,,Rusia – un criminal care vrea să ia ostatică lumea liberă”. Mesajul ministrului Apărării din Ucraina

Kievul se va confrunta cu noi „provocări” şi „pierderi”, a atras atenţia marţi ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, într-un mesaj către armată, după decizia Moscovei de a recunoaşte independenţa autoproclamatelor republici separatiste Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei şi de a trimite trupe în aceste teritorii, relatează AFP.

Ne aşteaptă provocări dificile. Vor exista pierderi. Vom fi nevoiţi să trecem prin durere, să depăşim teama şi disperarea”, a spus ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, într-o declaraţie publicată de ministerul său. „Dar vom învinge, fără îndoială. Suntem pe teritoriul nostru”, a adăugat el.

Potrivit Reuters, Reznikov a mai spus că decizia de luni a Rusiei înseamnă că Kremlinul a mai făcut un pas spre reînvierea Uniunii Sovietice. „Inamicul şi-a arătat ieri (luni – n.r.) adevărata faţă, cea a unui criminal care vrea să ia ostatică lumea liberă. Kremlinul a mai făcut un pas spre reînvierea Uniunii Sovietice. Cu un nou Pact de la Varşovia şi cu un nou Zid al Berlinului”, a precizat el în declaraţia sa, citată de Agerpres.

În acelaşi timp, Ministerul de Externe de la Kiev a făcut apel marţi la Occident să adopte „sancţiuni severe” împotriva Rusiei. „Diplomaţia ucraineană lucrează intens în capitalele străine pentru a fi impuse sancţiuni severe împotriva Federaţiei Ruse”, se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe.

La Washington, preşedintele american Joe Biden a publicat un decret care interzice orice nouă investiţie, schimb comercial sau finanţare din partea unor persoane americane în legătură cu regiunile separatiste. Casa Albă a promis noi sancţiuni pentru marţi.

Uniunea Europeană va decide la rândul său marţi represalii, a anunţat şeful diplomaţiei europene Josep Borrell.

Şi Marea Britanie va anunţa marţi „o primă serie” de sancţiuni economice „care vor lovi Rusia foarte puternic”, a spus premierul Boris Johnson.

Reacția Linella, după ce ANSA a dat vina pe lanțul de magazine pentru lotul de banane cu pesticide

Moldretail Group S.R.L, deținătoarea magazinelor Linella, a venit cu o reacție după ce ANSA a rechemat un lot de banane și a scris că fructele cu pesticide erau destinate spre comerț în magazinele Linella și Fidesco.

,,În urma comunicatului emis de ANSA la data de 2 mai, referitor la depistarea unui lot de banane ce depășește limita admisibilă al reziduului de pesticid Clorpirifos, dorim să ne exprimăm îngrijorarea față de modul în care această informație a fost prezentată publicului. Este important de subliniat că responsabilitatea pentru depășirea limitelor de reziduuri de pesticide nu revine rețelelor de supermarketuri Linella și Fidesco, ci importatorului S.R.L ”FRUCT EXPERT – PLUS”, care a furnizat lotul respectiv. Un aspect esențial care trebuie evidențiat este faptul că S.R.L ”FRUCT EXPERT – PLUS” este unul dintre cei mai mari importatori de citrice, care asigură cu banane  piața din Moldova.

Compania Moldretail Group S.R.L., imediat după apariția comunicatului, a solicitat explicații clarificatoare de la ANSA cu privire la modalitatea de identificare a magazinelor implicate și motivele pentru care numele altor rețele comerciale, care lucrează cu același furnizor, nu au fost menționate. Această omisiune a creat o percepție eronată, sugerând o vizare nejustificată a companiei noastre, lucru care afectează grav imaginea noastră.

Avem încredere că un răspuns oficial din partea ANSA ne va oferi detalii suplimentare pentru a înțelege exact circumstanțele acestui incident. De asemenea, dorim să reiterăm angajamentul nostru ferm față de siguranța și sănătatea consumatorilor noștri. Moldretail Group S.R.L. a luat deja măsurile necesare de precauție, iar lotul respectiv a fost retras imediat de pe rafturile magazinelor. Pe cazul dat am inițiat o investigație internă amănunțită, pentru a preveni apariția incidentelor similare pe viitor.

Suntem dedicați continuării oferirii de produse de înaltă calitate clienților noștri și colaborăm activ cu toate părțile interesate pentru a garanta că toate standardele de siguranță sunt respectate cu strictețe”, se arată în comunicatul Moldretail Group S.R.L.

Noaptea de Înviere: Transmisiune live realizată de la două lăcașuri sfinte din Chișinău

Compania „Teleradio-Moldova” va transmite slujbele din noaptea de Paști pe canalele sale de televiziune Moldova 1 și Moldova 2.

Anunțul a fost făcut de directorul general al companiei, Vlad Țurcanu, pe o rețea de socializare.

„Transmisiunea va fi realizată de la două lăcașuri sfinte:

– Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Chișinău (unde slujba va fi oficiată de IPS Petru, Arhiepiscop al Chișinăului,  Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor);

– Catedrala „Nașterea Domnului” din Chișinău (slujba va fi oficiată de IPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și Întregii Moldove)”, notează Țurcanu.

Localitatea ucraineană Oceretine, distrusă de artirelia și bombele rusești. Imagini cutremurătoare

Satul ucrainean Oceretine a fost măcinat de lupte, arată imaginile filmate cu drona obținute de The Associated Press. Satul a fost o țintă pentru forțele rusești în regiunea Donețk din estul Ucrainei. Trupele Moscovei au avansat în zonă, lovind cu artilerie, drone și bombe. Armata ucraineană a recunoscut că rușii au câștigat un „punct de sprijin” în Oceretine, care avea o populație de aproximativ 3.000 de locuitori înainte de război.

Locuitorii s-au străduit să fugă din sat, printre care o femeie în vârstă de 98 de ani care a mers singură aproape 10 kilometri săptămâna trecută, purtând o pereche de papuci și sprijinită de un baston, până când a ajuns la liniile de front ucrainene, relatează moldova1.

În imagini nu se vede nicio persoană, iar nicio clădire din Oceretine nu pare să fi rămas neatinsă de lupte. Cele mai multe case, blocuri de apartamente și alte clădiri par a fi avariate iremediabil, iar multe case au fost transformate în grămezi de lemn și cărămizi. O fabrică de la periferie a fost, de asemenea, grav avariată.

În altă parte, în ultimele săptămâni, Rusia a intensificat atacurile asupra Harkovului, al doilea oraș ca mărime din Ucraina, în încercarea de a distruge infrastructura energetică a regiunii și de a teroriza cei 1,3 milioane de locuitori.

Ucraina a început recent să folosească rachetele, furnizate în secret de Statele Unite, pentru a lovi zonele controlate de Rusia, inclusiv un aerodrom militar din Crimeea și într-o altă zonă situată la est de orașul ocupat Berdiansk, au declarat săptămâna trecută oficiali americani.

Căutate de mult timp de liderii ucraineni, noile rachete oferă Ucrainei o distanță de lovire aproape dublă – până la 300 de kilometri – față de cea pe care o avea cu versiunea cu rază medie de acțiune a armelor pe care le-a primit de la SUA în octombrie anul trecut.

Medvedev amenință Europa: Curând veți plăti 2.000 de euro pentru o mie de metri cubi de gaz
Articolul anterior
O femeie de 40 de ani cu sarcină extrauterină a născut un copil sănătos, deși a purtat bebelușul în cavitatea abdominală
Articolul următor