Sărbătoare mare la creștinii ortodocși de stil vechi! Aceștia îl prăznuiesc astăzi pe Sfântul Dumitru

O femeie de 58 ani din Constanța a câștigat daune în valoare de 50 de mii de euro la CEDO, după ce medicii au diagnosticat-o greșit cu cancer. Aceste daune trebuie plătite de Spitalul Județean Constanța. Ăn anul 2008, femeia a descoperit că are un nodul și a mers la Spitalul Județean Constanța pentru investigații amănunțite, scrie presa română.

Medicii i-au spus că are cancer. După 2 ani, pacienta a aflat că diagnosticul a fost pus greșit și a dat spitalul în judecată. Au urmat 14 ani de procese cu audieri și, în cele din urmă, femeia a hotărât să meargă la CEDO, unde a și câștigat. Acum, magistrații Tribunalului Constanța au decis ca Spitalul Județean Constanța și medicul care a pus diagnosticul să-i plătească pacientei despăgubiri în valoare de 50.000 euro.

În urmă cu câțiva ani, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că România a încălcat dreptul la libertate și siguranță (art. 5 CEDO) și dreptul la respectarea vieții private și de familie (art. 8 CEDO), prin obligarea a două persoane la internare forțată într-un spital de psihiatrie.

În septembrie 2011, două persoane au fost oprite pe stradă de către un echipaj de poliție de proximitate care le-a cerut să se legitimeze. Cei doi au refuzat și au lovit polițiștii. S-a deschis un dosar penal pentru ultraj și tulburarea liniștii publicii. În cursul urmăririi penale s-a făcut evaluarea lor psihiatrică. Medicii legiști au stabilit că cei doi sufereau de tulburări persistente delirante și că au comis faptele imputate fără discernământ.

O asistentă specializată pe secția de îngrijiri paliative de la Old Colony Hospice din Massachusetts a dezvăluit, într-un articol publicat pe blogul personal care a revenit recent în atenția publică, care sunt cele cinci regrete pe care cei mai mulți oameni și le exprimă pe patul de moarte, scrie digi-word.tv.

În postarea respectivă, ea a menționat că a fost alături de pacienții săi în ultimele săptămâni din viața lor și astfel a reușit să înțeleagă mai bine ce gândeau în ultimele zile.

„Negare, frică, furie, remușcări și, în cele din urmă, acceptare”, acestea erau sentimentele care îi încercau pe cei mai mulți dintre pacienți, potrivit declarațiilor făcute de asistentă, care a precizat, însă, că fiecare dintre ei și-a găsit pacea înainte de a se stinge din viață.

Care au fost principalele cinci regrete exprimate de pacienți:

Nu au trăit pentru ei înșiși

Asistenta respectivă a explicat că cei mai mulți dintre pacienții ei au regretat faptul că nu și-au trăit viața după bunul plac, ci au făcut alegerile pe care și le-au dorit cei din jurul lor. Când și-au dat seama că viața lor se apropie de sfârșit, au putut privi înapoi cu claritate și au văzut câte vise au rămas neîmplinite.

Au muncit prea mult

Asistenta a explicat că în special bărbații regretau că nu au petrecut mai mult timp alături de soții sau de copii de-a lungul vieții. Au existat, de asemenea, și femei care și-au exprimat acest regret, însă asistenta a subliniat că numărul lor era mai mic.

Și-au reprimat sentimentele

Un alt regret întâlnit printre pacienții ei a fost reprimarea sentimentelor. Mai exact, unii dintre pacienți mărturiseau că și-au ascuns sentimentele, pentru a evita discuții interminabile. În consecință, au acceptat o „existență mediocră” și nu și-au atins niciodată adevăratul potențial.

Pierderea unor relații de prietenie

Mulți dintre pacienți au înțeles valoarea prieteniilor abia în ultimele săptămâni de viață, când era aproape imposibil să-i mai găsească pe oamenii respectivi.

„Oamenii s-au lăsat atât de prinși în propriile vieți încât au lăsat să treacă pe lângă ei prietenii de aur de-a lungul anilor”, a explicat asistenta în postarea de pe blog.

Nu și-au permis să fie fericiți

Asistenta a dezvăluit că majoritatea oamenilor au realizat, în final, că fericirea era o alegere.

„Frica de schimbare i-a făcut să pretindă, în fața altora și a lor înșiși, că sunt mulțumiți. Dar, în adâncul sufletului, tânjeau să râdă sincer și să aibă din nou o doză de nebunie în viața lor”, a mai detaliat asistenta.

