Şapte oraşe britanice, finaliste pentru găzduirea Eurovisionului în numele Ucrainei

Şapte oraşe britanice sunt finaliste în procesul de selecţie a gazdei următoarei ediţii a Eurovision care, din cauza invaziei ruse, va fi desfăşurată în Marea Britanie în numele Ucrainei.

Şapte oraşe britanice, finaliste pentru găzduirea Eurovisionului în numele Ucrainei

Cele şapte finaliste care şi-au exprimat dorinţa de a găzdui celebrul concurs sunt: Birmingham, Glasgow, Leeds, Liverpool, Manchester, Newcastle şi Sheffield. Alte oraşe candidate, printre care Londra şi Belfast, nu au fost selectate, transmite Jurnal.md.

Decizia va fi anunţată în toamnă.

Regatul Unit nu a mai fosta gazda Eurovision din 1998, când concursul s-a desfăşurat la Birmingham, oraş situat în centrul Angliei. De-a lungul timpului, Marea Britanie a fost gazda acestei competiţii muzicale de opt ori, scrie Agerpres.

După ce a obţinut primul loc, o victorie simbolică, la ediţia din mai de la Torino, Ucraina a contestat iniţial decizia organizatorilor de a-i retrage dreptul de a găzdui cea de-a 67-a ediţie din motive de securitate.

În iunie, Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (UER) a estimat că nu sunt întrunite condiţiile de securitate astfel încât Ucraina să organizeze concursul şi că a lansat negocieri cu Regatul Unit, al cărei reprezentant a ieşit pe locul al doilea.

Pe 25 iulie, UER a anunţat încheierea unui acord cu guvernul britanic astfel încât concursul să fie organizat de BBC, într-o versiune în care Ucraina va avea un loc de cinste.

Regatul Unit şi-a arătat susţinerea pentru liderii de la Kiev de la începutul invaziei ruse impunând Moscovei sancţiuni economice fără precedent şi furnizând arme letale armatei ucrainene. Prim-ministrul Boris Johnson a menţinut un contact apropiat cu preşedintele Volodimir Zelenski, pe care l-a vizitat de două ori de la începutul noii ofensive ruse în luna februarie.

Una dintre marile favorite ale competiţiei, Kalush Orchestra a câştigat în luna mai finala concursului cu melodia ”Stefania”, care combină hip-hopul cu muzica tradiţională, o victorie care simbolizează rezistenţa ucraineană în faţa războiului, precum şi solidaritatea populară europeană.

Britanicul Sam Ryder, interpretul melodiei ”Space Man”, a ieşit pe locul al doilea, un rezultat nesperat pentru britanici care, în ultimii ani, s-au aflat pe ultimele locuri, iar la ediţia din 2021 nu au obţinut niciun punct.

Kate Middleton, operată de medici italieni. S-a ținut în secret

Ies la iveală noi detalii legate de operația suferită de Kate Middleton. La începutul anului, aceasta a fost supusă unei intervenții la abdomen. Pentru această procedură medicală, o echipă de medici din Italia s-ar fi deplasat la Londra. Printre cei care au luat parte la intervenție se numără unul dintre cei mai renumiți specialiști ai Policlinicii Gemelli, scrie evz.ro.

Potrivit unor zvonuri apărute în spațiul public, neconfirmate de Casa Regală, chirurgii italieni ar fi fost implicați în operația suferită de prințesă în ianuarie. Pentru intervenția suferită de Kate Middleton, soția moștenitorului tronului Angliei, William, medicii britanici ar fi colaborat cu cei italieni.

Cu toate că nu există o confirmare din partea Palatului Buckingham, informația s-a răspândit rapid in spațiul public. De altfel, subiectuleste detaliat de revista „Gente”, în ediția din 3 mai. Nici Policlinica Gemelli nu confirmat această informație.

La intervenție a luat parte un medic reputat de la Gemelli

Kate Middleton ar fi fost operată de un reputat medic din Italia. Încă de la începutul lunii, acesta a vorbit despre diagnosticul prințesei, dar și despre șansele de supraviețuire ale persoanelor care se confruntă cu el. Totuși, acesta nu a lăsat de înțeles că ar fi făcut parte din echipa de medici care s-au ocupat de caz.

