Revenirea în stil mare a lui Brendan Fraser: ”Tarzan” s-a transformat într-un bărbat de 270 kg pentru primul lui rol după 10 ani

Brendan Fraser, actorul de succes al anilor ’90, recunoscut la acea vreme pentru forma sa fizică impecabilă, este de nerecunoscut în prezent.

Actorul în vârstă de 53 de ani a trecut printr-o transformare radicală pentru filmul „The Whale”, în care interpretează rolul unei persoane obeze, cu o greutate de 270 de kilograme.

Filmul, regizat de Darren Aronofsky, îl prezintă pe Fraser în rolul unui bărbat obez, care se „străduiește să reia legătura cu fiica lui în vârstă de 17 ani”, potrivit Variety, citată de Daily Mail.

O adaptare a piesei „The Whale”, de Samuel D. Hunter, drama va avea premiera la Festivalul de Film de la Veneția din acest an. Fraser a vorbit într-un interviu pentru Unilad despre garderoba masivă și grea pe care a purtat-o, precum și protezele folosite pentru a intra în pielea personajului de 270 de kilograme.
„Va fi ceva ce nu ați mai văzut până acum.

Asta este tot ce pot să vă spun. Garderoba și costumele au fost extreme, masive. Este departe de tot ceea ce am făcut până în prezent. Nu vreau să par îngâmfat, dar va face impresie”, a declarat actorul.
„The Whale” este primul rol pentru Fraser după aproape zece ani. El a lansat în anul 2013 filmul „Breakout”.
Cunoscut datorită rolurilor din „George of The Jungle” și rolul Richard ‘Rich’ O’Connell din seria „Mumia”, Brendan a trecut printr-o transformare fizică radicală de-a lungul anilor. În anii ’90, acesta se putea lăuda cu o formă fizică impecabilă și un corp perfect tonifiat.

În anul 2018, Brendan a mărturisit că a fost hărțuit sexual de o persoană cu influență de la Hollywood. El a declarat că acest incident, precum și faptul că și-a realizat singur cascadoriile, ceea ce i-a afectat grav sănătatea, i-au distrus cariera.

Într-un interviu pentru GQ, starul a declarat că au fost mai mulți factori care l-au ținut departe de marele ecran în ultimii ani.

Printre aceștia se numără destrămarea căsniciei cu actrița Afton Smith, problemele serioase de sănătate, precum și depresia.

Fraser a dezvăluit pentru prima dată în anul 2018 că a fost agresat sexual în anul 2003 de Philip Berk, președintele de la acea vreme a Asociației Presei Străine de la Hollywood (HFPA), care organizează Globurile de Aur.
Incidentul s-a petrecut la Beverly Hills Hotel, în anul 2003, când cei doi luau prânzul. Actorul a spus că Berk l-a atins în zona intimă.

„A început să-și plimbe mâna. Am simțit că mi se face rău. M-am simțit ca un copil. Am simțit că am un nod în gât. Îmi venea să plâng”, a declarat Fraser.

El i-a povestit incidentul soției sale de atunci, actrița Afton Smith, dar a ezitat să vorbească public despre asta pentru că se simțea rușinat și îi era teamă că i-ar putea afecta cariera.

Deși nu a vorbit public despre hărțuirea sexuală la acea vreme, el a raportat incidentul la HFPA, dar răspunsul acestora a fost unul clar: Fraser nu a mai fost invitat la Globurile de Aur după anul 2003.

Actorul a mai spus că a fost cuprins de depresie și a început să-și spună că a meritat ce i s-a întâmplat.„Dădeam vina pe mine și eram foarte trist, pentru că îmi spuneam: ‘Nu e mare lucru; tipul ăsta doar m-a atins’.

Dar acea vară a trecut în mod ciudat – nici nu-mi mai amintesc la ce am lucrat apoi”, a dezvăluit Brendan.

Starul a vorbit și despre efectul pe care l-au avut rolurile suprasolicitante asupra sănătății sale. El și-a realizat singur cascadoriile și a suferit accidentări serioase de-a lungul anilor.

În urma accidentărilor, a trecut printr-o serie de operații, inclusiv o laminectomie lombară, care presupune înlocuirea unei porțiuni dintr-o vertebră.

Pentru că operația nu a avut efectul așteptat, actorul a mai făcut o operație un an mai târziu. El a trecut și printr-o operație de înlocuire a rotulei și alte operații la nivelul coloanei vertebrale. Actorul a declarat că timp de șapte ani a stat mai mult prin spitale.

