Secretarul General al ONU la Chișinău: ,,Republica Moldova a dat un exemplu de umanitate și solidaritate întregii lumi”

Opțiunile de dezvoltare a parteneriatului cu Organizația Națiunilor Unite (ONU), dar și viziunile forumului în menținerea păcii și securității în regiune, au fost discutate astăzi, în cadrul unei întrevederi dintre prim-ministra Natalia Gavrilița cu Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, care se află, în premieră, într-o vizită oficială în Republica Moldova.

În cadrul discuțiilor, Natalia Gavrilița a reiterat poziția de condamnare de către Republica Moldova a agresiunii militare ruse împotriva Ucrainei, menționând că aceste acțiuni reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internațional: „Republica Moldova a condamnat din prima zi agresiunea rusă împotriva Ucrainei, am cerut oprirea luptelor și restabilirea păcii. Țara noastră a sprijinit toate rezoluțiile Adunării Generale a ONU pe acest subiect”, a menționat Natalia Gavrilița.

Totodată, prim-ministra a vorbit despre acțiunile Executivului de la Chișinău în vederea gestionării crizei refugiaților ucraineni și a mulțumit pentru suportul  oferit de către agențiile ONU.  În prezent, în Republica Moldova rămân 90 de mii de refugiați ucraineni, jumătate dintre care sunt copii.  

„De două luni și jumătate suntem martorii unei tragedii în desfășurare în Ucraina. Cetățenii noștri s-au solidarizat cu vecinii noștri ucraineni, și-au deschis casele și inimile pentru refugiații din Ucraina. 90 de mii de refugiați este un număr mare pentru o țară cu o populație stabilă de 2,6 milioane de oameni. De aceea am cerut sprijinul comunității internaționale pentru consolidarea serviciilor naționale existente, pentru relocarea refugiaților și pentru acoperirea costurilor operaționale urgente. Agențiile ONU au reușit să adune 106 milioane de dolari pentru sprijinirea refugiaților ucraineni în Republica Moldova. Acești bani sunt gestionați direct de echipa ONU și ICNUR. Am dori ca ajutoarele destinate refugiaților și gazdelor lor în Moldova să ajungă mai rapid și în volum suficie​​nt la destinație, la fiecare refugiat, astfel încât acești oameni să-și poată acoperi necesitățile în timp util”, a menționat Natalia Gavrilița în cadrul unei conferințe de presă comune cu Secretarul General al ONU.

De asemenea, prim-ministra a menționat, că în pofida multiplelor crize, care au lovit țara noastră, Guvernul este determinat să avanseze pe calea reformelor și integrării în Uniunea Europeană. 

„Astăzi Republica Moldova face față unei suprapuneri fără precedent de crize: efectele crizei pandemice, crizei energetice, inflației și creșterii prețurilor, reorientarea lanțurilor comerciale. Însă, indiferent de provocări, Republica Moldova merge înainte pe calea dezvoltării, democrației și a integrării europene. Vrem să consolidăm reziliența statului în fața oricăror provocări, inclusiv de securitate și să le oferim cetățenilor noștri bunăstare și un viitor european. Războiul ne-a convins că nu avem timp de pierdut – trebuie să avansăm rapid spre scopul propus. Iar în acest context, apreciem parteneriatul durabil pe care l-am construit între Republica Moldova și ONU”, a mai spus Natalia Gavrilița. 

La rândul său, Antonio Guterres, a mulțumit autorităților și cetățenilor moldoveni pentru sprijinul constant, solidaritatea și generozitatea oferită refugiaților ucraineni, remarcând că agenția ONU își concentrează eforturile pentru a dubla asistența oferită Republicii Moldova în procesul de gestionare al crizei umanitare și economice, instalate în țara noastră.

 „Sunt aici într-o misiune de solidaritate, pentru a mulțumi Republicii Moldova pentru deschidere, generozitate și exemplul de umanitate de care ați dat dovadă. Înțelegem că este o provocare colosală pentru o țară mică, cu o economie fragilă, să primească un număr atât de mare de refugiați. Ați venit cu un răspuns eficient, salutăm pașii întreprinși pentru protecția refugiaților și integrarea lor în societate.  ONU a fost alături de Republica Moldova în momente de dificultate și va rămâne un partener de încredere și în continuare, vom face tot posibilul pentru a extinde programele noastre în Republica Moldova”, a menționat Secretarul General al ONU, Antonio Guterres.

