Regina Elisabeta a II-a a împlinit 96 de ani. Anul acesta sunt marcați 70 de ani de la proclamarea sa ca regină

La 21 aprilie 2022, regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord aniversează împlinirea a 96 de ani, în contextul în care anul acesta s-au împlinit, în 6 februarie, 70 de ani de la proclamarea sa ca regină a Regatului Unit. Este primul monarh care sărbătoreşte Jubileul de Platină, scrie digi24.ro.

Până la sfârşitul anului, Jubileul de Platină va fi marcat de o serie de acţiuni şi evenimente. Punctul culminant al acestora are loc în perioada 2 iunie (ziua încoronării sale oficiale din 1953) – 5 iunie 2022, când, printre alte festivităţi importante, va fi organizată şi tradiţionala paradă militară „Trooping the Colour”, ce marchează, în mod oficial, ziua de naştere a suveranei britanice, notează site-ul oficial al Familiei Regale, www.royal.uk. În mod obişnuit, ziua oficială de naştere era sărbătorită în a doua zi de sâmbătă a lunii iunie, însă a fost mutată pentru a da startul evenimentelor prilejuite de Jubileul de Platină, arată www.countryliving.com.

Ziua oficială de naştere a reginei este şi ziua naţională a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, care în acest an va fi marcată la 2 iunie.

Regina Elisabeta a II-a (Elizabeth Alexandra Mary de Windsor) s-a născut la 21 aprilie 1926, la Londra, ca fiică a prinţului Albert, duce de York, viitorul rege George al VI-lea, şi a Elisabetei Bowes-Lion, ducesă de York. Regina Elisabeta a II-a este şeful Casei de Windsor, Casa Regală a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Regele George al V-lea a schimbat, printr-o proclamaţie regală, la 17 iulie 1917, numele german al dinastiei Saxa-Coburg şi Gotha cu cel de Windsor, în contextul creat de Primul Război Mondial.

Atât prinţesa Elisabeta, cât şi sora sa mai mică, prinţesa Margareta (1930-2002), au studiat acasă, sub supravegherea Reginei Mamă (1900-2002) şi a guvernantei, potrivit www.royal.uk. Cursurile şcolare cuprindeau franceza, matematica, istoria, dar şi lecţii de dans, muzică şi artă, echitaţie.

Moartea suveranului George al V-lea, bunicul său, la 20 ianuarie 1936, a schimbat în întregime soarta prinţesei. În decembrie 1936, după abdicarea fratelui său, Eduard al VIII-lea, ducele Albert de York a fost proclamat rege, sub numele de George al VI-lea. După ce tatăl său a urcat pe tron, prinţesa Elisabeta a devenit moştenitoare a tronului, având titlul de Alteţa Sa Regală Prinţesa Elisabeta.

Numită colonel, şef al Gărzii de Grenadieri, de către tatăl său, Elisabeta şi-a făcut prima apariţie publică în 1942, când a inspectat trupele. A început să-şi însoţească părinţii în vizitele oficiale pe care aceştia le efectuau în ţară. Prinţesa s-a alăturat, în 1945, Serviciului Teritorial Auxiliar, învăţând să conducă maşina şi noţiuni de mecanică. Munca sa de voluntariat a durat doar câteva luni, dar i-a arătat prinţesei o lume diferită faţă de cea regală.

Prinţesa Elisabeta s-a căsătorit cu prinţul Philip Mountbatten, fiul prinţului Andrew al Greciei şi stră-strănepot al reginei Victoria, care a efectuat serviciul militar în Marina Britanică. Nunta a avut loc la 20 noiembrie 1947, la Westminster Abbey din Londra, conform www.royal.uk. Prinţul Philip a devenit, în urma căsătoriei, duce de Edinburgh. Cei doi au patru copii: prinţul Charles de Wales, moştenitorul tronului (14 noiembrie 1948), prinţesa Anne (1950), prinţul Andrew (1960) şi prinţul Edward (1964).

Regele George al VI-lea a murit la 6 februarie 1952, iar Elisabeta a fost proclamată suverană a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, sub numele de Elisabeta a II-a. Încoronarea oficială a avut loc la Westminster Abbey, la 2 iunie 1953, ceremonia fiind condusă de arhiepiscopul de Canterbury, Geoffrey Fisher. Difuzată la radio, întreaga ceremonie a fost, pentru prima oară, transmisă şi la televizor, în întreaga lume. Reşedinţa principală a monarhilor britanici este Palatul Buckingham din Londra.

În acel moment, Regatul Unit era un imperiu impresionant, format din dominioane şi posesiuni. În anii ’50 şi ’60, multe dintre acestea şi-au declarat independenţa, Imperiul Britanic devenind ”Commonwealth of Nations”. În 1953, Regina şi soţul său au plecat într-un turneu care a durat şase luni, în care au vizitat 13 ţări. A devenit primul monarh care a vizitat Australia şi Noua Zeelandă. În 1957, a făcut o vizită de stat în SUA, în cadrul căreia s-a adresat Adunării Generale a ONU, în numele Commonwealth-ului. Totodată, a fost primul monarh care a deschis o sesiune parlamentară, respectiv cea a Parlamentului canadian.

