Putin refuză să poarte negocieri de pace cu Zelenski 

Liderul rus Vladimir Putin a susținut într-un interviu pentru televiziunea de stat rusă că agresiunea militară împotriva Ucrainei s-ar putea încheia în cel mult „două luni”, dacă nu ar exista sprijinul occidental. Președintele rus a subliniat totodată că nu vrea să discute cu Volodimir Zelenski, pe care l-a numit „ilegitim”, scrie adevarul.ro

Liderul de la Kremlin a susținut într-un interviu difuzat de televiziunea de stat din Rusia că  este deschis la discuții privind negocierile de pace, dar nu și conducerea de la Kiev. În același timp, președintele rus a respins posibilitatea unor discuții directe cu șeful statului ucrainean Volodimir Zelenski, pe care l-a numit „ilegitim”, pentru că mandatul său a expirat.

Vladimir Putin a mai evocat un decret prin care Volodimir Zelenski a exclus, în octombrie 2022, orice negocieri atât timp cât Vladimir Putin se află la putere. Decretul avenit în urma anexării mai multor regiuni de către Rusia. 

Liderul de la Kremlin a apreciat însă că este posibil să se găsească „un mijloc juridic” prin care să fie organizate negocieri, dacă Kievul vrea acest lucru, însă a punctat că , „pentru moment, noi nu vedem o astfel de voinţă”. 

„Nu pot exista, nu vor rezista o lună dacă banii și, în general, muniția se epuizează. Totul s-ar termina într-o lună și jumătate sau două luni”, a mai spus Putin, potrivit Rossiya 1.

În ceea ce privește temerile că Rusia ar putea ataca și alte state europene după Ucraina, Vladimir Putin a spus că cei care susțin asta urmăresc să îi „intimideze pe proprii cetățeni ca să facă bani pe spinarea lor. Asta se întâmplă pentru că economiile lor se prăbușesc și calitatea vieții scade”. 

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat însă că este pregătit să aibă o conversație telefonică cu președintele american Donald Trump, iar Moscova așteaptă semnalul din partea Washingtonului că și acesta este gata. 

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, l-a acuzat pe Vladimir Putin că încearcă să-l manipuleze pe Donald Trump, după ce acesta a salutat revenirea republicanului la putere și a declarat că este pregătit de negocieri asupra Ucrainei.

 Ministrul Afacerilor Externe rus a anunțat luni, 27 ianuarie, că până în acest moment Moscova nu a avut nicio discuţie cu noua administraţie condusă de Donald Trump şi nici nu există vreun acord de dialog între cei doi preşedinţi, deşi amândoi şi-au declarat disponibilitatea.

O unitate de urgență modernă va fi construită la Slobozia, în stânga Nistrului

O unitate de urgență modernă va fi construită la Slobozia, în stânga Nistrului. Elveția și Marea Britanie, în parteneriat cu PNUD, lansează un proiect care va susține consolidarea încrederii și cooperării între cele două maluri ale Nistrului în domeniul asistenței medicale de urgență. Cu un buget de 1,8 milioane de dolari, va fi elaborat și pilotat conceptul de unitate de urgență model în stânga Nistrului, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În localitatea Slobozia din stânga Nistrului va fi creată infrastructura necesară pentru o unitate medicală de urgență modernă. Vor fi achiziționate două ambulanțe, care vor deservi persoanele aflate în dificultate.

Unitatea de urgență va fi construită respectând standardele internaționale și naționale din domeniul asistenței medicale. Serviciile și facilitățile unității de urgență vor fi proiectate în așa fel încât să fie accesibile tuturor, inclusiv persoanelor cu dizabilități.

Datorită transferului de cunoștințe și a cooperării  facilitate de proiect, personalul medical de pe malul stâng va fi mai bine pregătit să ofere servicii medicale de urgență în conformitate cu cele mai noi standarde. În cadrul aceluiași proiect vor fi armonizate protocoalele și metodologiile de asistență medicală de urgență pe malul stâng al râului Nistru.

Totodată, va fi dezvoltat un model de formare continuă pentru personalul medical, implicând cooperarea dintre Centrul de instruire în asistență medicală de urgență din Chișinău și Centrul de simulare a urgențelor medicale din Tiraspol. În urma instruirilor teoretice și practice, personalul medical din stânga Nistrului va fi capabil să răspundă prompt și eficient la diferite nevoi de asistență medicală ale bărbaților, femeilor, copiilor, vârstnicilor și persoanelor cu dizabilități.

Anterior au mai fost realizate proiecte în domeniul sănătății care au contribuit la dezvoltarea serviciilor medicale de calitate în stânga Nistrului, prin instruiri, oferire de echipamente și  consumabile, în special în domeniul serviciilor de sănătate a mamei și copilului și imunizări.

Actele de stare civilă românești în 2025. Schimbările care intră în vigoare din martie

Românii trebuie să fie informați că legea a suferit modificări, iar începând cu 1 martie, toate județele din țară sunt obligate să implementeze un sistem electronic pentru gestionarea actelor de stare civilă. Acest sistem va include certificatele de naștere, căsătorie și deces, scrie evz.ro.

