Începând cu luna octombrie curent, angajații din instituțiile medico-sanitare publice încadrate în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală vor primi salarii de funcție majorate, în medie cu 15%.
De asemenea, personalul medical va beneficia de un supliment pentru munca de noapte, mai mare cu 15%. Decizia a fost luată de Guvern, ca urmare a aprobării pachetului „Spor pentru Moldova”.
Potrivit hotărârii Executivului, salariile personalului medical vor fi majorate de la 13% până la 17%, în funcție de vechimea în specialitate. Pentru personalul auxiliar sanitar și administrativ-gospodăresc este prevăzută o creștere cu 15%.
De majorare vor beneficia circa 48 de mii de lucrători medicali. Salariul mediu al unui medic va crește de la 17 344 de lei la 19 945 de lei, al unui asistent medical de la 11 094 de lei la 12 758 de lei, iar al unei infirmiere de la 6 510 lei la 7 486 de lei.