Creștinii ortodocși de stil vechi îl prăznuiesc astăzi pe Sfântul Mare Mucenic Dumitru, sărbătoare numită în popor Simedru, informează unica.md.
În această zi, în toate bisericile de stil vechi din țară este oficiat serviciul divin. De ziua pomenirii Sfântului Dumitru, păstorii, pentru a afla cum va fi iarna, aștern pe iarbă un suman și observă ce oaie va călca prima pe el. Dacă oaia e neagră, iarna va fi blândă. Dacă va fi una albă, ne așteaptă o iarnă geroasă. Conform tradiției, Ziua pomenirii Sfântului Dumitru este considerată începutul iernii.
Se zice că primăvara, pe când se aude primul orăcăit al broaștelor, Sfântul Gheorghe întinde mâna spre Sfântul Dumitru, ia cheile, cu una din ele închizând iarna, iar cu alta deschizând primăvara. După ce toate păsările pleacă în țările calde și nu se aud broaștele, vântul tomnatic vâjâie prin câmpii și păduri, Sfântul Dumitru, tremurând de frig, întinde acum mâna el spre Sfântul Gheorghe, ia cheile și cu una din ele închide zilele frumoase cu soare, iar cu alta deschide iarna cu mânie asupra lumii. La Simedru prin multe locuri se termina pășunatul, se alegeau oile, se achitau cu păstorii și-i angajau pentru anul viitor. În popor se spune: „La Simedru ciobanii își caută stăpânii”.
Dimitrie sau Dumitru, fiul proconsulului roman din Salonic, a trăit pe vremea împăraților Dioclețian și Galeriu. El a fost botezat pe ascuns de părinții săi, care erau creștini. Dimitrie a devenit un predicator, continuându-și totodată cariera de militar. Pentru că l-a binecuvântat pe un tânăr soldat să-l înfrunte pe vandalul Lie, care ucidea creștini fără cruțare, Sfântul Dumitru a fost omorât din ordinul împăratului, iar trupul său a fost lăsat pradă fiarelor sălbatice. El a fost canonizat ca mare mucenic.
La scurt timp după moartea Sfântului Dumitru, la Salonic a fost ridicată o bazilică pe mormântul său. O sută de ani mai târziu, în timpul construcției unui nou templu, au fost descoperite moaștele sfântului mucenic. De câteva ori s-a încercat mutarea lor la Constantinopol, dar de fiecare dată Sfântul și-a arătat misterios voința de a rămâne protectorul orașului natal.
În R. Moldova locuiesc peste 37 de mii de persoane care poartă numele Dumitru sau derivatele acestuia – Dimitrie, Dumitrița și Dumitra. Mulți creștini își iau icoana Sfântului Dumitru ca hram al casei, să-i aibă în pază.