„Viața este o alegere. Este viața TA. Alege conștient, alege înțelept, alege sincer. Alege fericirea”, a încheiat asistenta.

Un om de știință de top din SUA susține că a descoperit dovezi ale existenței unei vieți de apoi, în urma studiilor care au implicat milioane de pacienți. Cu toții au avut experiențe apropiate de moarte, scrie adevarul.ro.

Potrivit doctorului Sam Parnia, profesor în cadrul Universității din New York, pacienții care sunt resuscitați după ce li se oprește inima povestesc frecvent că au retrăit „fiecare moment din viața lor”.

El susține că este deosebit de remarcabil faptul că aceștia își retrăiesc amintirile nu numai din propria lor perspectivă, ci și ca și cum ar privi prin ochii altor persoane.

Se crede că aceste fenomene, care au fost o sursă de fascinație atât pentru medici, cât și pentru public timp de zeci de ani, apar atunci când oamenii sunt „morți” clinic și este extrem de puțin probabil să supraviețuiască.

Dr. Parnia a realizat timp 30 de ani de cercetări care au implicat milioane de oameni pentru a evalua unde se termină viața și unde începe moartea.

„Multe milioane de oameni din întreaga lume au trecut prin această fază timpurie a morții și au fost readuși la viață. Am studiat acest lucru la multe mii de oameni folosind multe metode științifice diferite. În mod incredibil, [pacienții] raportează în mod constant că, deși din perspectivă exterioară se pare că nu există conștiință și că ar trebui să fie morți, în interior trec printr-o nouă experiență. Ei simt că propria lor conștiință, propria lor personalitate, devine brusc vastă și devine mai lucidă și mai ascuțită. Ei sunt capabili să adune informații despre ceea ce li se întâmplă, în timp ce medicii și asistentele încearcă să îi resusciteze”, susține dr. Parnia.

Ceea ce este cu adevărat remarcabil, susține cercetătorul, este că, în această stare, ei încep apoi „să retrăiască fiecare moment din viața lor, fiecare interacțiune pe care au avut-o cu alții – nu numai din propria lor perspectivă, ci și din experiența și perspectiva celeilalte persoane”.

„De exemplu, dacă au făcut ceva care a rănit pe cineva, retrăiesc exact aceeași durere pe care a avut-o cealaltă persoană. Dacă au făcut ceva care a provocat fericire în alte persoane, retrăiesc aceeași fericire”, afirmă cercetătorul.

Experiențele de a vedea și auzi lucruri în timp ce sunt în moarte clinică au o bază științifică.

Creierul încă mai funcționează, după ce inima s-a oprit

De ani de zile, studiile au arătat că creierul uman încă funcționează normal pentru o perioadă foarte scurtă de timp după ce inima se oprește, deși pare să își fi încetat activitatea la scanările regulate.

Cercetările au arătat, de asemenea, că, în timpul resuscitării, creierul încă mai poate avea explozii sporadice de activitate, chiar și după o oră fără oxigen.

Astfel de descoperiri au determinat unii medici să solicite o revizuire a practicii standard conform căreia oamenii ar trebui declarați morți după trei-cinci minute de privare a creierului de oxigen, deoarece acești pacienți ar putea, teoretic, să fie resuscitați.

„Nimic din toate acestea nu este așa cum ne așteptam să fie. Nu ar fi trebuit să fim capabili să inversăm moartea. Nu trebuia să investigăm ce se întâmplă dincolo de moarte. Noi doi nu ne putem aminti mai mult de o fracțiune din viața noastră, dacă ni s-ar cere. Și totuși, în moarte, e ca și cum tot ce a fost înregistrat în viață iese la iveală ca un aisberg. Brusc, îți evaluezi întreaga viață prin prisma moralității și a eticii”, spune dr. Parnia.

Oamenii au povestit pentru publicația citată despre experiențe extracorporale, cum ar fi „vederea unor lumini strălucitoare la capătul unui tunel sau întâlnirea cu rude decedate”.

Alții, între timp, și-au amintit, de asemenea, că au văzut „viață de apoi cerească”.

În timp ce încă se explorează dovezile că ceva se întâmplă în creier după moartea clinică, motivul exact pentru care atât de mulți oameni au experiențe similare rămâne un subiect de dispută între experți.

Unii teoretizează că, pe măsură ce creierul suferă aceste schimbări, „frânele” sistemului se eliberează, ceea ce deschide percepția noastră către „experiențe incredibil de lucide și vii ale amintirilor stocate din viața noastră”.

Totuși, aceasta este doar o teorie, iar alți experți o contestă.