În Sâmbăta Mare, preoții din mănăstiri și biserici îmbracă haine albe

În ultima săptămână a Postului Sfintelor Paşti şi anume în Sâmbăta mare, preoții și călugării din toate bisericile şi mănăstirile din ţară îmbracă straie albe.

separator

După ce se rosteşte Sfânta Liturghie în Biserică toţi preoţi se schimbă în veşminte albe.

Acestea semnifică puritatea luminii şi harul Dumnezeiesc.

În Noaptea de Înviere, moldovenii merg la biserică cu ouă roșii, cozonac și pască, pentru a fi sfințite de către preot. În alte părți, credincioșii merg la biserică pentru a lua lumină și a aduce acasă focul haric și Bucuria Învierii.

Deputații au purtat astăzi panglici portocalii în piept

Astăzi, pe mesele deputaților au fost prezente mai multe stegulețe portocalii, iar o parte din aleșii poporului au purtat în piept o panglică de aceeași culoare. În spatele acestor simboluri stă o campanie de informare despre violența de gen, la care s-au alăturat mai multe instituții de stat, organizații internaționale, misiuni diplomatice și societatea civilă, scrie diez.md.

Campania se numește „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen” și a început pe 25 noiembrie, de Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor.

Potrivit Națiunilor Unite, în Republica Moldova, campania „16 Zile de Activism” este organizată de 23 de ani, iar culoarea ei simbolizează un viitor luminos, fără violență. Campania are și un hashtag: #NICIOSCUZĂ.

În cadrul ședinței plenare, deputata Doina Gherman a oferit mai multe detalii despre cazurile de violență și femicid înregistrate în Republica Moldova.

În 2023, la nivel mondial, 51 100 de femei și fete au fost ucise de parteneri intimi sau membri ai familiei. Aceasta reprezintă 140 de femei pe zi.

Aprobat: Avertismente șoferilor pentru încălcările care nu pun în pericol siguranța participanților la trafic

Șoferii care vor comite încălcări care nu au urmări semnificative asupra ordinii și securității publice se vor alege cu avertismente, dar nu cu amenzi. Un PROIECT de modificare a Codului contravențional a fost votat în a doua lectură de 61 de deputați, scrie tvrmoldova.md.

Avertismentul va fi aplicat de către agentul constatator, fără remiterea cauzei contravenționale în instanța de judecată, doar în cazurile în care sunt întrunite cumulativ două condiții. Mai exact, este necesar ca persoana vizată să nu fi fost sancționată pe parcursul ultimului an pentru comiterea aceleiași contravenții. La fel, persoana vizată trebuie să aibă achitate toate amenzile aplicate pentru faptele comise anterior.

Potrivit documentului, printre încălcările care vor putea fi sancționate doar cu un avertisment figurează exploatarea vehiculelor cu defecte tehnice în sistemul de frânare sau în mecanismul de direcţie, în dispozitivele de iluminare ori de semnalizare; conducerea unui vehicul cu numărul de înmatriculare indescifrabil sau cu placa de înmatriculare amplasată incorect; nerespectarea exigențelor de folosire a dispozitivelor de iluminat pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate redusă; neconectarea în faruri a luminii de întâlnire sau a luminii de deplasare pe timp de zi.

„Proiectul susține intenția responsabilizării participanților la trafic ale căror acțiuni ilicite generează urmări nesemnificative ordinii și securității publice, oferind posibilitatea aplicării alternative a unei sancțiuni cu caracter nepecuniar”, se menționează în nota informativă a inițiativei legislative.

Modificările legislative au fost propuse de Ministerul Afacerilor Interne și vor intra în vigoare la publicarea în Monitorul Oficial.

Atac asupra Hidrocentralei de la Novodnestrovsc

În această dimineață, în intervalul orelor 07:58 – 08:10, pe sectoarele de responsabilitate a punctelor de trecere a frontierei Briceni, Ocnița, Otaci, pe direcția punctelor de trecere a frontierei „ Grimăncăuți -Vașkivțî”, „Bârnova-Voșcovo”, „Otaci-Moghilev-Podolsc”, de către patrule, au fost auzite mai multe bubuituri care s-au produs pe teritoriul Ucrainei, informează Poliția de frontieră, scrie jurnal.md.

Potrivit autorităților ucrainene, a fost atacată Hidrocentrala de la Novodnestrovsk, iar sistemele de apărare antiaeriană ucrainene au respins atacul.

În context, autoritățile de frontieră precizează că de la ora 08:05, PTF Otaci și PTF Unguri și-au sistat activitatea din cauza alertelor aeriene pe teritoriul UA.

La 09:20, acestea și-au reluat activitatea.

Victoria Roșca, autoarea vlogului “Zâmbărele”, va găti în doar 5 minute o înghețată raw vegană de Paște!
Articolul anterior
Grav accident la Edineț. Un tânăr s-a stins, iar alți patru se află în stare gravă la spital
Articolul următor