Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare (ANCE) informează despre rezultatele anchetei privind apariția în spațiul online, în timpul desfășurării probelor de examen de absolvire a gimnaziului, a subiectelor și soluțiilor acestora, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
Mecanismele de securizare a testelor de examen, utilizate în sesiunea 2024, au permis identificarea imediată de către ANCE a instituțiilor de învățământ de unde au avut loc scurgerile de informații în timpul probelor de examen. Toate materialele acumulate au fost transmise către Inspectoratul Național de Investigații al Inspectoratului General al Poliție.
În urma desfășurării anchetei, Inspectoratul Național de Investigații a informat MEC că a identificat 6 persoane care se fac vinovate de comiterea faptei culpabile prevăzute de art. 3304 Cod Contravențional Publicarea subiectelor pentru examenele de absolvirea a gimnaziului și de bacalaureat, precum și a soluțiilor acestora, care se sancționează cu amendă de la 30 la 90 de unităţi convenţionale (în cazul persoanelor fizice), cu amendă de la 150 la 240 de unităţi convenţionale (în cazul persoanelor juridice), cu amendă de la 150 la 240 de unităţi convenţionale (în cazul persoanei cu funcţie de răspundere) cu privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii sau de dreptul de a desfăşura anumite activităţi pe un termen de la 3 luni la un an. Aceste persoane sunt din raioanele: Glodeni, Criuleni, Sîngerei, Florești și Anenii Noi.
Inspectoratul Național de Investigații al Inspectoratului General al Poliției a remis copiile materialelor către IP Glodeni, IP Criuleni, IP Sîngerei, IP Florești, IP Anenii Noi pentru aplicarea sancțiunilor prevăzute de art. 3304 Cod Contravențional.
Ministerul Educației și Cercetării va monitoriza în continuare rezultatele anchetei și va depune toate eforturile pentru a asigura un mediu educațional corect, transparent și echitabil pentru toți elevii. Orice tentativă de fraudă va fi tratată în conformitate cu legea.