Până în prezent, cunoscuta clinică medicală din Italia nu a confirmat că ar avea vreo legătură cu situația prințesei.

Prințul William se ocupă în continuare de angajamentele publice, după ce tatăl acestuia anunțase o perioadă de pauză. Recent, acesta a călătorit în sudul Angliei pentru anumite evenimente, însă nu a scăpat de curiozitatea oamenilor. Aceștia l-au întrebat dacă soția și copiii săi sunt bine.

„Vă supărați dacă vă întreb de soția și copiii dumneavoastră?”, a fost întrebarea primită de William.

Călătoriți în siguranță! Precizările Poliției de Frontieră pentru cei care vor să meargă în călătorie cu copiii

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a venit cu precizări importate pentru părinții și însoțitorii copiilor care planifică să se revină în țară de sărbători sau să plece într-o vacanță cu cei mici.

”Dacă vă întoarceți acasă de sărbători sau pregătiți o escapadă cu cei mici în afara țării, nu vă faceți griji cu privire la formalitățile de frontieră. Poliția de Frontieră vine în ajutorul vostru cu informații utile!

Dragi părinți și însoțitori ai copiilor, cetățeni ai Republicii Moldova,

Este important să vă asigurați că pașaportul copiilor este în regulă. De fapt, încă de la naștere, părinții sunt obligați să obțină acest document de călătorie pentru cei mici.

  • Copiii pot călători însoţiţi de UNUL dintre reprezentanţii legali (părinții), fără acordul celuilalt.
  • O călătorie peste hotare pentru minorii cu ÎNSOŢITORI este nevoie de o declaraţie de la reprezentantul legal.
  • În afară de părinți, reprezentanţi legali se consideră şi TUTORII.

Alte reguli și recomandări pentru o călătorie plăcută alături de copii găsiți AICI.”, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.

Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”

Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”, operat de compania multinaţională franceză Accor, care va circula abia din 2025. Rezervările încep marţi, însă preţurile biletelor au crescut deja puternic, relatează CNBC.

Tarifele de pornire pentru o călătorie de o noapte cu trenul de lux au crescut de la 2.000 de euro (2.168 USD) de persoană, în decembrie 2022, la 2.500 de euro de persoană în noiembrie 2023.

Ambele tarife au fost stabilite în timpul unei perioade de rezervare înainte de vânzare, care necesită depunerea unui avans rambursabil.

Dar tarifele de pornire au crescut acum la 3.500 de euro de persoană pe noapte, potrivit unui comunicat de presă publicat în martie. Aceasta este o creştere uluitoare de preţ cu 75% într-o perioadă de 16 luni.

Trenul este programat să înceapă să circule în primăvara lui 2025, potrivit Accor, compania multinaţională franceză de ospitalitate care operează trenul.

La Dolce Vita Orient Express al Accor urmează să parcurgă nouă rute prin Italia, inclusiv o călătorie de coastă de la Palermo la Roma şi o alta de la Roma la comuna toscană Montalcino.

Trenul ”La Dolce Vita” – care se traduce prin ”Viaţa Dulce” – reflectă epoca glamourului italian surprins de faimosul film din 1960 al lui Federico Fellini cu acelaşi nume.

Filmul este, probabil, cunoscut cel mai mult pentru scena în care actriţa Anita Ekberg a făcut baie în Fântâna Trevi, un grst pentru care turiştii pot fi amendaţi cu o sumă uriaşă.

Rezervările pentru tren se deschid prin telefon pe 2 aprilie şi prin site-ul web al trenului din 24 aprilie.

Accor intenţionează să lanseze un alt tren – numit ”The Orient Express” – folosind vagoane restaurate din secolul al XIX-lea, care au făcut parte odată din trenul istoric ”Nostalgie-Istanbul-Orient-Express”.

Trenul va parcurge diverse rute prin Europa, inclusiv ruta emblematică Paris-Istanbul. Iniţial programat să fie lansat în acest an, trenul este acum programat să înceapă serviciile în 2026.

Rusia intensifică atacurile aeriene, încercând să-şi relanseze ofensiva în estul Ucrainei
Articolul anterior
Ce profesii își aleg tinerii de astăzi? Topul celor mai solicitate specialități la admitere
Articolul următor