România: un copil dispărut este căutat de 3 zile de sute de oameni

Au trecut trei zile de la dispariţia unui băieţel de 7 ani din localitatea Vânători, judeţul Arad, iar acesta este în continuare de negăsit. Sute de voluntari şi localnici le-au dar o mână de ajutor autorităţilor, care au intensificat căutările, dar zăpada aşternută peste noapte le-a îngreunat şi mai tare misiunea.

Poza băiatului a fost distribuită în toată ţara, în speranţa că acesta ar putea fi găsit mai repede. Cu maşini de teren, ATV-uri, sau din aer, căutările au fost reluate ieri dimineaţă. Sebastian a plecat acum trei zile de acasă şi de atunci este de negăsit, informează Observator.

,,Este zăpadă, e noroi, drumurile sunt desfundate, adică se pot practica. Sunt zone mai greu accesibile de aceea mergem şi cu utilaje de genul acesta.

Zecilor de poliţişti, jandarmi şi pompieri care îl caută li s-au alăturat 161 de voluntari şi alţi 100 de localnici. Au fost verificate toate casele pe o rază de 30 de kilometri. Un elicopter al Ministerului de Interne a survolat întreaga comună. Au fost aduşi câini special antrenaţi pentru căutări, dar şi camere cu termoviziune, care să-i ajute pe oameni pe timp de seară. Din nefericire, fără rezulat.

Dorel Ciupuligă, ISU Arad: Nu sunt noutăţi, în continuare facem căutări pentru găsirea băiatului dispărut din localitatea Vânători, judeţul Arad.

Corbei Sebastian Ionel a dispărut fără urmă pe 9 ianuarie.

La momentul dispariţiei, băieţelul era îmbrăcat sumar şi e greu de imaginat cum ar putea supravieţui un copil de 7 ani în pădure, la minus 4 grade, timp de 3 nopţi.

Sebastian are un metru 20 şi o constituţie atletică. Poliţiştii au făcut publică poza băiatului, în speranţa că cineva l-ar putea recunoaşte, în cazul în care s-a rătăcit pe undeva.

Temperaturi de +47 de grade Celsius, înregistrate în România. Sute de apeluri la 112 din cauza caniculei

Valul de aer tropical care a lovit sud-estul Europei aduce temperaturi extreme și un disconfort termic greu de suportat. În România, aproape toată țara se află sub cod roșu de caniculă, iar în unele zone temperatura resimțită la nivelul solului a fost și de +47 de grade, potrivit presei de peste Prut.

La camerele de gardă, sute de persoane au avut nevoie de ajutor, după ce au ieșit în soarele arzător și li s-a făcut rău. La Iași, un bunic de 84 de ani a avut nevoie de ajutor medical după ce, ieșit în soarele amiezii, s-a împiedicat și a căzut în apropierea unei bănci. Șansa lui a fost că niște tineri au sunat imediat la 112.

În Mehedinți au fost, în numai 24 de ore, 120 de apeluri la 112 de la oameni cărora li s-a făcut rău din cauza caniculei.

La Timișoara, la orele prânzului, s-au înregistrat 39 de grade Celsius, iar din acest motiv străzile au fost aproape pustii. Foarte puține persoane s-au încumetat să iasă afară din casă.

În Timișoara și Arad, temperatura resimțită a fost de 43-44 de grade. Puținii oameni care au ieșit afară pe caniculă au căutat fântânile ca să se răcorească.

În mijlocul acestor zile de arșiță, oamenii din mai multe cartiere din Zalău au rămas fără apă de aproape o săptămână, în urma suprasolicitării sistemului.

Reprezentanții companiei locale de apă spun că problema vine de la cei care folosesc apa pentru a-și uda grădinile sau pentru piscine. Ei susțin că situația din Zalău, dar și din alte părți, se va înrăutăți, dacă perioada de caniculă se prelungește.

Cerc de foc deasupra României

Veștile nu sunt prea bune. Hărțile din satelit arată că România va fi pârjolită de soare și săptămâna viitoare.

Cercul de foc care staționează deasupra țării noastre vine ca urmare a ciocnirii unei mase de aer mai reci, din vestul Europei, cu o masă de aer tropical, formată în Africa, cu temperaturi chiar și de 50 de grade.

