Ronaldo devine cel mai bun marcator din istoria Campionatului European

Cristiano Ronaldo a marcat de două ori pentru Portugalia în partida cu Ungaria, 3-0, disputată la Budapesta, cu peste 60.000 de fani în tribune, în grupa F de la EURO 2020.

Odată cu prima reușită, bifată din penalty minutul 86 al partidei găzduite de ”Pușkaș Arena”, Cristiano Ronaldo a ajuns la 10 goluri marcate la turneele finale ale Campionatului European de fotbal, record all-time.

Atacantul lui Juventus și-a trecut numele pe lista marcatorilor și în prelungiri, de data aceasta din acțiune, bifând golul cu numărul 11 la EURO.

Până la debutul EURO 2020, Cristiano Ronaldo era pe primul loc în ierarhia golgheterilor all-time ai Campionatului European, însă la egalitate cu Michel Platini, ambii cu câte nouă goluri.

Cu tot cu partidele din preliminariile pentru EURO, Cristiano Ronaldo are înscrise nu mai puțin de 41 de goluri și un astfel de clasament, în care poziția secundă îi aparține lui Zlatan Ibrahimovic, cu 25 de reușite, și podiumul este completat de irlandezul cu Robbie Keane, cu 23 de goluri.

Un alt record legat de EURO deținut de Cristiano Ronaldo vizează numărul de turnee finale bifate.

Atacantul lui Juventus a ajuns la cinci ediții ale Campionatului European la care joacă, 2004, 2008, 2012, 2016 și 2020, record all-time, conform digisport.ro.

Șofer român de TIR, amendat cu 25 de milioane de euro și condamnat la 10 ani de închisoare, în Franța

După ce în luna februarie a fost prins, pe o autostradă din Franța transportând cocaină, un șofer român de TIR și-a aflat, joi, pedeapsa.

Un tribunal francez l-a condamnat la o amendă de peste 25 de milioane de euro și o pedeapsă de 10 ani de închisoare după ce, în camionul său, au fost descoperite 438 de kilograme de cocaină, a anunțat parchetul, relatează AFP.

Bărbatul a fost condamnat pentru „transport, deținere, import de cocaină, a cărei rată de puritate era cuprinsă între 93 și 98%„. Amenda vamală aplicată corespunde valorii mărfurilor, a precizat parchetul din Cambrai, nordul Franței, potrivit Agerpres.

De asemenea, pentru fapta sa, bărbatul a rămas și fără permis de conducere, deoarece justiția a decis să i-l anuleze. Totodată, românul a primit și interdicție definitivă pe teritoriul francez.

Conform anchetatorilor, faptele s-au petrecut în noaptea de 3 spre 4 februarie 2025, bărbatul fiind depistat în timpul unui control vamal pe o autostradă franceză, pe sensul Paris-Bruxelles.

Șoferul a afirmat că venea din Portugalia și mergea în Germania pentru a livra produse cosmetice, au precizat serviciile vamale în februarie.

Rusia amenință o nouă țară cu represalii, dacă va trimite armament Ucrainei: „Vom considera asta un act ostil”

Rusia a amenințat, joi, că va lua măsuri dure împotriva Japoniei dacă țara va furniza Ucrainei arme sau alte echipamente militare, după ce guvernul de la Tokio și-a manifestat disponibilitatea de a se alătura comandamentului NATO care coordonează ajutorul militar pentru Ucraina, relatează agenția EFE, citată de Agerpres.

„Dorim să avertizăm că orice pas al Japoniei pentru participarea directă sau indirectă la furnizarea către Ucraina de arme și echipamente militare folosite pentru a ucide cetățeni ruși sau la susținerea instruirii militarilor ucraineni îl vom considera fără echivoc drept un act ostil”, a declarat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

Reacția survine după ce, în timpul unei întâlniri avute marți cu secretarul general al NATO Mark Rutte, ministrul japonez al apărării, Gen Nakatani, a transmis disponibilitatea Japoniei de a se alătura comandamentului Alianței Nord-Atlantice care coordonează furnizarea de arme și muniții Ucrainei și programe de instrucție pentru militarii ucraineni. Acest comandament, cunoscut sub numele de NSATU, se află la baza americană din Wiesbaden, în Germania.

Moscova a avertizat că, dacă va merge pe această cale, guvernul de la Tokyo se va confrunta cu „măsuri mai dure, care vor provoca daune semnificative intereselor Japoniei în zonele cele mai sensibile”.

„În contextul unei remilitarizări accelerate, Japonia se implică tot mai mult în conflictul din jurul Ucrainei”, a mai spus purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe.

La începutul acestei săptămâni, președinția rusă a acuzat atitudinea ostilă a guvernului japonez față de Rusia și a respins eventuale negocieri cu Japonia pentru un acord de pace, care nu a fost niciodată încheiat după Al Doilea Război Mondial.

„Nu există în prezent niciun fel de contacte cu autoritățile japoneze”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, conform căruia Japonia „s-a grăbit să adere deplin la toți pașii inamicali și ostili” împotriva Rusiei.

Un avion care transporta membri ai Congresului SUA s-a ciocnit cu altă aeronavă, în Washington. Rezultatele concedierilor lui Trup

Un incident aviatic a avut loc joi pe Aeroportul Internațional Ronald-Reagan din Washington, implicând două avioane, dintre care unul transporta membri ai Congresului SUA, potrivit Reuters.

Conform postărilor pe rețeaua X ale mai multor aleși, un avion a lovit aripa celuilalt. Reprezentantul din New York, Nick LaLota, a scris: «Alt avion tocmai ne-a lovit aripa. Ne întoarcem la poarta de îmbarcare dar, din fericire, toată lumea este bine.»

Zborul AA4522, operat de Republic Airways, urma să decoleze la ora locală 12.30 către Aeroportul Internațional John F. Kennedy din New York. La bord se aflau cinci aleși, conform USA Today.

Grace Meng, reprezentantă democrată din New York, a declarat: „(Sunt) fericită că colegii mei şi cu mine suntem bine”. Ea a subliniat importanța restabilirii posturilor din FAA pentru siguranța zborurilor.

Deși nu au fost raportate răni, incidentul readuce în discuție siguranța aviației. Meng a menționat concedierile din Agenția Aviației Civile americane (FAA) din timpul administrației Trump.

Acest eveniment vine la scurt timp după o tragedie similară. Pe 29 ianuarie, o coliziune între un elicopter militar și un avion de linie pe același aeroport s-a soldat cu 67 de victime.

Mamă care a născut 10 copii și are 17 nepoți: ,,16 ani nu am dormit”
Articolul anterior
Actualele teste coronavirus sunt deja istorie: cercetătorii britanicii lansează teste de anticorpi pentru toate tulpinile Covid-19
Articolul următor
Close menu