Reședința prezidențială de la Condrița va găzdui Festivalul Pădurilor. Mesajul Maiei Sandu pentru participanți

Reședința prezidențială de la Condrița va găzdui pe 14 septembrie Festivalul Pădurilor, iar cu acest prilej, președintele Maia Sandu a venit cu un mesaj, informează unica.md.

”Prieteni ai naturii, pe 14 septembrie, la Reședința prezidențială de la Condrița, vă invit să sărbătorim împreună pădurea și unitatea noastră pentru protecția mediului, la Festivalul Pădurilor.

În vizitele mele în satele și orașele Moldovei, am întâlnit mulți oameni care își doresc să avem mai multe păduri. Programul național de împădurire, la care țin foarte mult, i-a unit pe oameni, indiferent de etnie, viziuni și preferințe politice, ca să facă, împreună, ceva pentru binele comun. De la lansarea Programului național de împădurire, am reușit să plantăm și să regenerăm, în total, aproape 11 mii de hectare de pădure, cu efortul a peste 18 mii de silvicultori și voluntari. Urmează multe acțiuni pentru sectorul silvic și multe păduri plantate.

Această unitate și muncă comună merită să fie sărbătorită la Festivalul Pădurilor, unde ușile vor fi deschise pentru toți iubitorii de păduri. Mai multe detalii vedeți aici – https://www.facebook.com/events/915339097277293”, se arată în mesajul președintelui.

Golden Buzz de excepție la „Românii au talent”! Moldoveanul din raionul Nisporerni aplaudat în picioare, minute în șir

Golden Buzz de excepție la „Românii au talent”! Ultima șansă oferită muzicii s-a transformat în cea mai mare reușită a sa. Moldoveanul din raionul Nisporerni, Ion Cozer, aplaudat în picioare, minute în șir, de întreaga sală: „Un diamant neșlefuit”.

Ucraina este pe deplin angajată într-un dialog constructiv cu SUA, susține Volodimir Zelenski

Președintele Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că Ucraina este „pe deplin angajată” să aibă un dialog constructiv cu reprezentanții Statelor Unite, săptămâna viitoare, în Arabia Saudită, cu privire la modalitățile de a pune capăt războiului cu Rusia, relatează Reuters.

După o discuție tensionată cu Volodimir Zelenski care a avut loc la 28 martie în Biroul Oval, președintele american Donald Trump a suspendat ajutorul militar al SUA pentru Ucraina, precum și schimbul de informații cu Kievul. El l-a acuzat pe Zelenski că nu este serios în ceea ce privește intenția de a încheia un acord de pace cu Rusia, care a invadat Ucraina în urmă cu trei ani și a cucerit 20% din teritoriul său.

„Ucraina a căutat pacea încă din prima secundă a acestui război. Propunerile realiste sunt pe masă. Cheia este să acționăm rapid și eficient”, a declarat Zelenski într-un mesaj pe X.

El a reconfirmat că va merge în Arabia Saudită săptămâna viitoare și că, după întâlnirea de luni cu prințul moștenitor Mohammed Bin Salman, reprezentanții diplomatici și militari ucraineni vor rămâne pentru o întâlnire, marți, cu echipa americană. „Din partea noastră, suntem pe deplin angajați în dialogul constructiv și sperăm să discutăm și să convenim asupra deciziilor și pașilor necesari”, a transmis Zelenski.

Din delegația ucraineană vor face parte ministrul de externe Andrii Sîbiha, șeful de cabinet al lui Zelenski, Andrii Iermak, și ministrul apărării, Rustem Umerov.

Trimisul special al lui Trump pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a declarat, de asemenea, că se află în discuții cu Ucraina pentru un acord-cadru care să pună capăt războiului de trei ani cu Rusia, iar săptămâna viitoare a fost planificată o întâlnire cu ucrainenii în Arabia Saudită.