Republica Moldova este membră a ONU de 30 de ani, perioadă în care a semnat peste 300 de tratate internaționale din sistemul ONU și al agențiilor specializate. Începând cu 2003, țara noastră a detașat 148 militari și militare în operațiuni ONU de menținere a păcii în diferite părți ale lumii. În prezent, în Republica Moldova funcționează 23 de agenții, programe și fonduri ale ONU, cu activități în domenii precum dezvoltare durabilă, sănătate, educație, piața muncii, drepturile omului, inclusiv cele ale copilului, justiție, economia verde, climă, agricultură sustenabilă și altele.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte: Zelenski trebuie să restabilească relațiile cu Trump

Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski este întâmpinat de secretarul general al NATO, Mark Rutte, în timpul Consiliului miniștrilor apărării al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, la sediul NATO din Bruxelles, Belgia, 17 octombrie 2024.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat pentru BBC că a vorbit cu Zelenski de două ori de la disputa președintelui ucrainean cu Donald Trump la Casa Albă. Oficialul olandez a declarat că nu are libertatea de a dezvălui conținutul acestor conversații, dar a împărtășit un lucru: i-a spus lui Zelenski că „trebuie să respectăm” ceea ce Trump a făcut deja pentru Ucraina.

În acest sens, el a reamintit că prima administrație Trump a transferat Ucrainei rachete antitanc Javelin – „chiar trebuie să îi acordăm credit lui Trump”, a spus secretarul general al NATO. Zelenski trebuie să „găsească o cale” de a restabili relațiile cu președintele american, a subliniat Rutte.

Expoziție fotografică dedicată Zilei Memoriei și Recunoștinței, deschisă în fața Guvernului

Expoziție fotografică dedicată Zilei Memoriei și Recunoștinței, deschisă în fața Guvernului1 martie 2025, Chișinău – O expoziție fotografică dedicată Zilei Memoriei și Recunoștinței, ce marchează 33 de ani de la izbucnirea războiului de pe Nistru, a fost lansată, astăzi, în fața Casei Guvernului, în Piața Marii Adunări Naționale, și, în paralel, la Președinția și Parlamentul Republicii Moldova.

Expoziția din fața Executivului a fost deschisă de către prim-ministrul Dorin Recean și președintele interimar al României, Ilie Bolojan, aflat într-o vizită oficială la Chișinău.

În cadrul expoziției sunt prezentate fotografii realizate de regretatul fotojurnalist Nicolae Pojoga, care a surprins secvențe unice cu evenimentele de acum 33 de ani, cu eroii care au luptat pentru integritatea, independența și suveranitatea Republicii Moldova.

Alte fotografii, parte ale aceleiași expoziții, sunt expuse pe gardul Președinției și al Parlamentului.

Precizăm că cele trei instituții – Guvernul, Președinția și Parlamentul, au organizat acțiunea într-un efort unitar de a readuce în atenția publică și a generațiilor tinere eroismul veteranilor și momentele tragice prin care a trecut țara noastră. Expoziția poate fi vizitată în perioada 1-10 martie.

Amintim că, mâine, 2 martie, Guvernul desfășoară o serie de activități de comemorare a eroilor căzuți în conflictul armat din anul 1992.

La ora 10:00, cetățenii sunt invitați să participe la Marșul Memoriei – coloana se va forma în Piața Marii Adunări Naționale și va merge pe jos spre monumentul „Maica Îndurerată” de la Complexul Memorial „Eternitate”.

Cu mărțișoare și puieți, Ministerul Mediului invită cetățenii la campania de împădurire #GenerațiaPădurii

În prima zi a primăverii, ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, împreună cu reprezentanții Agenției „Moldsilva”, a oferit trecătorilor din centrul capitalei mărțișoare și puieți, simboluri ale renașterii naturii.

Prin acest gest, cetățenii au fost invitați să participe activ la campania națională de împădurire #GenerațiaPădurii, ce va avea loc pe 15 martie în satul Geamăna, raionul Anenii Noi.

Campania de împădurire #GenerațiaPădurii își propune să mobilizeze oamenii din toată țara să se alăture eforturilor de a face Moldova mai împădurită.

Pe 15 martie, la Geamăna, Anenii Noi, vor fi plantate peste 30 hectare de pădure. Totodată, vor fi disponibile alte 120 de locații din toate raioanele țării pentru plantare. Detalii și modalități de participare pot fi găsite pe site-ul oficial al Agenției „Moldsilva” și al Ministerului Mediului, accesând butonul „Participă la plantări primăvara 2025”

Amintim că, pe lângă cele 30 de hectare de pădure care vor fi plantate în localitatea Geamăna, campania de împădurire din această primăvară are un obiectiv ambițios: extinderea și reabilitarea a 3.500 de hectare de pădure la nivel național, prin plantarea a peste 8 milioane de puieți.

Prin plantarea puieților, se urmărește nu doar sporirea suprafețelor forestiere, ci și creare unui mediu mai sănătos pentru toți cetățenii, prevenirea eroziunii solului, îmbunătățirea calității aerului și apei, precum și crearea unor habitate sigure pentru biodiversitate.

Ministerul Mediului și Agenția ,,Moldsilva” invită toți cetățenii, mediul privat și societatea civilă să se implice în campania de împădurire #GenerațiaPădurii. Mai multe păduri înseamnă un mediu mai bun pentru noi toți.

Adela Popescu și Radu Vâlcan l-au botezat pe fiul lor cel mic, pe Adrian
Articolul anterior
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu Secretarul General al ONU, António Guterres
Articolul următor