Schemă de șantaj dirijată din penitenciarul de la Cricova, prin care trei deținuți au pretins de la altul peste 33.000 de lei

Mai exact, cei trei cu vârste de 24, 28 și 36 de ani l-au constrâns pe deținutul șantajat (inclusiv l-au bătut) ca să joace cărți contra bani, chiar dacă acest joc sau altele de noroc sunt interzise în penitenciar și chiar dacă cunoșteau că acesta nu aveau bani. Astfel, pe parcursul anului 2024, aceștia au obținut transferuri bănești pe cartele bancare de la rudele acestuia peste 23.000 lei, urmând să mai primească altă tranșă de peste 10.000 lei, pentru bugetul comun al grupului criminal organizat din care fac parte, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Totuși, una din rudele persoanei șantajate, care muncea în afara țării și transfera sume de bani la solicitarea acesteia, a depus plângere la revenirea în Moldova; iar deținutul vizat a fost transferat într-un alt penitenciar pentru ca să-i fie asigurată securitatea.  Au urmat șase percheziții la cei trei condamnați sub conducerea procurorilor PCCOCS, desfășurate cu sprijinul mascaților angajaților Administrației Naționale a Penitenciarelor (DDS Pantera).

Astfel, de la cei trei deținuți au fost ridicate telefoane mobile și cartele telefonice care ar fi folosite în schema de șantaj (dintre care una a fost înghițită de către un deținut percheziționat), precum și înscrisuri cu datele unei cartele bancare și substanțe prezumtiv interzise în penitenciar ce urmează a fi supuse expertizării.

Urmează ca cei trei deținuți din penitenciarul din Cricova să fie transferați într-un alt  penitenciar din Chișinău, pentru continuarea investigațiilor. Aceștia-și ispășesc pedepsele pentru omor și cauzare de vătămări corporale care au rezultat în decesul persoanei, pentru  termene de până la 17 ani închisoare. Deținutul condamnat pentru cel mai lung termen și-a început ispășirea pedepsei din 2011 și avea rolul neoficial de „supraveghetor” al unui bloc locativ din penitenciar în cadrul grupului infracțional.

Investigațiile continuă, timp în care cei trei deținuți cercetați beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Sute de soldați moldoveni, chemați pe poligon. Autoritățile anunță exerciții militare

Soldații în rezervă sunt așteptați la centrele militare din țară. Armata Națională a Republicii Moldova anunță că pe parcursul lunilor aprilie, mai și noiembrie vor avea loc antrenamente de instruire cu soldații în rezervă. Exercițiile vor dura cinci zile. Scopul acestora este să verifice aptitudinilor rezerviștilor, precum și să-i familiarizeze pe aceștia cu echipamentul și armamentul din dotare, scrie evz.ro.

Când vor avea loc exercițiile militare

Primul exercițiu din acest an va avea loc în perioada 7-11 aprilie. Potrivit reprezentanților Ministerului Apărării persoanele care sunt preconizate să participare la instruiri vor fi chemate la Centrele Militare Teritoriale prin ordine. Aceștia vor primi actele de chemare la locul unde își au viza de reședință.

”Astfel de exerciții au fost organizate și în anii precedenți în conformitate cu cerințele Legii nr. 1244/2002 cu privire la rezerva Forțelor Armate, precum și Planului de instruire al Armatei Naționale pentru anul curent”, se menționează în comunicatul Ministerului Apărării.

Anul trecut, rezerviștii au participat la exerciții militare în lunile martie, mai, iunie și iulie. Ministerul Apărării al Republicii Moldova mai anunță că va informa suplimentar cetățenii cu privire la perioadele desfășurării instruirilor.

Cine face parte din rezerva Forțelor Armate

Rezerva Forţelor Armate o formează cetăţenii care sunt trecuţi în rezervă după îndeplinirea serviciului militar. Aceștia au absolvit cursul deplin de instruire la catedra militară și sunt apţi pentru serviciul milita. Totodată, aceștia nu au îndeplinit această obligaţiune până la împlinirea vârstei de 27 de ani și au absolvit cursurile de pregătire a rezerviştilor în cadrul centrelor de instruire a rezervei Forţelor Armate.