În februarie, Riadul a găzduit o primă întâlnire între oficiali americani și ruși pentru a discuta modalități de a pune capăt celui mai sângeros conflict din Europa de la al Doilea Război Mondial. Ucraina nu a fost inclusă în aceste discuții, stârnind îngrijorare la Kiev și printre aliații săi europeni.

Zelenski s-a întâlnit ulterior cu Trump la Casa Albă, pe 28 februarie, însă întâlnirea a degenerat atunci când cei doi s-au confruntat în fața presei mondiale cu privire la măsurile de pace.

Mesajul de sâmbătă al lui Zelenski intervine după ce secretarul de stat american Marco Rubio a avut vineri o convorbire telefonică cu ministrul ucrainean de externe Andrii Sîbiha căruia i-a transmis că președintele Donald Trump este hotărât să pună capăt războiului Rusia-Ucraina cât mai curând posibil.

Vineri, după ce inițial a amenințat Rusia cu sancțiuni într-o postare pe social media pentru că a continuat să atace masiv Ucraina, Donald Trump a șocat din nou în discuția cu ziariștii din Biroul Oval spunând că Vladimir Putin „face ceea ce ar face oricine” după ce SUA au încetat să mai furnizeze Kievului informații și ajutor militar. Trump a mai declarat că îi este „mai ușor” să lucreze cu Rusia decât cu Ucraina și a dat din nou asiguări că Putin „vrea să pună capăt războiului”, deși semnalele de la Moscova sunt chiar contrare.

Ședință explozivă la Casa Albă, mai mulți miniștri au intrat în conflict cu Elon Musk; A intervenit și Trump

Casa Albă a găzduit joi o ședință „explozivă”, în timpul căreia câțiva dintre miniștrii lui Donald Trump, inclusiv secretarul de stat Marco Rubio, au avut o dispută cu miliardarul Elon Musk cu privire la abordarea acestuia privind concedierile din administraţie, au declarat cinci surse pentru The New York Times (NYT), preluat de News.ro.

„Furia mocnită faţă de puterea necontrolată a miliardarului (Musk) s-a revărsat într-o întâlnire remarcabilă în Cabinet Room. Preşedintele a acţionat rapid pentru a-l ţine în frâu pe Musk”, a scris ziarul în în preambulul articolului.La reuniunea cabinetului de joi, la care au participat circa 20 de persoane, Elon Musk l-ar fi atacat în special pe Marco Rubio pentru că nu a reuşit să reducă personalul din departamentul său.

Nu aţi concediat „pe nimeni”, i-a reproşat Musk lui Rubio, apoi a adăugat cu dispreţ că poate singura persoană pe care a concediat-o a fost un membru al personalului de la departamentul său de eficienţă guvernamentală (DOGE).

Potrivit surselor NYT, Marco Rubio era supărat pe Musk de mai multe săptămâni, deoarece echipa miliardarului a închis efectiv întreaga Agenţie a Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID). La această reuniune guvernamentală a putut în sfârşit să-şi exprime frustrarea.

Donald Trump s-a uitat ca la un meci de tenis

Rubio i-a reproşat lui Musk că nu ia în considerare că peste 1.500 de funcţionari de la Departamentul de Stat s-au pensionat anticipat din proprie voinţă. El a întrebat sarcastic dacă Musk nu doreşte cumva ca Rubio să îi reangajeze pe toţi aceşti oameni, astfel încât miliardarul să poată face un spectacol apoi din concedierea lor.

Apoi, Marco Rubio a prezentat planurile sale detaliate de reorganizare a Departamentului de Stat. Musk a răspuns spunându-i lui Rubio că este „bun la televiziune”, sugerând că nu se pricepe.

În tot acest timp, Trump a stat rezemat de spătarul scaunului ţinându-şi braţele încrucişate şi urmărind discuţia cu scântei „ca un meci de tenis”, scrie NYT.

