Pe bulevardul Mircea cel Bătrân, din sectorul Ciocana al Capitalei, vor apărea în curând 25 de bănci 3D, fabricate la o imprimantă specială.
Inițiativa face parte din proiectul „Orașe verzi durabile pentru Moldova”, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Potrivit reprezentanților companiei care s-a ocupat de crearea băncilor 3D, lucrările au durat două luni. Sunt primele astfel de bănci amplasate într-un spațiu public.„Strat cu strat se pune amestecul din beton, obținând un anumit obiect și anume după această metodă au fost imprimate toate obiectele, din această cauză au o astfel de factură. Noi le-am prelucrat minim posibil cu soluții ca ele să fie rezistente la frig și apă”, a menţionat Elena Meseaţ, managerul proiectului 3D printer.
În cadrul proiectului „Orașe verzi durabile pentru Moldova”, reprezentanții PNUD au oferit un grant de 7 mii 700 de dolari companiei care a creat băncile, astfel acestea au fost oferite gratuit municipalității. În cadrul aceluiași proiect vor fi realizate alte două inovații: vor fi create treceri de pietoni prietenoase atât persoanelor în cărucioare, cât și mamelor și nevăzătorilor, și elaborarea unor senzori de măsurare a calității aerului în oraș.
sursa foto: www.publika.md