În urma ciocnirii celor două blocuri, valul tropical este împins în sus, deasupra zonei Balcanilor și Europei de Est, ca o cupolă fierbinte.

Oana Păduraru, meteorolog ANM: „Temperaturile măsurate la umbră în zonele vizate de codul roșu vor fi până la 42°, însă cele resimțite deja știm că sunt cu mult mai ridicate față de acestea, mai ales în zonele centrale ale orașelor unde temperaturile ajung chiar să se apropie de 46-47°, dacă nu chiar mai mult”.

Valul de căldură va continua să se amplifice, va fi caniculă și duminică, iar codul roșu a fost prelungit până la jumătatea săptămânii viitoare și extins pe o arie mai mare a țării. Temperaturile vor depăși 43 de grade la umbră, iar temperatura resimțită de corp poate fi cu 4-5 grade mai mare, mai ales în marile orașe unde putem să avem chiar și 47 de grade temperatura resimțită.

Disconfortul termic va deveni deosebit de accentuat. În toată țara, indicele de temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități, valoare la care avem aceea senzație de sufocare.

România: un tren a deraiat. Peste 200 de pasageri au rămas în câmp pe timp de caniculă

Pasagerii unui tren Inter City Cluj-Napoca – București au rămas în câmp, pe timp de caniculă, aceștia urmând a fi preluați cu autobuzele din Rupea, până în gara Brașov. Trenul a fost nevoit să oprească din cauza unei alte garnituri care a deraiat, scrie adevărul.ro

Călătorii, rămași în câmp Foto: CFR

Trenul internaţional IRN 347 (Curtici – Bucureşti Nord) a fost oprit din circulaţie începând cu ora 12:10 din cauza deraierii unuia dintre vagoane, informează sâmbătă CFR SA. „Evenimentul feroviar s-a produs pe firul I, între staţiile Rupea şi Racos, la km 237+400, interval feroviar pe care se circula cu restricţiale de viteză de 30 km/h. Precizăm faptul că firul II Rupea – Racoş este închis permanent pentru lucrări de reabilitare, traficul feroviar pe intervalul respectiv fiind trasat doar pe firul I”, informează compania.

La scurt timp după incident, un tren care venea de la Cluj-Napoca și avea traseul pe aceeași linie, a fost nevoit să oprească în câmp. Potrivit CFR Călători, pasagerii din tren și-au continuat drumul cu microbuze până la Brașov, de unde urmau să ia trenul cu destinația București.

Litoralul românesc este invadat de alge din cauza caniculei

Plajele mai multor stațiuni de la Marea Neagră arată ca o câmpie înverzită, după ce algele au fost aduse de curenți la mal. Înmulțirea algelor e cauzată de canicula de pe litoral, au anunțat vineri seară Apele Române Dobrogea-Litoral, care au precizat că se fac eforturi noapte de noapte pentru curăţarea plajelor.

Litoralul românesc este invadat de alge din cauza caniculei

Foto: libertatea.ro

Plaje invadate de alge au fost semnalate de turiști pe rețelele sociale la Năvodari, Constanţa, Mamaia şi Saturn. Apele Române Dobrogea-Litoral au anunţat, vineri seară, că se fac eforturi în fiecare noapte pentru curăţarea plajelor de alge, cu utilaje de mare tonaj, transmite libertatea.ro

De asemenea, conform reprezentanților instituției, codul portocaliu de caniculă de pe litoralul românesc „a dus la o intensificare a fenomenului de înflorire algală în multe stațiuni de pe malul Mării Negre”.

„Acest fenomen complică adesea munca asiduă a colegilor noştri. Echipele Sistemului de Gospodărire a Apelor Constanţa, din cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea – Litoral, intervin la malul mării în fiecare seară, acolo unde este necesar, pentru a aduna algele smulse din larg şi aduse la mal de curenţii marini”, au transmis, vineri seară, reprezentanţii Apele Romane Dobrogea-Litoral.

Un parc Disneyland din SUA va deveni centru de vaccinare anti-Covid
Articolul anterior
Ce nu ați știut despre relația Diannei Rotaru cu sora ei, Tatiana Pleș
Articolul următor