Scandal de proporţii în Israel după ce s-a depistat că mai mulţi medici, care şi-au făcut studiile în Moldova, activau în ţară în baza unor diplome false.
40 de medici şi farmacişti israelieni au fost reţinuţi în acest caz. Majoritatea celor arestaţi activau în spitale din Israel, unele dintre ele extrem de importante. Dosarul deschis în acest caz a fost intitulat „Diplome pentru a ucide”.
Potrivit anchetatorilor, după ce studenţii învăţau câţiva ani în Moldova, aceştia obţineau diplome ilegale eliberate deja de instituţii din Armenia. Schema a fost descoperită de un membru al delegaţiei Consiliului Superior de Supraveghere al Arabilor Israelieni care a efectuat o vizită în Moldova.
Delegaţia a avut mai multe întâlniri cu profesori şi studenţi de la medicină. Doctorul a observat că foarte mulţi studenţi au obţinut diplome de absolvire după doar un an sau trei de studii, în timp ce colegii lor învăţau cinci sau şase ani.
În urma investigaţiilor sale, medicul a mai stabilit că de fabricarea documentelor false se ocupa un tânăr sirian, care era în contact permanent cu complici din Chişinău şi Erevan. El ar fi avut un colaborator şi în Fâşia Gaza, pe nume Abu al-Wahid. Cel din urmă se ocupa de găsirea potenţialilor clienţi.
Presa internaţională scrie că Abu al-Wahid a murit acum câteva zile în circumstanţe neclare. Gruparea lua de la viitorii studenţi la medicină câte 15 mii de euro, iar în total ar fi fost emise 217 diplome false.
sursa: www.publika.md