Rușii și-au doborât din greșeală un avion supersonic în Crimeea

În cursul zilei de ieri (11.09.2022) un avion de tip Su-34 s-a prăbușit chiar în Crimeea, după ce a fost lovit de un sistem de apărare antiaeriană. Imediat au apărut speculații cu privire la faptul că ucrainenii au reușit să lovească aeronava. Pe rețelele de socializare au apărut imagini cu epava avionului doborât.

Doar că ucrainenii au ridicat din umeri. Și nu doar că forțele armate ale Ucrainei nu au revendicat incidentul, dar bloggeri militari ruși au anunțat că aeronava a fost lovit chiar de sistemele de apărare ruse, transmite deschide.md.

Contul de telegram rusesc Fighterbomber, deplânge eșecul rus și precizează că prăbușirea avionului Su-34 nu a fost un accident, ci a fost o consecință a faptului că aeronava a fost lovită chiar de apărarea antiaeriană rusească. Analiza bloggului militar rusesc, care susține invadarea Ucrainei, e preluată și de agenția ucraineană Unian. 

Astfel, bloggul rusesc Fighterbomber a precizat că avionul Su-34 prăbușit în Crimeea în cursul zilei de ieri a fost lovit de apărarea antiaeriană rusă. „Se pare că apărarea noastră antiaeriană nu e deloc prietenă cu aviația noastră militară”, a comentat ironic bloggerul rus.

Pilotul rus a reușit să se catapulteze la timp.

Despre Su-34, considerate de ruși de generația 4 ++

Su-34 este un avion supersonic de vânătoare și bombardament. Acesta face parte din generația 4++ și este capabil să îndeplinească misiuni în mod independent, fără sprijinului aerian al avioanelor de vânătoare.

Avionul Su-34 a fost dezvoltat de compania Sukhoi, parte a Corporației întrunite constructoare de aeronave, și a început să fie produs în serie în anul 2005. Acesta este destinat pentru distrugerea obiectivelor terestre și a țintelor aeriene ale adversarului, în orice condiții meteorologice, pe timp de zi sau de noapte. Aeronava dispune de rachete dirijate cu rază lungă de acțiune din clasele aer-sol și aer-aer. Viteza de zbor este de până la 1.900 de kilometri pe oră, iar autonomia de 4.000 de kilometri. Avionul, cu un echipaj format din doi militari, poate primi la bord o încărcătură de luptă de până la opt tone.

În vara anului 2020, Ministerul rus al Apărării și compania Sukhoi au încheiat un contract privind achiziționarea, în perioada 2021-2022, a 20 de avioane de tip Su-34 în versiunea Su-34M.

Moment emoționant în Parlamentul britanic: Un băiețel a rostit ”Tatăl Nostru” în limba română

Un moment emoționant dedicat Zilei Naționale a României a avut loc vineri în Parlamentul britanic, când Isaac, un copil de cinci ani, a rostit rugăciunea „Tatăl Nostru” în limba română, scrie agenția de știri Basilica a Patriarhiei Române. Momentul a avut loc la finalul unui eveniment aniversar organizat anual în Parlamentul Marii Britanii, cu ocazia Zilei Naționale a României, scrie ziua.md.

Un moment emoționant dedicat Zilei Naționale a României a avut loc vineri în Parlamentul britanic, când Isaac, un copil de cinci ani, a rostit rugăciunea „Tatăl Nostru” în limba română, scrie agenția de știri Basilica a Patriarhiei Române. Momentul a avut loc la finalul unui eveniment aniversar organizat anual în Parlamentul Marii Britanii, cu ocazia Zilei Naționale a României.

Ediția din acest an, intitulată „Precum în cer, așa și pe pământ”, a avut ca obiectiv evidențierea și celebrarea contribuției românilor la dezvoltarea și diversitatea vieții naționale din Regatul Unit al Marii Britanii.

La eveniment a participat Arhiepiscopul grec Nichita de Thyateira și Marea Britanie, care le-a vorbit participanților despre viața în comunitatea eclezială și despre iubirea față de aproapele.

Un alt invitat a fost doctorul Petre Breazu, cercetător al Universității din Cambridge, care a vorbit despre ură și discriminare, în contrast cu învățătura creștină.

„Învățăturile lui Hristos ne cheamă să iubim, să respectăm și să protejăm fiecare persoană, indiferent de originea sau condiția sa”, a transmis cercetătorul.

Potrivit datelor statistice, în Marea Britanie locuiesc aproximativ 1.1 milioane de români. Comunitățile românești sunt răspândite în diverse regiuni ale Regatului Unit, un număr semnificativ având rezidența în Londra, dar și în alte orașe mari precum Manchester, Birmingham sau Edinburgh.

