Rusia amenință cu bombardarea oricărei nave care navighează către sau dinspre Ucraina. Circa 100 de nave așteaptă la intrarea pe canal din Marea Neagră

În urma bombardamentului rusesc asupra portului Ismail, pe Dunăre s-a format un blocaj cu zeci de nave.

Joi, România a autorizat trecerea din Ucraina a 30 de vase.

Aceasta reprezintă o decizie riscantă, în situația în care Rusia a amenințat cu bombardarea navelor  care pleacă sau se îndreaptă spre porturile ucrainene.

Circa 100 de nave la intrarea pe canal din Marea Neagră

Responsabilii autorității române de resort confirmă faptul că la intrarea pe canal din Marea Neagră, s-a format o aglomerare de circa 100 de nave.

„Avem un număr mare de nave, din cauza evenimentelor din porturile Reni (bombardat de Rusia pe 24 iulie, n.r.) și Izmail (bombardat de Rusia pe 2 august, n.r.). Pentru a decongestiona traficul, am procedat, două zile, la scoaterea de nave de pe Dunărea maritimă. Ieri, am scos 13 nave și astăzi mai avem 18 nave(…).

În față este o înșiruire de nave care în jurul orei 15 (vineri, n.r.) estimăm că va ieși la mare, timp în care nu se navighează pe brațul Sulina”, a declarat Florin Uzumtoma, director Căi Navigabile în cadrul Administrației Fluviale a Dunării de Jos.

Transportul pe fluviu este ultima rută pe apă disponibilă

Pentru exportul de cereale din Ucraina, transportul pe fluviu este ultima rută pe apă disponibilă. Rusia s-a retras din acordul cerealier la Marea Neagră. De asemenea, aceasta a amenințat că va considera drept țintă militară orice navă care pleacă sau care se îndreaptă spre porturile ucrainene.

Prin porturile de la Dunăre tranzita circa un sfert din exportul de cereale al Ucrainei, înainte ca Rusia să se retragă din acord.

Cod galben de ceață pe întreg teritoriul Republicii Moldova

Meteorologii au emis COD GALBEN de ceață, valabil pentru mâine, 24 ianuarie, în toată țara, informează unica.md.

Avertizarea intră în vigoare vineri la ora 01:00 și va fi valabilă până la ora 12:00.

În această perioadă, pe arii extinse se prevede ceață cu vizibilitatea de 200 de metri și mai puțin.

Tot mâine se așteaptă precipitații slabe sub formă de ploaie și vânt slab.

Șoferii sunt îndemnați să dea dovadă de prudență.

Caz șocant la Iași! Un copil de 3 anișori a fost găsit mort în casă. Părinții l-ar fi lăsat singur ore în șir, cât timp ei erau la băut

Incident de-a dreptul șocant într-o comună din Iași. Un copilaș de 3 ani a murit, după ce părinții l-ar fi lăsat singur ore în șir. Cei doi ar fi mers să bea într-un alt loc, scrie observatornews.ro

Update: Potrivit primelor informații, copilul era mort de câteva ore când autoritățile au ajuns la fața locului. Nu se știe dacă cel mic avea probleme de sănătate. Familia ar fi fost cunoscută pentru problemele cu alcoolul. 

Știre inițială:

Potrivit informațiilor, părinții au ajuns acasă dar au sunat abia peste câteva la 112, asta pentru că au crezut că cel mic doarme. 

Poliţiştii şi medicii sunt prezenţi la faţa locului și urmează să stabilească cum s-a produs nenorocirea. 

Maia Sandu a avut o întrevedere cu ambasadorii statelor europene și G7

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi cu ambasadorii statelor europene și ai țărilor membre ale formatului G7, inclusiv SUA, Canada și Japonia, acreditați în Republica Moldova. În cadrul întrevederii, Președinta Maia Sandu a evedențiat  principalele provocări cu care se confruntă țara noastră. Șefa statului  a remarcat  și impactul crizei energetice provocate de Rusia, care afectează direct nivelul de trai al cetățenilor și urmărește să influențeze procesele electorale, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial

În acest context, Președinta Maia Sandu a subliniat că Republica Moldova își concentrează eforturile pe asigurarea securității energetice și reducerea vulnerabilității economice a cetățenilor. Șefa statului a mulțumit partenerilor internaționali pentru sprijinul acordat, subliniind că acest ajutor este esențial pentru stabilitatea Republicii Moldova, dar și pentru securitatea întregii regiuni.

Președinta a abordat, de asemenea, tema reformei justiției, subliniind că aceasta este nu doar o condiție pentru aderarea la Uniunea Europeană, ci și o așteptare clară a cetățenilor, care își doresc o justiție corectă, independentă și eficientă. „Reformele din domeniul justiției, în special evaluarea externă a judecătorilor, încep să aducă rezultate și trebuie să continue într-un ritm accelerat,” a punctat șefa statului. 

Un alt subiect important al discuțiilor a fost consolidarea eforturilor împotriva corupției politice. Maia Sandu a subliniat necesitatea de a întări arhitectura instituțională a organelor responsabile de combaterea corupției, și de îmbunătăți cadrul legal pentru aplicarea unor sancțiuni mai dure împotriva celor implicați în corupția politică și electorală. Aceste măsuri sunt esențiale pentru asigurarea integrității alegerilor parlamentare.

Dialogul a reafirmat angajamentul Republicii Moldova de a continua reformele necesare pentru a face față provocărilor actuale și a construi un viitor mai sigur și mai prosper pentru cetățeni.

Meteorologii anunță o răcire accentuată a vremii. Temperaturile vor scădea brusc cu 10 grade
Articolul anterior
Pensionarul care folosește un uscător pentru a-i speria pe vitezomani. Zeci de șoferi încetinesc când îl văd cu „pistolul radar”
Articolul următor