După ce discuţia s-a prelungit, Trump a intervenit în cele din urmă pentru a-l apăra pe Rubio, despre care a spus că face o „treabă excelentă”. Trump a spus că Rubio este foarte ocupat, călătoreşte constant, apare la televizor şi are o agenţie de condus.

Elon Musk, conflict și cu secretarul pentru transporturi

Însă, în afară afară de Rubio, Musk a intrat în coflict şi cu alţi oficiali guvernamentali. Cu doar câteva momente înainte de ciocnirea cu Rubio, Musk a avut o discuţie aprinsă şi cu secretarul pentru transporturi, Sean Duffy, pe tema concedierii controlorilor de trafic aerian.

Secretarul trezoreriei Scott Bessent, care şi el a avut anterior discuţii tensionate legate de echipa lui Musk, nu a fost prezent la şedinţă, menţionează ziarul.

Această şedinţă de la Casa Albă a fost însă un potenţial punct de cotitură după primele săptămâni tumultoase ale celui de-al doilea mandat al lui Trump. A fost primul semn semnificativ că Trump este dispus să-i impună unele restricţii lui Musk, ale cărui eforturi au făcut obiectul mai multor procese şi au stârnit îngrijorare în rândul legislatorilor republicani. Unii dintre aceştia s-au plâns de Musk direct preşedintelui.

Tăierile se vor face de acum cu „bisturiul”, nu cu „toporul”

Oficialii guvernamentali susţin aproape în unanimitate conceptul a ceea ce intenţionează să facă Elon Musk – să reducă risipa, frauda şi abuzul în ceea ce priveşte fondurile guvernamentale. Aceştia sunt însă frustraţi de abordarea „de tip drujbă” a lui Musk şi de lipsa unei coordonări coerente.

Reuniunea de joi, care a fost convocată brusc miercuri seara, a fost un semn că Trump a luat notă de numărul mare de plângeri. El a încercat să ofere câte ceva fiecărei părţi, lăudându-i atât pe Musk, cât şi pe secretarii săi din cabinet.

Trump a precizat că susţine în continuare misiunea iniţiativei lui Musk. Dar acum, a spus el, este timpul să fie un pic mai rafinat în abordare. De acum înainte, a spus el, secretarii vor fi responsabili pentru reducerile de personal, iar echipa lui Musk doar îi va consilia.

Într-o postare pe social media după întâlnire, Trump a declarat că următoarea fază a planului său de reducere a numărului de angajaţi se va face cu un „bisturiu”, mai degrabă decât cu un „topor”, o referire clară la abordarea de tip „pământ pârjolit” a lui Musk.

Surpinși de furia lui Musk la adresa lui Rubio

Miliardarul, care a venit la întâlnirea de joi purtând costum şi cravată în loc de tricoul său obişnuit – după ce Trump l-a criticat public pentru aspectul său neîngrijit şi a fost deranjat şi de ţinuta neprotocolară a lui Zelenski – s-a apărat spunând că deţine trei companii cu o capitalizare de piaţă de zeci de miliarde de dolari şi că performanţa lor vorbeşte de la sine.

Majoritatea membrilor cabinetului nu s-au alăturat disputei de joi, menţionează NYT. Însă furia lui Musk la adresa lui Rubio, în special, a părut să-i ia prin surprindere pe cei prezenţi în sală, a declarat o persoană care avea cunoştinţă de întâlnire.

Majoritatea membrilor cabinetului nu s-au alăturat disputei de joi, menţionează NYT. Însă furia lui Musk la adresa lui Rubio, în special, a părut să-i ia prin surprindere pe cei prezenţi în sală, a declarat o persoană care avea cunoştinţă de întâlnire.

Cinci tineri din Leova și Ialoveni, pe banca acuzaților, după ce au furat bani și bunuri în valoare de 2,7 milioane lei
Articolul anterior
Antreprenoarea care-și „coace” un viitor ecologic. Povestea unei învățătoare care și-a lansat o afacere dulce la Șoldănești
Articolul următor
Close menu