O înregistrare video apărută pe rețelele de socializare a surprins urmarea spectaculoasă a unei lovituri rare reușite de ruși: o explozie a unui sistem antiaerian S-300 al forțelor ucrainene care arată ca detonarea unei arme nucleare tactice de mici dimensiuni, transmite hotnews.
Lovitura ar fi fost reușită de forțele Moscovei cu un lansator de rachete Iskander 9K720 care are o rază de aproximativ 400-500 de kilometri și a intrat în dotarea armatei ruse în 2006.
Deși acest sistem are capacitate duală de a transporta atât focoase convenționale, cât și nucleare, explozia spectaculoasă din înregistrare se datorează exploziei munițiilor sistemului S-300, nu a focosului cu care a fost armată racheta rusească.
Pe baza înregistrării video lovitura a fost geolocalizată ca având loc în apropierea satului Lisna Stinka din Harkov, regiune pe care forțele ucrainene au recucerit-o în mare parte în urma ofensivei-fulger din luna septembrie a anului trecut.
Recent Russian strike on a Ukrainian S-300 battery outside of Lisna Stinka, Kharkiv Oblast, reportedly with a 9K720 Iskander SRBM. pic.twitter.com/w8GWQz711L
— OSINTtechnical (@Osinttechnical) January 27, 2023
Un precursor direct al bateriei antiaeriene S-400 care a declanșat un conflict puternic între Turcia și NATO din cauza deciziei Ankarei de a achiziționa sistemul rusesc, S-300 a intrat în dotarea forțelor armate sovietice în 1978 și a fost exportat apoi în mai multe state ce făceau parte din blocul sovietic.
Se crede că Ucraina avea în jur de 100 de baterii antiaeriene S-300 și diferite variante ale lor înainte de declanșarea invaziei rusești în data de 24 februarie a anului trecut, majoritatea fiind reactivate după anexarea ilegală a Crimeii în 2014 și războiul separatist din Donbas care a urmat.
Atacul rusesc a fost efectuat cu o rachetă greu de doborât
Ministerul rus al Apărării a pretins de numeroase ori în actualizările sale zilnice privind evoluția „operațiunii militare speciale” că forțele sale au distrus sisteme S-300 ale ucrainenilor însă puține înregistrări video au confirmat de-a lungul lunilor astfel de reușite.
În ceea ce privește această lovitură confirmată, administratorii paginii OSINTTechnical amintesc că forțele ucrainene nu posedă în mod real un sistem antiaerian care să poată opri rachetele balistice cu rază scurtă precum cele folosite de sistemul Iskander, acestea fiind printre cele mai periculoase din dotarea arsenalului Moscovei.
De altfel și oficialii ucraineni au admis acest lucru, afirmând că atacul rusesc ce a avut loc în data de 14 ianuarie asupra Kievului și a altor orașe din Ucraina ar fi folosit rachete balistice, greu de detectat și interceptat.
Purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene ale Ucraine, Yuriy Ignat, a declarat la momentul respectiv că „cel mai probabil, a fost vorba de rachete care au zburat pe o traiectorie balistică dinspre nord. Rachetele balistice sunt dificil de detectat și de doborât pentru noi”.