De-a lungul anilor ’70 şi ’80, regina Elisabeta a II-a a continuat să călătorească. În 1973, a participat la Conferinţa Commonwealth-ului de la Ottawa, Canada şi, în 1976, a călătorit în Statele Unite ale Americii. O săptămână mai târziu, Majestatea Sa se afla în Montreal, Canada, unde a deschis Jocurile Olimpice de Vară. În 1979, suverana a călătorit în Kuweit, Bahrain, Arabia Saudită, Qatar, Emiratele Arabe Unite şi Oman, vizită care a atras atenţia şi respectul la nivel internaţional. Regina Elisabeta a II-a a întreprins, în 2011, o vizită istorică în Irlanda, fiind prima vizită a unui monarh britanic din 1911.

În 1977, a avut loc Jubileul de Argint, respectiv 25 de ani de la ascensiunea sa pe tron, în 2002 a fost aniversat Jubileul de Aur şi în 2012, Jubileul de Diamant, marcând 60 de ani de domnie. A devenit, trei ani mai târziu, la 9 septembrie 2015, monarhul britanic cu cea mai îndelungată domnie, depăşind-o pe cea a reginei Victoria (1837-1901), notează www.royal.uk. La 6 februarie 2017, regina Elisabeta a II-a a devenit primul monarh britanic care a sărbătorit jubileul de safir – un eveniment ce a marcat împlinirea a 65 de ani de când a urcat pe tronul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Monarh activ şi susţinător al îndatoririlor regale, de la cele oficiale statale la cele filantropice, regina Elisabeta a II-a a adus în centrul atenţiei, prin acţiunile sale, afirmarea identităţii naţionale şi unitatea, continuitatea, dar şi stabilitatea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Regina este comandantul suprem al forţelor armate şi guvernatorul suprem al Bisericii Angliei, îl desemnează pe primul ministru, pe ceilalţi miniştri, pe arhiepiscopi şi episcopi. Regina este sursa onorurilor, conferind medalii şi ordine. Regina a avut sub patronajul său peste 600 organizaţii caritabile sau cu scop educativ şi social, 400 dintre acestea fiind înfiinţate în 1952.

Începând din 2016, regina şi-a limitat programul de vizite peste hotare dar a continuat să primească la Palatul Buckingham înalţi oaspeţi din străinătate. Totodată, şi-a redus implicarea în activităţile organizaţiilor şi instituţiilor de caritate, academice şi sportive şi a transferat numeroase îndatoriri regale şi patronaje prinţului Charles, moştenitorul tronului, fiului acestuia, William, şi altor oficiali regali. Ea îndeplineşte în continuare îndatoriri regale simbolice, precum deschiderea sesiunii Parlamentului britanic.

În 2020, în contextul pandemiei de coronavirus, regina Elisabeta a II-a şi prinţul Philip au părăsit Palatul Buckingham şi s-au mutat la Castelul Windsor, reşedinţa regală situată la vest de Londra. O serie de angajamente publice ale reginei au fost anulate.

Pe fondul mai multor probleme de sănătate, la 9 aprilie 2021, soţul său, prinţul consort Philip a încetat din viaţă la vârsta de 99 de ani. Regina a decretat opt zile de doliu naţional. Funeraliile au avut loc la 17 aprilie, ducele de Edinburgh fiind înmormântat la Capela St. George de la Castelul Windsor. Prinţul Philip s-a retras din viaţa publică la 2 august 2017, după un parcurs de 65 de ani, în cursul căruia a onorat în total 22.219 angajamente individuale, a efectuat 637 de vizite oficiale în străinătate şi a rostit aproape 5.500 de discursuri. La 20 noiembrie 2017, regina Elisabeta a II-a şi prinţul Philip au devenit primul cuplu din istoria monarhiei britanice care şi-a celebrat nunta de platină, eveniment care a fost marcat de clopotele catedralei Westminster.

În octombrie 2021, regina Elisabeta a II-a a petrecut o noapte într-un spital din Londra din cauza unei afecţiuni a cărei natură nu a fost dezvăluită. La recomandarea medicilor de se odihni, suverana şi-a limitat activităţile oficiale în principal la reuniuni în format online. În februarie 2022, a fost testată pozitiv cu noul coronavirus, având simptome uşoare.

Regina Elisabeta a II-a a declarat, la 14 martie 2022, într-un mesaj prilejuit de Ziua Commonwealth, că viaţa ei va rămâne pentru totdeauna dedicată serviciului public. Suverana şi-a anulat, în ultimul moment, participarea la slujba religioasă ce marchează această sărbătoare, potrivit Reuters.

La 29 martie 2022, regina Elisabeta a II-a a apărut în public, prima dată de la moartea celui care i-a fost alături timp de 73 de ani, când a participat la ceremonia religioasă organizată în memoria soţului ei, prinţul Philip.