În funcţie de gradul de pregătire militară, rezerva Forţelor Armate se împarte în câteva categorii. E vorba de: rezervă instruită, din care fac parte cetăţenii care au îndeplinit serviciul militar. Rezervă neinstruită, alcătuită din cetăţenii apţi pentru serviciul militar, dar care nu au îndeplinit această obligaţiune până la împlinirea vârstei de 27 de ani. Iar a treia categorie sunt rezerviştii neinstruiţi.

Expoziție de planșe „Foametea organizată de URSS în Basarabia (1946-1947)”, din 25 martie, la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală

Din 25 martie, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, în colaborare cu Muzeul Virtual al Foametei din Basarabia, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării USM și Asociația Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu”, vă invită să vizitați expoziția „Foametea organizată de URSS în Basarabia (1946-1947)”, ce va fi prezentată la Conacul Balioz, satul Ivancea, raionul Orhei.

Expoziția își propune să adâncească conștientizarea unui episod tragic din istoria Republicii Moldova – foametea organizată de regimul totalitar sovietic, care a lovit crunt Basarabia între anii 1946-1947. Vizitatorii vor avea ocazia să vizualizeze planșe cu documente istorice, fotografii autentice și marturii ale supraviețuitorilor, care reflectă suferințele trăite și impactul devastator pe termen lung al acestei catastrofe asupra comunităților din Basarabia.

Această expoziție este un omagiu adus celor care au pierit în urma foametei organizate, care a fost una dintre cele mai odioase crime împotriva umanității comise de regimul sovietic. Conform studiilor și cercetărilor de specialitate, aproximativ 200.000 de oameni, adică peste 10% din populația RSS Moldovenească, au murit din cauza acestei tragedii colective.

De asemenea, prin această expoziție, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală își propune să contribuie la informarea și sensibilizarea opiniei publice cu privire la jertfa imensă a populației basarabene. 

Expoziția are loc cu prilejul Zilei comemorării victimelor foametei din RSS Moldovenească, marcată anual în cea de-a treia sâmbătă a lunii aprilie, conform deciziei Parlamentului Republicii Moldova din 7 aprilie 2022.

Acest articol este publicat în cadrul unui parteneriat gratuit de promovare a evenimentelor culturale.

Viscol la început de aprilie în România. Temperaturile scad dramatic, iarna se întoarce

Începutul lunii aprilie vine cu o mare surpriză. Temperaturile vor scădea, ploile se vor extinde în toată România, iar în unele regiuni se vor transforma în lapoviță și ninsoare. Vremea se va răci pentru câteva zile, scrie evz.ro.

Administrația Națională de Meteorologie a estimat că sfârșitul luni martie va fi bogat în precipitații. Mai mulți cicloni mediteraneeni vor traversa, succesiv, țara, de la sud-vest spre nord-est.

Vremea va fi caldă zilele următoare

Chiar și așa, temperaturile vor fi mai ridicate decât în mod obișnuit.

„Vremea în țară se va menține deosebit de caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări în vestul, nordul și centrul țării unde local vor fi averse și descărcări electrice.

Iarna revine de la 1 aprilie

Cu toate acestea, pericolul iernii n-a trecut definitiv. De pe 1 aprilie, vremea va intra într-un proces de răcire.

Ploile vor afecta la început nord-vestul, apoi se vor extinde în toată țara.

Pe 2 aprilie, temperaturile vor scădea dramatic, iar în nordul, centrul și vestul țării nu vor mai trece de 2-3 grade.

Tot aici, precipitațiile se vor transorma în lapoviță și ninsoare. La munte, va ninge viscolit.

Pe 3 aprilie, ciclonul va ajunge în miezul țării. Vor fi precipitații mixte în majoritatea regiunilor. În jumătatea de nord a țării va ninge.

Maximele se opresc la 5-6 grade, în timp ce, pe parcursul nopții următoare, temepraturile scad sun zero grade în toată țara, cu -5 grade în Transilvania.

Meteorologii moldoveni nu au anunțat, deocamdată, dacă ciclonii vor ajunge și în R. Moldova.

CEC oferă alegătorilor posibilitatea de a verifica online listele electorale și secțiile de votare
Articolul anterior
Îngrijire Personală de Încredere pentru Toți de la Brandul CL/P
Articolul următor
Close menu