Reacția municipalității după deteriorarea străzii Ion Creangă: „Defecțiunile sunt în totalitate în responsabilitatea antreprenorului de lucrări”

După ce ploaia puternică a spălat asfaltul de pe strada Ion Creangă din sectorul Buiucani, dată în exploatare în urmă cu un an, după o reparație capitală, Primăria Chișinău a venit cu o reacție în care menționează că defecțiunile depistate la această etapă sunt în totalitate în responsabilitatea antreprenorului de lucrări.

„Lucrările nu au fost recepționate de către Direcția Generală Transport Public și Căi de Comunicație, în calitatea sa de beneficiar și oricare defecțiuni depistate la această etapă sunt în totalitate în responsabilitatea antreprenorului de lucrări. Totodată, conform condițiilor contractuale, garanția pentru lucrările executate este de 5 ani, din momentul recepției la terminarea lucrărilor, care nu a avut loc”, se arată în comunicatul municipalității, transmite tv8.md.

În luna august 2022, antreprenorul a solicitat demararea procedurii de recepție la terminarea lucrărilor, cu convocarea Comisiei de lucru. 

„Convocarea, însă, este posibilă doar după ce lucrările au fost realizate în totalitate, în conformitate cu documentația de execuție, iar pe șantier, până la moment, încă se execută lucrări. Astfel, la depistarea unor defecte, procedura de recepție la terminarea lucrărilor va fi amânată până la remedierea tuturor neregulilor identificate”, subliniază Primăria Capitalei.

Totodată, instituția anunță că va fi creat un grup de lucru suplimentar care va evalua la fața locului problemele și soluțiile de remediere, așa cum prevăd condițiile proiectului de execuție.

Contractul privind reparația capitală a străzii Ion Creangă a fost încheiat pe 16 octombrie 2020 cu agentul economic Genesis International SRL. Setul de lucrări a inclus schimbarea tuturor rețelelor subterane, amenajarea trotuarelor, evacuarea gheretelor și reparația zonelor adiacente, reparația părții carosabile, precum și reparația rondurilor de la Piața Unirii Principatelor și Piața Dimitrie Cantemir. 

Conform contractului de execuție, proiectul urma să finalizeze în martie 2022, iar circulația rutieră pe această stradă a fost redeschisă în septembrie 2021.

Ploaia din seara de 30 august a făcut prăpăd în mai multe sectoare ale Capitalei, aducând mai multe pagube. Deocamdată, autoritățile nu au estimat valoarea pierderilor provocate. 

La Buiucani, ploaia puternică a spălat asfaltul de pe strada Ion Creangă, dată în exploatare în urmă cu un an, după o reparație capitală. Imagini cu asfaltul decojit pe mai multe porțiuni de pe stradă au fost făcute publice de consilierul municipal PAS, Roman Cojuhari. 

„A ținut fix un an. Strada Ion Creangă nou renovată. Vom cere de urgență inspectarea acestei străzi cât este valabil termenul de garanție. Sau vor spune că asupra acestor cazuri nu se răsfrânge garanția?”, a scris consilierul Roman Cojuhari, pe Facebook.

Caz șocant la Anenii Noi: un copil a fost abuzat sexual de alți doi minori într-un parc din localitate. Victima a ajuns la spital

Un copil dintr-o localitate a raionului Anenii Noi a fost abuzat sexual de alți doi minori, sesizează localnicii, care spun că s-a întâmplat  acum câteva zile, în parcul public din sat, iar băiatul abuzat a fost internat la spital, scrie ipn.md.

Poliția confirmă că a fost înregistrată o sesizare, dar nu oferă detalii.„Pe 29 noiembrie curent, la ora 14.00, poliția din Anenii Noi a fost sesizată despre un caz cu implicarea a trei minori. În prezent sunt efectuate acțiuni de urmărire penală, fiind inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor”, a declarat pentru IPN ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Anenii Noi, Mariana Didenco. Potrivit sursei, cazul este foarte sensibil, motiv pentru care nu pot fi oferite mai multe detalii.  Și reprezentanții Procuraturii Generale au evitat să ofere detalii. „În scopul protejării interesului superior al copilului, în temeiul Legii privind protecția copiilor împotriva impactului negativ al informației, nu vă putem oferi detalii pe caz”, a menționat pentru IPN Violina Moraru, responsabilă pentru comunicarea Procuraturii Generale cu reprezentanții mass-media.

Alexander Dughin ”creierul lui Putin”,: „Republica Moldova va face parte din România, dar România va face parte din Rusia”

”Moldova va face parte curând din România, dar România va face parte din Rusia”, afirmă o postare publicată luni seara pe un cont X atribuit ideologului Alexander Dughin, considerat “creierul lui Putin”, scrie g4media.ro.

