Putin vrea să distrugă UE: După criza alimentară va urma un nou val migrator, în principal către ţările europene

Preşedintele rus Vladimir Putin a estimat joi că va urma o criză alimentară mondială, a cărei consecinţă va fi un nou val migrator către ţările europene, care în lipsa gazului rusesc se vor confrunta cu costuri energetice mai mari ce vor afecta competitivitatea companiilor şi nivelul de trai al populaţiei.

”După criza alimentară va urma un nou şi inevitabil val migrator, în principal către ţările europene”, a anticipat Putin la o reuniune prin videoconferinţă având ca temă situaţia industriei aeronautice în contextul sancţiunilor occidentale impuse Rusiei după agresiunea asupra Ucrainei, relatează agenţia EFE, conform stiripesurse.ro.

El a acuzat Occidentul că ”ia decizii una după alta care împing economia mondială într-o criză şi conduc la distrugerea reţelelor logistice şi de producţie”. Această criză ”va conduce de asemenea la o creştere a inflaţiei globale şi la o agravare a inegalităţii, cu o reducere a bunăstării a milioane de persoane în ţările sărace (…), până la tragedia unei foamete masive”, crede liderul de la Kremlin.

Putin consideră că ţările europene ”ignoră interesele propriilor cetăţeni doar pentru a le da satisfacţie stăpânilor lor de cealaltă parte a oceanului” şi mizează pe un populism fals prin care îndeamnă oamenii ”să mănânce mai puţin, să se îmbrace mai gros, să facă economii cu încălzirea şi să renunţe la călătorii”.

El a estimat că renunţarea la gazul rusesc va însemna pentru Europa ”o dezindustrializare masivă şi distrugerea de locuri de muncă”, concomitent cu ”creşterea costurilor combustibililor şi electricităţii, a cheltuielilor cu utilităţile şi scăderea drastică a nivelului de trai al cetăţenilor”.

”Acesta este preţul pe care liderii occidentali îl propun oamenilor să-l plătească pentru ambiţiile lor şi lipsa de viziune atât în politică, cât şi în economie”, a concluzionat preşedintele rus, cu referire la sancţiunile europene impuse Rusiei.

El a acuzat în acest context Statele Unite că încearcă să profite de pe urma actualei instabilităţi mondiale, cum au mai făcut ”în Primul şi al Doilea Război Mondial şi în agresiunile lor contra Iugoslaviei, Irakului, Siriei şi altele”.

”Pieţele internaţionale cad şi în acest timp cotaţiile acţiunilor companiilor din industria militară americană nu încetează să crească”, a mai remarcat Putin.

El a semnat joi decretul prin care impune statelor ”neprietenoase” faţă de Rusia, în rândul cărora a inclus şi ţările UE, să plătească începând de vineri gazul rusesc în ruble, în caz contrar va opri furnizarea acestuia.

Decizia este o replică a Moscovei la sancţiunile occidentale ce i-au fost impuse după invadarea Ucrainei, în special îngheţarea activelor Rusiei în străinătate, măsură prin care statele occidentale au blocat accesul Rusiei la circa 300 de miliarde de dolari din rezervele sale valutare sau în aur.

Uniunea Europeană îşi stabilise înaintea acestei decizii obiectivul să reducă anul acesta cu două treimi importul de gaze ruseşti, cu ţinta ca până în 2027 să nu mai fie deloc dependentă de importurile energetice din Rusia.

Statele Unite au anunţat săptămâna trecută că vor livra Europei anul acesta o cantitate suplimentară de gaze naturale lichefiate (GNL) echivalentă cu un volum de 15 miliarde de metri cubi, cu obiectivul de a ajunge în timp la 50 de miliarde de metri cubi pe an. Dar acest volum nu va putea substitui complet importurile europene din Rusia de circa 155 de miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an, plus că achiziţia gazelor naturale lichefiate, aduse cu nave transportatoare de gaz, este mai costisitoare decât cea a gazelor transportate prin conductele existente.

Caz șocant! Un moldovean, bătut cu cruzime într-un club de noapte din Italia: A rămas fără un rinichi și o parte din colon

În noaptea de 30 martie, un cetățean moldovean în vârstă de 30 de ani a fost înjunghiat în timpul unei bătăi violente pe ringul de dans al clubului Utopia din Padova. Bărbatul a fost supus unei intervenții chirurgicale de urgență în timpul căreia i-au fost îndepărtați unul dintre rinichi și o parte din colon.

