pe locul doi (25,95%). Stoianoglo mizează pe „reportarea” voturilor de la mai mulţi candidaţi mai mici. Ei invocă în special riscul de a fi atraşi într-un conflict armat cu Moscova şi de a avea aceeaşi soartă ca Ucraina.

În contextul în care referendumul privind aderarea R. Moldova la UE desfăşurat în urmă cu zece zile şi câştigat la limită de tabăra proeuropeană (50,35%) a fost afectat de nereguli şi dezinformare, Rusia este acuzată de ingerinţă în procesul electoral, acuzaţii pe care Kremlinul le respinge ferm.

Ziua Ușilor Deschise la Centrul de Fertilitate și FIV Medpark

Călătoria spre visul de a deveni părinți este individuală pentru fiecare cuplu. Uneori, momentul conceperii sarcinii poate să întârzie și atunci este recomandată consultarea unui medic reproductolog.

Centrul de Fertilitate Medpark invită la Ziua Ușilor Deschise toți doritorii de a afla mai mult despre provocările în conceperea unei sarcini, pregătirea cuplului, metode de diagnostic, indicațiile pentru Fertilizarea In Vitro și metode alternative de tratament.

Înregistrează-te acum pentru a-ți rezerva locul la evenimentul din 9 noiembrie, ora 11:00, cu genericul „Depășirea problemelor de fertilitate”: https://forms.gle/sVaGuxt7UPS4hsRC6.

Invitați speciali:

  • Dr. Diana Al Faraj, medic reproductolog, va explica etapele esențiale pentru diagnosticarea infertilității. Vei afla detalii despre analizele hormonale, precum AMH și FSH, dar și despre testările genetice și investigațiile imagistice necesare pentru evaluarea completă a fertilității.
  • Dr. Victoria Ghimpu, medic reproductolog, va aborda cele mai răspândite mituri legate de fertilitate, explicând cum tehnologiile de ultimă generație și expertiza medicală pot schimba cursul tratamentelor.
  • Dr. Iren Kiziloz, embriolog certificat, va prezenta rezultatele impresionante ale programului FIV de la Medpark, incluzând performanțele din 2023 și avantajele unor tehnici inovative, cum ar fi biopsia embrionară, care contribuie semnificativ la creșterea ratelor de succes.

 *Evenimentul se va desfășura în limba română.

Bonus pentru participanți!
Toți cei prezenți la eveniment vor primi un voucher de 5000 MDL pentru o procedură FIV viitoare, un sprijin valoros în parcursul spre a deveni părinți.

Participarea este gratuită, în baza înregistrării prealabile: https://forms.gle/sVaGuxt7UPS4hsRC6

Completează formularul și vino să descoperi cum Medpark îți poate transforma visul de a deveni părinte în realitate!

_____________________________________________________________________________

Centrul de Fertilitate Medpark este mai mult decât un simplu centru de reproducere asistată. Echipa noastră multidisciplinară de specialiști și laboratorul de embriologie de ultimă generație oferă soluții personalizate și eficiente, fiind singurul centru FIV din Moldova recunoscut la nivel internațional pentru excelența în tehnici reproductive (acreditat ESHRE).

Mai mulți maneliști români au făcut propagandă pentru Stoianoglo, iar peste o zi și-au șters clipurile

Patru maneliști-influenceri români care au făcut propagandă pentru candidatul pro-rus Alexandr Stoianoglo și-au șters clipurile, scrie g4media.ro.

Toți cei patru maneliști-influenceri români care au făcut propagandă pentru candidatul pro-rus Alexandr Stoianoglo și-au șters clipurile după doar o zi. E vorba despre Culiță Sterp, Iancu Sterp și Denisa Coțolan, care și-au șters joi clipurile postate miercuri pe TikTok. Ultimul influencer care și-a șters clipul este Bogdan Mocanu.

O campanie de promovare a candidatului pro-rus Alexandr Stoianoglo la președinția Republicii Moldova a început miercuri în România, pe platforma TikTok, prin intermediul mai multor influenceri.

Primele videoclipuri au fost publicate chiar miercuri seară, în jurul orei 19:00, urmând același tipar. Influenceri cu peste 1 milion de urmăritori vorbesc despre Stoianoglo și îl descriu în termeni elogioși, însă nu precizează vreun moment că ar fi vorba despre o acțiune de promovare contra-cost, cum, de altfel, se practică pe TikTok când e vorba de produse comercializate.

Mesajul influencerilor urmează același tipar: vorbesc despre Alexandr Stoianoglo și proiectele acestuia, lăsând să se înțeleagă că au dat din întâmplare peste filmulețe în care candidatul pro-rus vorbește și au rămas impresionați de prestația acestuia.

Un vloger din Republica Moldova, Sandu Ustețchii, este acuzat de mai mulți utilizatori pe contul său de Instagram că e cel care i-a racolat pe influencerii români în campania pro-Stoianoglo. De altfel, Ustețchii a publicat el însuși pe Instagram un clip în care apare alături de Iancu Sterp și Denisa Coțolan, la nunta acestora.

G4Media l-a contactat pe Sandu Ustețchii pentru a-i adresa întrebări despre campania de promovare, dar bărbatul care a răspuns a susținut că numărul de telefon e greșit. Numărul său de telefon e cel postat chiar de Sandu Ustețchii pe conturile sale de Instagram și Viber.

Maia Sandu, alături de Vladimir Zelenski, Ursula von der Leyen, Charles Michel și alți oficiali, în Grecia
Articolul anterior
Air Moldova a prelungit sistarea zborurilor până la mijlocul lui septembrie
Articolul următor