S-a stins din viață Alexandru Nacu, savant emerit în ştiinţe medicale

S-a stins din viață Alexandru Nacu, savant emerit în ştiinţe medicale. Un nume sonor în psihiatria autohtonă, o personalitate marcantă, care prin munca sa titanică şi-a creat un renume şi o recunoaştere naţională. „Cu profundă tristețe anunțăm despre trecerea în lumea celor drepți a Domnului Alexandru Nacu, personalitate marcantă! Exprimăm compasiune familiei și celor care l-au cunoscut și l-au prețuit ca om și ca personalitate de excepție”, au scris reprezentanții IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie.

Un nume sonor în psihiatria autohtonă, o personalitate marcantă, care prin munca sa titanică şi-a creat un renume şi o recunoaştere naţională. Nacu Alexandru Grigore s-a născut la 11 august 1927, în comuna Cobani, raionul Glodeni.

Şi-a făcut studiile la Liceul Teoretic „Ion Creangă”, după care, în 1946, a absolvit Şcoala de cultură generală din or. Bălţi, iar în 1951 – Institutul de Stat de Medicină din Chişinău, (actuala Universitate de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”). În anii 1951-1954 şi-a continuat studiile în secundariatul clinic la catedra de Psihiatrie, condusă de profesorul Alexei Molohov – un savant notoriu şi un ilustru clinician.

În perioada 1954-1959 activează în calitate de asistent la catedra de Psihiatrie, ulterior în 1959 până în 1969 – conferenţiar la aceeaşi catedră. În 1966, prin concurs este ales şef al catedrei de Psihiatrie, Narcologie şi Psihologie Medicală. În 1984 organizează o nouă catedră de Psihiatrie şi Narcologie a Facultăţii de Perfecţionare a Medicilor, pe care a şi condus-o în decurs de aproape două decenii. Aceste două catedre au devenit un adevărat centru de pregătire a cadrelor naţionale în psihiatrie.

În anul 1958 a susţinut cu succes teza de doctor în ştiinţe medicale cu tema „Rolul infecţiei în evoluţia şi apariţia schizofreniei”, iar în anul 1967 – teza de doctor habilitat în ştiinţe medicale cu genericul „Variantele clinice ale sindromului amentiv”. Doi ani mai târziu, i s-a conferit titlul ştiinţifico-didactic de profesor universitar.

Profesorul Alexandru Nacu a fost un clinician cu o experienţă bogată în diagnosticul şi tratamentul maladiilor psihice, acorda un mare ajutor practic instituţiilor medicale din republică. Se bucura de o bună reputaţie în rândurile pacienţilor.

Pe parcursul a 60 de ani de activitate a educat o pleiadă întreagă de tineri psihiatri şi narcologi. Sub conducerea înţeleaptă a profesorului Alexandru Nacu au fost susţinute 15 teze de doctor şi doctor habilitat în ştiinţe medicale. Astăzi mulţi dintre discipolii săi sunt conducători ai instituţiilor republicane de psihiatrie şi narcologie, şefi de catedră, conferenţiari.

Impunătoare este şi activitatea ştiinţifică a profesorului Alexandru Nacu, însumată în peste 270 de lucrări ştiinţifice, dintre care 6 monografii, mai multe manuale şi elaborări metodice. Investigaţiile efectuate sunt consacrate celor mai actuale probleme în psihiatrie, printre care rolul unor factori exogeni în apariţia şi evoluţia schizofreniei, dereglările de conştiinţă în diferite psihoze, clinica diferitor variante ale dinamicii psihopatiilor, alcoolismul la femei, corelaţiile psihosomatice, relaţiile complexe în domeniul psihosomaticii ş. a.

Rezultatele cercetărilor ştiinţifice, profesorul Alexandru Nacu le-a prezentat la diferite congrese şi simpozioane internaţionale în fosta Uniune Sovietică, România, Finlanda. Pe parcursul a 60 de ani de activitate, profesorul Alexandru Nacu a îmbinat organic obligaţiile de talentat şi experimentat pedagog, savant, clinician şi manager cu o participare activă în viaţa socială.

De-a lungul mai multor ani a fost Psihiatru Principal al Ministerului Sănătăţii, Preşedinte al comisiei de atestare a psihiatrilor, psihiatrilor de copii, psihoterapeuţilor şi narcologilor, membru al Consiliului de Experţi al Ministerului Sănătăţii, Preşedinte al Societăţii Ştiinţifice a Psihiatrilor şi Narcologilor din Moldova.

Pentru activitatea fructuoasă în domeniul pedagogic, ştiinţific şi practic, în 1983 i s-a conferit titlul onorific de Savant Emerit în ştiinţe medicale, în 1989 – de Academician de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, în 1990 – Laureat al premiului în numele Academicianului V. Protopopov (Ucraina), iar în 1995 a fost decorat cu „Ordinul Republicii”.

Kate Middleton, operată de medici italieni. S-a ținut în secret

Ies la iveală noi detalii legate de operația suferită de Kate Middleton. La începutul anului, aceasta a fost supusă unei intervenții la abdomen. Pentru această procedură medicală, o echipă de medici din Italia s-ar fi deplasat la Londra. Printre cei care au luat parte la intervenție se numără unul dintre cei mai renumiți specialiști ai Policlinicii Gemelli, scrie evz.ro.