La moment, starea victimei rămâne critică, scrie pont.md cu referire la rupor.md.

Ofițerii departamentului de poliție din Padova care au ajuns la fața locului l-au găsit pe moldovean la pământ, cu două lovituri de cuțit în spate. Un cetățean rus a fost și el rănit, dar ușor, avea doar o tăietură pe braț. Circumstanțele care au dus la bătaie sunt încă necunoscute. Forțele de ordine investighează cazul și îi caută pe atacatori.

„Acest club are o reputație proastă”, a notat poliția. În ultimul an, aici au fost înregistrate zeci de cazuri de violență, bătăi și utilizare de arme.

Din cauza gravității acestor episoade, șeful poliției din Padova, Marco Odorisio, a dispus suspendarea activității clubului pentru 120 de zile.

Paznic înjunghiat într-un magazin din Capitală

În seara zilei de 5 aprilie a avut loc un incident șocant într-un supermarket din Capitală, unde un agent de pază în vârstă de 21 de ani a fost grav înjunghiat într-un atac cu cuțitul în timp ce își desfășura activitatea la locul de muncă.

Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, cazul a avut loc în contextul unei încercări de furt, transmite Știri.md

„Un individ cu cagula pe față, care intenționa să jefuiască magazinul, a înjunghiat cu cuțitul paznicul. Imediat martorii au solicitat intervenția ambulanței”, menționează reprezentanții CNAMUP. 

Așadar, echipa Terapie Intensivă Mobilă a intervenit în cinci minute la fața locului unde a depistat victima agresiunii în stare gravă, conștientă, cu plagă penetrantă în abdomen, la nivelul rebordului costal stâng, cu semne de hemoragie profuză internă, șoc hipovolemic gr. II. 

Timp de 20 de minute, medicii echipei TIM au intervenit prompt și profesionist în vederea stabilizării hemodinamicii pacientului, accesând patul vascular și cu administrarea medicației hemostatice, în vederea restabilirii volumului circular sangvin, întru recuperarea pierderii sangvine, oxigenoterapie și transportarea acestuia în condiții de siguranță maximă către ambulanță.

În același timp, medicul echipei TIM a luat legătura cu Departamentul Primiri Urgențe al spitalului pentru a informa despre transportarea unui pacient extrem de grav și necesitatea intervenției urgente. Drept urmare, pacientul a fost transportat de urgență cu monitorizarea permanentă a parametrilor vitali și transmis specialiștilor din cadrul IMSP Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”.

„Datorită profesionalismului și competenței echipei TIM, cât și conlucrării intersectoriale armonizate, pacientul a fost salvat, iar la moment starea acestuia este în afara oricărui pericol și urmează tratament specializat în condiții de staționar”, mai menționează reprezentanții CNAMUP. 

Un paznic a ajuns la spital după ce a fost înjunghiat de un individ care a încercat să jefuiască un magazin din Chișinău.

Haine, produse de tutungerie și alcool, în cantități comerciale, depistate și confiscate în vama Leușeni

La data de 7 aprilie curent, polițiștii de frontieră  aflați în misiune de serviciu în zona de responsabilitate, au dejucat planurile unor cetățeni de a comercializa ilicit articole vestimentare, produse de tutungerie și băuturi alcoolice, în cantități comerciale, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Primul caz a avut în vizor două femei din raionul Hîncești, care se deplasau cu un autoturism de marca Dacia Logan. Mașina a fost oprită în trafic pentru verificări de rutină, în urma cărora, în portbagaj, au fost descoperite mai multe genți și pachete ce conțineau articole de vestimentație. Bunurile nu erau însoțite de acte de proveniență sau documente justificative.

Al doilea incident îl vizează pe un bărbat în vârstă de 38 de ani, de asemenea domiciliat în raionul Hîncești, care se afla la volanul unui automobil de model Dacia Duster. În urma controlului efectuat, în portbagajul acestuia au fost depistate produse de tutungerie și alcool, în cantități mari, fără a fi prezentate documente de proveniență.

În cadrul audierilor, persoanele implicate au recunoscut că intenționau să comercializeze bunurile respective.

Cazurile au fost transmise, conform competențelor legale, Inspectoratului de Poliție Hîncești.

Accident teribil la Sângerei, în urmă cu puțin timp. Trei persoane au decedat
Articolul anterior
Medici uciși la locul de muncă, în Mariupol. Unul dintre ei a fost înmormântat în curtea spitalului
Articolul următor
Close menu