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, celebrată de Barbie printr-o păpuşă de colecţie cu prilejul Jubileului de Platină

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii este celebrată de Barbie printr-o păpuşă de colecţie cu ocazia Jubileului de Platină sărbătorit anul acesta, informează digi24.ro.

Producătorul de jucării Mattel a anunţat joi că marchează cei 70 de ani de domnie ai suveranei britanice printr-o păpuşă din seria Tribute Collection.

Îmbrăcată cu o rochie de culoarea fildeşului accesorizată cu o eşarfă albastră decorată cu medalioane şi panglici miniaturale, păpuşa poartă o tiara inspirată din modelul purtat de regina Elisabeta în ziua căsătoriei sale.

Suverana, care împlineşte joi 96 de ani, a urcat pe tron după moartea tatălui ei, regele George al VI-lea, pe 6 februarie 1952. Este monarhul cu cea mai îndelungată domnie din istoria regatului britanic.

Păpuşa-tribut va fi comercializată în magazinele Harrods, Selfridges şi Hamleys din Londra înaintea festivităţilor prilejuite de Jubileul de Platină programate pentru începutul lunii iunie.

Caz tragic la Ciocana! Un copil de 8 ani s-ar fi sinucis prin împușcare

Aseară, în jurul orei 22:30, polițiștii de la Ciocana au fost sesizați de părinții unui copil despre faptul că fiul lor de 8 ani s-ar fi sinucis prin împușcare.

La fața locului, oamenii legii au stabilit preliminar că părinții minorului ar fi ieșit afară, iar băiatul a rămas singur acasă.

Când s-au reîntors, părinții au depistat cadavrul băiatului și imediat au alertat poliția.

Corpul neînsuflețit al copilului a fost examinat de către medicul legist. La fața locului a fost solicitată și Secția specializată a Centrului tehnico-criminalistic și Expertize judiciare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

În urma verificărilor s-a constatat că pistolul de model Baikal 442 era deținut legal de tatălui minorului şi era păstrat în safeu, iar băiatul ar fi găsit cheia și a avut acces la armă.

Polițiștii au iniţiat o anchetă.

 Maia Sandu îi invită pe toți cetățenii să sărbătorească împreună Ziua Europei, pe 9 Mai

Președintele Maia Sandu a venit cu un îndemn către toți cetățenii în care îi invită să sărbătorească împreună Ziua Europei.

Pe 9 mai 1950 s-a pus piatra de temelie pentru pacea și unitatea de care se bucură țările din Uniunea Europeană de 7 decenii. Pe 9 mai sărbătorim și în Moldova Ziua Europei – sărbătorim năzuința noastră de a face parte din familia europeană și drumul nostru către o viață în bunăstare, siguranță și bună înțelegere pentru toți moldovenii.

Vă invităm pe toți, alături de familie și prieteni, să celebrăm împreună Ziua Europei în Piața Marii Adunări Naționale la un eveniment organizat de Guvernul Republicii Moldova în colaborare cu delegația Uniunii Europene. Vom discuta despre lucrurile cu care se mândrește Moldova, veți avea ocazia să vorbiți cu cabinetul de miniștri, să vizitați alături de copii Casa Guvernului, să aflați despre proiectele prin care construim Moldova Europeană și să vă bucurați de concertul din seara de 9 mai.Europa ești Tu! Moldova Europeană suntem Noi!”, scrie președintele într-o postare.

Gazul s-ar putea ieftini cu 8% sau mai mult. Moldovagaz va expedia o solicitare ANRE

Tarifele la gazele naturale ar putea fi reduse, în Moldova. Șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, a declarat pe 25 aprilie în cadrul unei emisiuni de pe N4 că pe 26 aprilie compania va trimite o solicitare în acest sens către Agenția Națională de Reglementare în Energie (ANRE). Potrivit lui Vadim Ceban, Moldovagaz va cere o reducere a tarif cu circa 8% (aproximativ 1,15 lei) sau mai mult, scrie NM.md.

„Vineri ne vom adresa ANRE cu solicitarea de a reduce tariful la gaz pentru consumatorii casnici și industriali. (…) Mâine vom anunța mărimea tarifului solicitat. (…) Pot spune cu siguranță că tariful va scădea cu aproximativ 8% (circa 1,15 lei) sau mai mult”, a spus Vadim Ceban.Amintim că, ultima dată, tariful a fost modificat pe 23 februarie. Atunci, prețul la gaz pentru consumatorii casnici a fost redus de la 18,07 lei (inclusiv cu TVA) la 14,47 lei per metru cub, cu TVA inclus.

Și Mitropolia Moldovei anunță că va aduce Focul Haric
Articolul anterior
Cum arată acum actorul care l-a jucat pe Iisus. Robert Powell are 76 de ani și nu a înnebunit din cauza rolului, aşa cum s-a speculat
Articolul următor