Potrivit unor zvonuri apărute în spațiul public, neconfirmate de Casa Regală, chirurgii italieni ar fi fost implicați în operația suferită de prințesă în ianuarie. Pentru intervenția suferită de Kate Middleton, soția moștenitorului tronului Angliei, William, medicii britanici ar fi colaborat cu cei italieni.

Cu toate că nu există o confirmare din partea Palatului Buckingham, informația s-a răspândit rapid in spațiul public. De altfel, subiectuleste detaliat de revista „Gente”, în ediția din 3 mai. Nici Policlinica Gemelli nu confirmat această informație.

La intervenție a luat parte un medic reputat de la Gemelli

Kate Middleton ar fi fost operată de un reputat medic din Italia. Încă de la începutul lunii, acesta a vorbit despre diagnosticul prințesei, dar și despre șansele de supraviețuire ale persoanelor care se confruntă cu el. Totuși, acesta nu a lăsat de înțeles că ar fi făcut parte din echipa de medici care s-au ocupat de caz.

Până în prezent, cunoscuta clinică medicală din Italia nu a confirmat că ar avea vreo legătură cu situația prințesei.

Prințul William se ocupă în continuare de angajamentele publice, după ce tatăl acestuia anunțase o perioadă de pauză. Recent, acesta a călătorit în sudul Angliei pentru anumite evenimente, însă nu a scăpat de curiozitatea oamenilor. Aceștia l-au întrebat dacă soția și copiii săi sunt bine.

„Vă supărați dacă vă întreb de soția și copiii dumneavoastră?”, a fost întrebarea primită de William.

Călătoriți în siguranță! Precizările Poliției de Frontieră pentru cei care vor să meargă în călătorie cu copiii

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a venit cu precizări importate pentru părinții și însoțitorii copiilor care planifică să se revină în țară de sărbători sau să plece într-o vacanță cu cei mici.

”Dacă vă întoarceți acasă de sărbători sau pregătiți o escapadă cu cei mici în afara țării, nu vă faceți griji cu privire la formalitățile de frontieră. Poliția de Frontieră vine în ajutorul vostru cu informații utile!

Dragi părinți și însoțitori ai copiilor, cetățeni ai Republicii Moldova,

Este important să vă asigurați că pașaportul copiilor este în regulă. De fapt, încă de la naștere, părinții sunt obligați să obțină acest document de călătorie pentru cei mici.

  • Copiii pot călători însoţiţi de UNUL dintre reprezentanţii legali (părinții), fără acordul celuilalt.
  • O călătorie peste hotare pentru minorii cu ÎNSOŢITORI este nevoie de o declaraţie de la reprezentantul legal.
  • În afară de părinți, reprezentanţi legali se consideră şi TUTORII.

Alte reguli și recomandări pentru o călătorie plăcută alături de copii găsiți AICI.”, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.

Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”

Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”, operat de compania multinaţională franceză Accor, care va circula abia din 2025. Rezervările încep marţi, însă preţurile biletelor au crescut deja puternic, relatează CNBC.

Tarifele de pornire pentru o călătorie de o noapte cu trenul de lux au crescut de la 2.000 de euro (2.168 USD) de persoană, în decembrie 2022, la 2.500 de euro de persoană în noiembrie 2023.

Ambele tarife au fost stabilite în timpul unei perioade de rezervare înainte de vânzare, care necesită depunerea unui avans rambursabil.

Dar tarifele de pornire au crescut acum la 3.500 de euro de persoană pe noapte, potrivit unui comunicat de presă publicat în martie. Aceasta este o creştere uluitoare de preţ cu 75% într-o perioadă de 16 luni.

Trenul este programat să înceapă să circule în primăvara lui 2025, potrivit Accor, compania multinaţională franceză de ospitalitate care operează trenul.

La Dolce Vita Orient Express al Accor urmează să parcurgă nouă rute prin Italia, inclusiv o călătorie de coastă de la Palermo la Roma şi o alta de la Roma la comuna toscană Montalcino.

Trenul ”La Dolce Vita” – care se traduce prin ”Viaţa Dulce” – reflectă epoca glamourului italian surprins de faimosul film din 1960 al lui Federico Fellini cu acelaşi nume.

Filmul este, probabil, cunoscut cel mai mult pentru scena în care actriţa Anita Ekberg a făcut baie în Fântâna Trevi, un grst pentru care turiştii pot fi amendaţi cu o sumă uriaşă.

Rezervările pentru tren se deschid prin telefon pe 2 aprilie şi prin site-ul web al trenului din 24 aprilie.

Accor intenţionează să lanseze un alt tren – numit ”The Orient Express” – folosind vagoane restaurate din secolul al XIX-lea, care au făcut parte odată din trenul istoric ”Nostalgie-Istanbul-Orient-Express”.

Trenul va parcurge diverse rute prin Europa, inclusiv ruta emblematică Paris-Istanbul. Iniţial programat să fie lansat în acest an, trenul este acum programat să înceapă serviciile în 2026.

Se va rejuca finala Cupei Mondiale? Peste 205 mii de francezi au semnat o petiție îndreptată către forul mondial: „Arbitrajul a fost total incorect”
Articolul anterior
Turnul din Pisa a început să se îndrepte. Care este explicația fenomenului
Articolul următor