Românii din Republica Moldova pot să voteze în turul 2 al prezidenţialelor începând de astăzi, ora12:00

Românii din Republica Moldova pot vota în turul doi al prezidențialelor de peste Prut începând de vineri, ora 12:00. Sâmbătă și duminică, secțiile vor fi deschise de la 7:00 până la 21:00, scrie realitatea.md.

Pentru a îşi exercita dreptul de a alege liderul de la Cotroceni, cetățenii români din Republica Moldova vor prezenta unul dintre documente: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic, pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic, pașaportul simplu temporar, carnetul de serviciu militar (pentru elevii din școlile militare).

Lista secțiilor mai puțin aglomerate:

Chișinău

SV609 – Liceul Teoretic Miguel de Cervantes – str. Avram Iancu nr. 36;
SV610 – Teatrul Satiricus – str. Mihai Eminescu nr. 55;
SV611 – Biblioteca Națională – str. 31 August 1989 nr. 78A;
SV612 – Biblioteca Națională – str. 31 August 1989 nr. 78A;
SV613 – Biblioteca Națională – str. 31 August 1989 nr. 78.

Suburbiile Capitalei

SV632 Durlești, str. Alexandru cl Bun nr.5;
Sv634 Stăuceni, str. Alexei Mateevici, nr.13;
SV635, Băcioi, str. Independenței nr.125.

Precizăm că, în turul doi al prezidențialelor, pentru președinte al României vor lupta candidata Uniunii Salvaţi România, Elena Lasconi, şi candidatul care se declară independent – Călin Georgescu.

Guvernarea de la Chişinău a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. În acelaşi timp, despre Călin Georgescu presa de la Bucureşti scrie că este simpatizant al Rusiei şi al lui Putin, iar anterior politicianul a făcut mai multe declarații scandaloase, inclusiv care promovează teorii ale conspirației.

Mascații Brigăzii de poliție cu destinație specială “Fulger” a IGP vor desfășura mâine exerciții tactice în sudul țării

Poliția Naționalǎ informeazǎ cǎ, mâine, mascații Brigăzii de poliție cu destinație specială “Fulger” a IGP vor desfășura exerciții tactice în sudul țării, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Aceste instruiri fac parte din planul de acțiuni al instituției și sunt organizate periodic în vederea perfecționării abilitaților de intervenție ale mascaților.

Vă îndemnăm să vă păstrați calmul și să vă informați doar din surse oficiale, pentru a nu răspândi informații eronate în spațiul public.

Vouchere pentru electrocasnice: peste 7.200 de familii au primit până la 7 mii de lei pentru a-și procura frigidere și mașini de spălat noi

Peste 7.200 de gospodării au beneficiat de sprijin prin Programul de Vouchere pentru Electrocasnice în cele două sesiuni, informează unica.md.

Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED) a finalizat cu succes cea de-a doua sesiune a Programului de Vouchere pentru Electrocasnice, demonstrând din nou angajamentul față de reducerea consumului de energie și susținerea familiilor vulnerabile din Republica Moldova.

7.220 de gospodării au beneficiat de sprijin financiar pentru achiziționarea electrocasnicelor eficiente energetic, în cadrul primelor două sesiuni ale Programului de Vouchere pentru Electrocasnice. Programul este implementat de Centrul Național pentru Energie Durabilă și Ministerul Energiei, finanțat din bugetul de stat, cu sprijinul Uniunii Europene.

Această inițiativă a contribuit la reducerea facturilor la energie și la protejarea mediului. Beneficiarii au folosit voucherele în valoare de 7.000 de lei și 6.000 de lei pentru a achiziționa 3.974 de mașini de spălat rufe și 3.246 de frigidere contribuind astfel la scăderea facturilor la energie și la protecția mediului.

Emilian Crețu și Gabriel Nebunu s-au ales cu distincții din partea Maiei Sandu

Veste uimitoare pentru actorul Emilian Crețu și interpretul de muzică populară Gabriel Nebunu. Aceștia au fost anunțați chiar de către fani că au primit distincții din partea președintelui Maiei Sandu, informează unica.md.

Actorul Emilian Crețu și artistul Gabriel Nebunu au primit mesaje de la fani care îi anunțau și-i felicitau pentru distincții primite de la președintele Maia Sandu. Ambii au anunțat despre asta pe story.

Ambele decrete privind conferirea medaliei ”Meritul Civic” au fost semnate de Maia Sandu pe data de 16 ianuarie.

În decret se specifică că medaliile sunt oferite ”pentru contribuția adusă la desfășurarea exercițiului democrației în țara noastră, promovarea valorilor naționale și europene prin artă și cultură, precum și pentru implicare civică activă.”

Îi felicităm pe ambii pentru aceste distincții și le urăm mult succes!

Un bărbat din Orhei a ars de viu în propria casă după ce a uitat aprinsă o candelă
Articolul anterior
Moldova și-a reafirmat la Reuniunea Ministerială OSCE angajamentul pentru pacea și securitatea regională
Articolul următor