  • ”Unde pot fugi woke și elita de democrați pot fugi din SUA? Canada? Trudeau a fost recent la Mar-o-Lago. Israel? Acolo există un război. Londra, Paris, Dubai? Exact acolo unde au fugit liberalii ruși. Sau Moldova? Asta va fi parte a României în curând. Dar România va fi parte din Rusia”.

Ministerul român de Externe a reacționat, prin purtătorul de cuvânt Radu Mihail Filip, tot pe X:

  • „Atât de previzibil! Pentru că ieri românii au sărbătorit cu mândrie Ziua Unirii, să ne reamintim că Rusia nu a recunoscut Unirea. A făcut-o doar cu rea-credință, sub efectul combinat al voinței suverane a României și al presiunii puterii occidentale. Același lucru va face ca Rusia să eșueze din nou”, a transmis purtătorul de cuvânt al MAE pe X.

Alexander Dugin se află pe lista persoanelor interzise în UE, este promotor al ”Uniunii Europene”, din care să facă parte toate statele din URSS, și promotor al unor idei cvasi-naziste despre identitatea rusă.

Alexander Dughin l-a lăudat pe Călin Georgescu, candidatul pro-rus cu discurs legionar din turul doi al alegerilor prezidențiale, imediat după anunțul victoriei din primul tur prezidențial, spunând că este un ”patriot” și un ”român autentic”.

O analiză publicată de Financial Times în luna august arată că Alexander Dughin, naționalistul rus a devenit un purtător internațional de cuvânt al extremei drepte, a ajuns să aibă o influența globală. Dughin și sponsorul său, bancherul rus Konstantin Malofeev, și-au cultivat relații cu partide de la dreapta radicală cum ar fi Partidul Libertății din Austria, Liga din Italia și Adunarea Națională din Franța – menținându-și aceste legături prin intermediul unor conferințe, prelegeri și întruniri organizate în Rusia și Europa de Vest, potrivit FT.

În cartea sa din 1997, „Fundații ale Geopoliticii”, care constituie lectură obligatorie la academia militară a Rusiei, Dughin argumenta că „Ucraina, ca stat, nu are nici un înțeles geopolitic”.

În august, fiica lui, Daria Dughina, o jurnalistă ultra-naționalistă, a fost asasinată în apropierea Moscovei cu o mașină-capcană. Foarte mulți presupun că Dughin însuși era de fapt ținta, pentru că, conform informațiilor de la acea vreme, el era cel care trebuia sa se urce în mașina respectivă.

Moment emoționant în Parlamentul britanic: Un băiețel a rostit ”Tatăl Nostru” în limba română

Un moment emoționant dedicat Zilei Naționale a României a avut loc vineri în Parlamentul britanic, când Isaac, un copil de cinci ani, a rostit rugăciunea „Tatăl Nostru” în limba română, scrie agenția de știri Basilica a Patriarhiei Române. Momentul a avut loc la finalul unui eveniment aniversar organizat anual în Parlamentul Marii Britanii, cu ocazia Zilei Naționale a României, scrie ziua.md.

Un moment emoționant dedicat Zilei Naționale a României a avut loc vineri în Parlamentul britanic, când Isaac, un copil de cinci ani, a rostit rugăciunea „Tatăl Nostru” în limba română, scrie agenția de știri Basilica a Patriarhiei Române. Momentul a avut loc la finalul unui eveniment aniversar organizat anual în Parlamentul Marii Britanii, cu ocazia Zilei Naționale a României.

Ediția din acest an, intitulată „Precum în cer, așa și pe pământ”, a avut ca obiectiv evidențierea și celebrarea contribuției românilor la dezvoltarea și diversitatea vieții naționale din Regatul Unit al Marii Britanii.

La eveniment a participat Arhiepiscopul grec Nichita de Thyateira și Marea Britanie, care le-a vorbit participanților despre viața în comunitatea eclezială și despre iubirea față de aproapele.

Un alt invitat a fost doctorul Petre Breazu, cercetător al Universității din Cambridge, care a vorbit despre ură și discriminare, în contrast cu învățătura creștină.

„Învățăturile lui Hristos ne cheamă să iubim, să respectăm și să protejăm fiecare persoană, indiferent de originea sau condiția sa”, a transmis cercetătorul.

Potrivit datelor statistice, în Marea Britanie locuiesc aproximativ 1.1 milioane de români. Comunitățile românești sunt răspândite în diverse regiuni ale Regatului Unit, un număr semnificativ având rezidența în Londra, dar și în alte orașe mari precum Manchester, Birmingham sau Edinburgh.

Din acest motiv, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât la începutul anului înființarea Arhiepiscopiei Marii Britanii și a Irlandei de Nord.

Peste 18.000 de locuitori din Edineț vor avea apă mai bună la robinete
Articolul anterior
Maia Sandu, după ce Dodon a îndemnat-o să meargă la Moscova: ,,Să-și caute chitanțele de salariu, să demonstreze averile. Pe acest lucru ar trebui să se concentreze acum”
Articolul următor