Sistem electronic pentru gestionarea actelor de stare civilă de la 1 martie

Totul va fi digitalizat, iar această schimbare este așteptată să contribuie semnificativ la modernizarea administrației publice locale.

În viitor, actele vor fi emise pe formulare standard și vor fi înregistrate în format digital.

Ordonanța emisă de Executiv anul trecut prevede că, începând cu 31 martie 2025, ofițerii de stare civilă din întreaga țară vor completa primul exemplar al registrului pe calculator, în timp ce varianta pe hârtie va fi păstrată pentru arhivare. Al doilea exemplar al actelor va fi disponibil exclusiv în format electronic.

Sistemul digitalizat, disponibil și pentru românii care trăiesc în străinătate din 24 seprembrie

Sistemul digitalizat va fi disponibil și pentru românii care trăiesc în străinătate, însă acest lucru se va întâmpla abia începând cu 24 septembrie 2025. Până atunci, documentele emise de ambasade și consulate vor continua să fie completate în mod manual.

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a dezvoltat proiectul de digitalizare a actelor de stare civilă cu ajutorul unei finanțări europene. Valoarea totală a acestui proiect se ridică la aproape 185 de milioane de lei, dintre care 156 de milioane reprezintă fonduri nerambursabile.

Acte necesare pentru căsătorie la starea civilă

Începând cu acest an, pentru oficierea căsătoriei civile sunt necesare următoarele categorii de documente:

  • buletinele de identitate (original și copie);
  • certificatele de naștere (original și copie);
  • certificatul medical prenuptial (valabil 14 zile);
  • documente care atestă încheierea unei eventuale căsătorii anterioare (dacă este cazul).

Cununia civilă poate fi oficiată între 11 și 30 de zile de la depunerea declarației la primărie. În cazul în care unul dintre viitorii soți nu poate fi prezent din motive medicale, cununia poate avea loc într-un alt loc, cu aprobarea primarului, potrivit gândul.ro

Cuplul va completa în declarația de căsătorie că nu există impedimente legale și va alege numele de familie pe care îl vor purta, precum și regimul matrimonial dorit. Dacă se alege un regim diferit de cel legal, va fi necesară încheierea unei convenții matrimoniale la notar.

Această modificare contribuie la modernizarea sistemului de stare civilă din România și simplifică semnificativ procesul pentru cetățeni, oferind o soluție mai rapidă și eficientă pentru gestionarea celor mai importante evenimente din viața lor.

Niciun semn că Putin vrea o pace reală în Ucraina

Serviciile secrete americane nu văd niciun semn al disponibilității lui Putin pentru o pace reală în Ucraina. Serviciile secrete americane și aliații lor cei mai apropiați apreciază că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, nu și-a abandonat obiectivul de a prelua controlul deplin asupra Ucrainei, scrie digi24.ro.

NBC News își bazează raportul pe conversații cu patru oficiali occidentali ai serviciilor de informații și doi oficiali ai Congresului SUA. Toate cele șase surse NBC News indică faptul că, în conformitate cu datele actuale ale serviciilor de informații, Putin încă mai crede că poate rezista mai mult decât Ucraina și Europa pentru a cuceri în cele din urmă întregul teritoriu ucrainean. O sursă din Congres a declarat că SUA nu vede niciun indiciu „că Putin este interesat în acest moment de un acord de pace real”. O sursă occidentală de informații a remarcat că Putin „crede că este învingător”, în ciuda pierderilor grele suferite de Rusia pe câmpul de luptă. Sursele sunt de acord că dictatorul rus ar putea fi de acord cu o „încetare a focului” în Ucraina, deoarece aceasta i-ar oferi timp pentru a-și reconstrui forțele armate. Acestea sunt sceptice cu privire la dorința lui Putin de a instaura o pace autentică, dar sugerează că acesta ar putea folosi „discuțiile de pace” pentru a evalua eventualele concesii și pentru a încerca să reintre pe arena internațională. Sursele NBC News consideră, de asemenea, că Putin nu intenționează să retragă trupele ruse din Ucraina sau să repoziționeze forțe sau echipamente departe de vestul Rusiei.

Negocieri Săptămâna trecută, președintele american Donald Trump i-a sunat atât pe liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, cât și pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski, anunțând începerea „imediată” a negocierilor privind „pacea” în Ucraina. Marți, Rusia și SUA au purtat discuții în Arabia Saudită, unde ambele părți au convenit să continue pregătirea negocierilor privind războiul Rusiei împotriva Ucrainei. De asemenea, au convenit să numească echipe la nivel înalt pentru discuțiile legate de Ucraina. Corespondentul Fox News la Casa Albă, Jacqui Heinrich, a raportat că SUA și Rusia discută un plan de pace în trei etape pentru Ucraina, care include o încetare a focului, alegeri în Ucraina și, în cele din urmă, semnarea unui acord final.

Un pacient cu o problemă gravă de sănătate, salvat de medicii de la IMU: A primit o nouă șansă la viață!
Articolul anterior
Terminalul de pasageri de la Aeroportul Internațional Chișinău va fi extins
Articolul următor
Close menu