Conflictul dintre Patric Hanganu și fosta sa iubită, Svetlana Nichitina, cu care interpretul are împreună un fiu în vârstă de un anișor, nu este pe cale să fie estompat. Ce noi declarații a făcut interpretul?
Interpretul a declarat anterior că fosta sa parteneră a făcut așa încât să îl priveze să își vadă fiul timp de o lună, iar acum acesta a mărturisit că i-a fost instalată și brățara la picior, astfel, el fiind sub monitorizare.
„Salutare la toți. Azi am fost să-mi instaleze brățara la picior. Deja sunt cu brățară, sunt sub monitorizare, ca un ,,adevărat criminal”. Așept să treacă luna aceasta. Dacă îmi spunea cineva cu o lună în urma că eu aș trece prin așa situație cred că m-aș jura pe tot ce vrei că nu poate să existe așa ceva. Aș pune mâna în foc și piciorul și tot ce vrei. Dar iată că particip la un scenariu de treatru bine pregătit de mult timp deja. Sunt sigur că Dumnezeu nu bate cu bățul. Asta e viața”, a povestit interpretul care suține că și el are dovezi împotriva fostei iubite.
„Eu sunt foarte curios până unde se va ajunge cu tot teatrul acesta, cu tot jocul acesta murdar. Eu nu întreprind absolut nimic, i-am spus și avocatului: „Uite, hai lăsăm să treacă o lună”. Eu doar o să încerc să mă văd cu Patric, să-mi fac un grafic de întrevederi, cel puțin. Eu tot am diferite înregistrări și video și audio și aș putea să răstorn situația, dar lasă să răman eu cel rau”.
„Eu sincer nu vreau să îi fac rău, eu îi vreau tot binele. Este mama copilului meu și chiar nu vreau să sufere cumva”, a mai spus Patric Hanganu, într-un live pe rețelele de socializare.
Amintim că, la sfârșitul lunii ianuarie, interpretul a ieșit în lacrimi în online și a spus că s-a despărțit de mama copilului sau, iar, în urma unor neînțelegeri, interpretul a fost obligat să nu se poată apropia de fiul lui timp o lună.
„Mă adresez cu multă rușine la comunitate și la oameni, nu ca bărbat și nu ca cântăreț, dar ca om și ca tata. Acest video îl postez cu lacrimi în ochi și cu multă rușine și sunt gata să mă umilesc și să accept toată umilința și bătaia de joc din partea oricui numai ca să pot să îmi văd copilul și să nu mi se ia drepturile de tată asupra lui. Vreau să ajungă la ochii cuiva care se ocupă și de drepturile taților și a copiilor, nu numai de interesele mamelor. Eu nu sunt un criminal, nu sunt un om bolnav, nu sunt agresiv cu el, îl iubesc mai mult ca orice si sunt gata de orice doar pentru ca să știu că este totul bine și este protejat”, a mărturisit interpretul.
,,Să fii om public și să ieși cu declarații din viata personala este un lucru foarte rușinos pentru mine, dar nu știu ce pot să mai fac, sunt distrus moral și mă simt atât de tare nedreptățit de poliție și de mama lui care de 3 zile nu îmi permite să îl strâng în brațe măcar 5 minute.
Măcar în hol sau afară cu el să stau un pic. Timp de un an și 6 luni am participat foarte activ la creșterea lui. (…) Am achitat tot ce spunea mama, tot ce era mai scump era pentru el. (…) Eu nu sunt un om periculos…”, a mai povestit interpretul.