Din acest motiv, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât la începutul anului înființarea Arhiepiscopiei Marii Britanii și a Irlandei de Nord.

Salariul mediu în R. Moldova a crescut!

Mărimea salariului mediu lunar în Moldova în iulie-septembrie a fost de peste 14,1 mii lei, ceea ce este cu 14,2% mai mult decât în trimestrul III 2023, scrie infotag.

Astfel de date au fost publicate de Biroul Naţional de Statistică, menţionând că în sectorul real al economiei câştigurile s-au apropiat de 15 mii lei (+13,9%), în timp ce în sectorul bugetar continuă să rămână în urmă – 11,7 mii (+15,1%).

Potrivit calculelor statisticienilor, numărul de persoane ocupate în Moldova a crescut cu 0,6% pe parcursul anului. Cele mai mari salarii în Moldova sunt câştigate de cei angajaţi în domeniul informaţiei şi comunicaţiilor – peste 34 mii lei, în domeniul bancar şi financiar – 25,9 mii lei, iar de producătorii şi furnizorii de gaze, energie electrică, apă caldă, aer condiţionat – 21,1 mii lei.

Cele mai mici salarii sunt primite de lucrătorii din sectorul de catering şi cazare – 9,5 mii lei, din agricultură, silvicultură şi pescuit – 9,6 mii lei, precum şi din artă şi divertisment – 9,9 mii lei.

Salariile din învăţământ sunt încă departe de media statistică – doar 11,2 mii lei. În sănătate situaţia s-a îmbunătăţit, salariul mediu este de peste 15 mii de lei.

Teatrul ”Alexie Mateevici” invită la deschiderea unei noi stagiuni!

Teatrul Alexie Mateevici vă invită la deschiderea stagiunii XXVI! Așteptarea a luat sfârșit! După un an în care am construit, reclădit, reparat și ne-am depășit limitele, Teatrul Alexie Mateevici își redeschide ușile! 

Pe 14 decembrie, vă invităm să fiți alături de noi pentru a sărbători începutul stagiunii XXXVI și lansarea unei premiere: spectacolul Scaunele de Eugène Ionesco, în regia talentatului Florin Liță. 

Regizor din București, apreciat pentru modul unic în care îmbină tradiția cu modernul, vine să ne surprindă cu o montare care transformă absurdul într-un joc fascinant de întrebări și răspunsuri. Scaunele este o poveste despre sensul vieții, despre cât de importante sunt cuvintele rostite la momentul potrivit și despre obsesii – acele umbre care se așază confortabil pe scaun și nu te mai părăsesc. 

Poate o dorință să nu devină obsesie? Și dacă obsesia apare, cum îi facem față? Veniți să descoperiți împreună răspunsurile. 

Sub îndrumarea lui Florin Liță, actorii noștri – Elena Frunze-Hatman, Grigore Bechet, Giasti Sirah și Victor Untilă – aduc la viață personajele lui Ionesco într-un spectacol care explorează timpul, spațiul și formele în stilul inconfundabil al teatrului absurd.

Nu ratați reprezentațiile:

SCAUNELE:

  • 14 decembrie, ora 18:00 
  • 21 decembrie, ora 18:00 
  • 22 decembrie, ora 18:00 

MICUL PRINȚ

Vă așteptăm la Micul Prinț, în regia lui Mihai Țărnă – o istorie care nu are vârstă, dar reușește mereu să rămână actuală. Spectacolul este o invitație la reflecție, o călătorie prin lumi pline de înțelesuri, unde iubirea și bunătatea sunt cele mai prețioase comori. O poveste despre esența umană, perfectă pentru toate generațiile și mai relevantă ca niciodată în vremurile noastre. 

  • 17 decembrie, ora 18:00 
  • 18 decembrie, ora 18:00 
  • 19 decembrie, ora 18:00
  • 24 decembrie, ora 11:00 

ARTĂ  

Spectacolul ARTĂ, în regia lui Slava Sambriș, este alegerea ideală pentru acest an tumultos. Cele trei personaje – Francoise, Paula și Catherine – vă vor provoca să vă gândiți la limitele prieteniei și la ce înseamnă, cu adevărat, să cunoști pe cineva. Este o comedie dramatică plină de farmec, care cucerește prin replici tăioase, un stil minimalist și o poveste realistă. 

  • 20 decembrie, ora 18:00 

Biletele le găsiți pe pagina noastră https://tam.md/bilete/  sau pot fi rezervate la nr de telefon 0 604 41 471.

Mihailina Moisa, o nouă descoperire uimitoare la ,,Vocea României”. Moldoveanca i-a cucerit pe jurați cu timbrul vocii sale!
Articolul anterior
Anchetă în Portugalia după furtul și comercializarea documentelor NATO
Articolul următor