Brendan a fost căsătorit din 1998 până în 2008 cu actrița Afton Smith. Ei au împreună trei fii: Leland Francis (16 ani), Holden Fletcher (17 ani) și Griffin Arthur (19 ani).

sursa: www.eva.ro

Omagiu Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală, la 135 de ani! Sunteți așteptați la o expoziție inedită

În data de 24 octombrie 2024, la ora 13:00, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală va inaugura expoziția de fotografie „Generații de muzeografi-fotografi în serviciul societății. Omagiu Muzeului la 135 de ani”. Evenimentul este dedicat împlinirii a 135 de ani de activitate a instituției, cel mai vechi muzeu public din Republica Moldova, informează unica.md.

Expoziția aduce un omagiu contribuției esențiale a muzeografilor și fotografiilor în documentarea, protejarea și promovarea patrimoniului cultural național. Lucrările expuse vor ilustra munca unor figuri emblematice precum Franz și Albina Ostermann, care, la începutul secolului XX, au imortalizat în imagini detaliate artefacte etnografice, ce constituie, și la etapa actuală, o sursă primară de cercetare a etnografiei spațiului pruto-nistrean. Fotografiile lui Serghei Boboc surprind arhitectura rurală și peisajul social din perioada sovietică, cu accent deosebit asupra locuințelor, gospodăriilor și infrastructurii rurale din centrul Republicii Moldova.

Importanța acestui eveniment constă în reafirmarea rolului muzeului și al muzeografilor-fotografi în păstrarea și promovarea identității culturale a societății. Documentarea vizuală realizată de aceștia reprezintă o sursă vitală de informații pentru cercetările actuale și viitoare, contribuind la înțelegerea evoluției patrimoniului material și imaterial din Republica Moldova. Fotografiile expuse nu sunt doar mărturii istorice, ci și instrumente esențiale în procesul de educare și sensibilizare a publicului larg privind valoarea patrimoniului național.

În intervalul orelor 14:00–16:00, va avea loc ședința festivă de omagiere a Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală, în cadrul căreia vor fi evocate meritele instituției și ale partenerilor, în conservarea și transmiterea memoriei colective și a tradițiilor naționale.

Evenimentul va avea loc la sediul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală, 

mun. Chișinău ,str. Mihail Kogălniceanu nr. 82.

Vă așteptăm cu drag să celebrați alături de noi această importantă aniversare!

Încă un oligarh rus a murit în condiții misterioase după ce ar fi căzut de la fereastră

Încă o moarte suspectă în Rusia. Mikhail Rogachev, un fost director executiv al unui gigant pertolier a fost găsit mort. Din primele informații, acesta ar fi căzut de la fereastra apartamentului său, situat la etajul 10 al unui imobil din Moscova, scrie stiripesurse.ro.

Nu este însă clar cum s-a produs incidentul, având în vedere că Rogachev ar fi lăsat un bilet de adio, scrie presa rusă.

Înaintea de decesul său, Rogachev i-ar fi trimis un mesaj SMS surorii sale și a rugat-o „să-i scrie soției sale, Yelena, deoarece se afla într-o stare proastă și nu gândea bine”.

Potrivit rapoartelor inițiale din presa rusă, Rogachev suferea de „o formă severă de cancer”, doar că aceste informații au fost negate de apropiații lui, susține canalului Telegram VCHK-OGPU.

Corpul lui a fost descoperit de un angajat al Serviciului Federal de Securitate

De asemenea, rudele lui au insistat că nu există semne că Mikhail ar fi vrut să se sinucidă și că se afla într-o „dispoziție bună” cu puțin timp înainte de deces.

Corpul său a fost descoperit în curtea apartamentului său de la etajul 10 de către un angajat al Serviciului Federal de Securitate (SVR). Agentul a spus că își plimba câinele atunci când a găsit corpul neînsuflețit al lui.

Sportiva moldoveancă Daria Cozorez a devenit campioană europeană

Pugilista Daria Cozorez a devenit campioană europeană, în cadrul competiției rezervate sportivelor sub vârsta de 23 de ani. Sportiva s-a impus în finala categoriei de +81 kg în fața unei reprezentante din Turcia, Seimas Duztas, informează unica.md.

Anul acesta, Daria Cozorez a devenit campioană europeană și printre senioare.

Tot la Campionatul European U23 de la Sofia, Bulgaria, Vladislav Gudzi a intrat în posesia medaliei de bronz în categoria de greutate de până la 67 kg.

Participarea lotului național de box la competiția continentală rezervată vârstei sub 23 de ani a fost posibilă cu suportul financiar al Ministerului Educației și Cercetării.

Durerea moldovenilor, turnată într-un film. Trailer-ul unui lungmetraj autohton care ilustrează Moldova anului 1992 a fost lansat
Articolul anterior
Natalia Gavrilița, nemulțumită de asigurarea cu lemne a populației: ”Este inacceptabil! Unele primării nici nu știu la ce ocol silvic să se adreseze”
Articolul următor